Adrian Sârbu: Partidele nu au niciun fel de afinitate pentru interesul cetăţenilor, ci doar pentru buzunarul lor. Trebuie spart monopolul şi blocajul partidelor la nivel local
Hofi: Crezi că partidele, cei pe care i-ai mandat să-ţi reprezinte puterea în localitatea şi judeţul tău (primari, consilieri locali, preşedinţi de consilii judeţene) o exercită în interesul tău sau în beneficiul cercului lor de interese?
Nemo: Asta a fost doar prima întrebare. A doua. Ai decis că vrei să votezi la alegerile locale direct şi uninominal primarul, consilierii locali, principalele funcţii executive locale şi judeţene, membrii Consiliului Judeţean şi preşedintele Consiliului Judeţean. Eşti de acord ca listele de candidaţi să fie propuse de: cetăţeni, partide politice şi orice organizaţie non-profit?
Hofi: Ştii că obligativitatea prezentării listelor cu semnături creează avantaje partidelor faţă de candidaţii independenţi. Eşti de acord cu desfiinţarea obligativităţii prezentării listelor de susţinători la alegerile locale şi judeţene?
Crezi că partidele, cei pe care i-ai mandat să-ţi reprezinte puterea în localitatea şi judeţul tău şi anume primari, consilieri locali, preşedinţi de consilii judeţene, exercită în interesul tău sau în beneficiul cercului lor de interese?
71% au votat că NU şi asta înseamnă că o exercită în beneficiul cercului lor de interese.
Adrian Sârbu: Astăzi, într-adevăr, trăim în epoca monopolului politic al democrativei. Şi tu spui: „domne, puterea o are un singur partid”. Nu prea o exercită în interesul tău. Cele două partide care au monopolizat puterea în România au hotărât că e o decizie în interesul cetăţeanului. Uitaţi-vă atent la declaraţiile dlui Ciolacu şi ale dlui Ciucă, şi, prin urmare, cetăţeanul trebui să se bucure.
Crezi, aşa cum cred spectatorii noştri, că introducerea votului uninominal, electronic, în oraşe şi, evident, a limitării la două mandate şi la respectarea ciclului „propun/ sunt propus, votez/sunt votat, raportez/ mi se raportează, sunt evaluat/ evaluez şi sunt demis/sunt păstrat,” crezi că ar putea schimba imaginea votantului din localităţi despre relaţia de interes între cel ales şi el? Crezi?
Nemo: Evident.
Hofi: Nu foarte mult pentru că în prezent în alegerile locale se şi votează uninominal. Primarul se votează uninominal.
Adrian Sârbu: Bun. Deci, să presupunem că tu vrei să fii primar independent şi eşti remarcabil şi câştigi. Ce faci mai departe?
Nemo: Îmi duc proiectul pe care l-am propus mai departe.
Adrian Sârbu: Care proiect? Din nefericire, consiliul nu-i al tău. Consiliul e o însumare de reprezentanţi ai intereselor personale, că de aia se duc consilieri, să facă diverse blaturi din bugetul local şi reprezentanţi ai partidelor. Eu cred că în momentul ăla tu ai două soluţii. 1. Să faci pact cu partidele, care este o soluţie imorală, cum spunea cineva, pe vremuri. Mai de parte, de unde iei banii, Nemo? Banii unde sunt? La Ministerul Dezvoltării, la administraţia locală, fonduri europene care trec pe acolo, nu-ţi vin ţie direct. Ok. Mai faci un compromis. Dacă nu reuşeşti, şi chestia asta durează luni, nu durează de azi pe mâine, declanşezi un referendum local. Şi atunci cei 10.000 de locuitori ai localităţii Nemoieşti, care te-au votat, primar ideal, nu ar trebui să poţi faci asta? Partidele care dau primari - foarte puţini din primarii României sunt independenţi, 70 sunt- nu reprezintă în 7 din 10 cazuri interesul cetăţeanului.
Prin urmare, cazul lui Nemo, care este între cei 70 şi care reprezintă interesul cetăţeanului, dacă ne uităm şi la consilii locale, e aceeaşi proporţie. El trebuie să spargă monopolul şi blocajul partidelor. Când? Cetăţenii ne spun că în 7 cazuri din 10 nu îi reprezintă. Aceste partide nu au niciun fel de afinitate pentru interesul lor de cetăţeni şi votant. Şi au o singură afinitate, pentru buzunarul lor. Că de aia dl. Iohannis a decis să comaseze localele cu europarlamentarele pentru că localele sunt baza puterii partidelor din România, deţin monopolul puterii, adică deţin monopolul cheltuirii banului public şi al deciziilor care ţin de bani, care sunt decizii economice în primul rând.
Rezultatele sondajului Mediafax-ZF-Aleph News:
- Crezi că partidele, cei pe care i-ai mandat să-ţi reprezinte puterea în localitatea şi judeţul tău (primari, consilieri locali, preşedinţi de consilii judeţene) o exercită în interesul tău sau în beneficiul cercului lor de interese?
DA – 71%
NU – 29%
- Ai decis că vrei să votezi la alegerile locale direct şi uninominal primarul, consilierii locali, principalele funcţii executive locale şi judeţene, membrii Consiliului Judeţean şi preşedintele Consiliului Judeţean. Eşti de acord ca listele de candidaţi să fie propuse de: cetăţeni, partide politice şi orice organizaţie non-profit?
DA -75%
NU- 25%
- Ştii că obligativitatea prezentării listelor cu semnături creează avantaje partidelor faţă de candidaţii independenţi. Eşti de acord cu desfiinţarea obligativităţii prezentării listelor de susţinători la alegerile locale şi judeţene?
DA-68%
NU-32%
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro