Nemo: Avem nevoie de un nou mod de a face politică în România. Nu discută nimeni.

Adrian Sârbu: În primul rând avem nevoie de un mod, nu un nou mod, de a trăi în România. Noi nu înţelegem România de azi, din nefericire, o România care e un dar, un un cadou pentru noi.

Hofi: Dar ea ne înţelege pe noi?

Adrian Sârbu: Nu o interesează. Noi trebuie să înţelegem România. Ar fi bine să ne înţelegem pe noi. Noi, cei de aici, credem că ne înţelegem, de aceea spunem aşa, cu gura plină: „Ştiu pe ce lume trăiesc”. Eu cred că, dacă înţelegem pe ce lume trăim, vedem că nu e nevoie de un nou mod de a face politică, ci de un nou mod de a exercita democraţia. Cei care au învăţat democraţia, care le convine lor, sunt în partide, sunt la putere. Alţii n-am învăţat, ne-am ocupat de business, de cei din jurul nostru, ne-am ocupat puţin şi de imaginea României prin propria noastră imagine şi acum ne-am trezit că ne-au furat mingea. Deci, facem un nou tip de politică? Nu. Resetăm democraţia.

Hofi: Vreau să vă încurajez un grafic de la The Economist care face în fiecare an indexul democraţiei în lume. Doar 8% din populaţia lumii trăieşte într-o democraţie deplină.

Adrian Sârbu: N-aş zice asta. Eu zic să ne întoarcem la noi, Hofi. La noi situaţia este ultrasimplă. Democraţia a deraiat. Clasa politică a acţionat aşa cum a fost natural să acţioneze după 1990. Noi, în 90, am intrat în democraţie şi nu ştiam unde am intrat. Noi nu ştiam regulile. Până să înţelegem, ne-au trebuit vreo 6-7 ani.

Hofi: Până am înţeles noi, mă tem că regulile s-au schimbat.

Adrian Sârbu: După vreo 20 de ani s-au schimbat. Zi mersi că am prins 1996 şi am prins şi noi trenul democraţiei şi al credibilităţii în lumea occidentală şi nu avem sute de mii de români la graniţă să moară în fiecare zi.

Noi am ajuns la o maturizare a clasei politice din România care, urmărindu-şi interesele, e într-un proces natural de oligarhizare. Adică, le-am lăsat puterea politică, s-au prăsit, bunicul l-a lăsat pe fiu, fiul l-a lăsat pe nepot şi tot aşa şi avem deja familii politice. Se laudă domne, suntem o familie politică. „Dar ce ai făcut mă, pentru România?” „Păi nu am făcut pentru România, am făcut pentru mine, pentru familie”. Normal, da? Noi am lăsat câmpul politic deschis. Deschis cui? Incompetenţilor şi impostorilor. Sunt aceşti incompetenţi şi impostori nişte incapabili? Deloc. Ei sunt foarte capabili să-şi valorifice incompetenţa şi impostura.

Nemo: Să se autojustifice.

Adrian Sârbu: Problema României este că cetăţeanul, votantul s-a înstrăinat de putere, consideră că nu mai are acces la putere, nu-l interesează puterea şi are un singur interes nespus: „Domne, puterea dacă se poate să fie cât mai slabă”. Astăzi, România se întâlneşte cu istoria şi istoria îi spune: „Românico, ai nevoie de o putere puternică, pentru că trebuie să te aperi şi nu ai cum să te aperi. Prin urmare, întoarce-te la tine, tu, cu 19 milioane de oameni competenţi, tu, cu nu ştiu câţi lideri, întoarce-te la tine, vezi pe ce lume trăieşti, înţelege pe ce lume trăieşti, află, învaţă ca să ştii pe ce lume trăieşti pentru că urmează clipe grele”.