Dezinflaţia, proces în desfăşurare,  a împins în jos rata anuală a dezordinii preţurilor până la 6,61 la sută. Ceea ce a produs o  răsturnare de situaţii. Dobânda de politică monetară a devenit real pozitivă, prin plasarea deasupra ratei anuale a creşterii preţurilor, poziţie ce mai fusese câştigată în iulie 2011 şi pierdută în septembrie 2017.

În faţă cu trei obiective de primă urgenţă - 1) calmarea preţurilor; 2) stimularea economisirii în gospodăriile populaţiei; 3) susţinerea creşterii economice - BNR şi-a activat întregul arsenal de care dispune, provocarea cea mai grea fiind calibrarea  dobânzii de politică monetară. Decizia de a nu mai mişca acest indicator după ianuarie 2023 s-a înscris pe o linie de echilibru, care a încurajat grăbirea dezinflaţiei, fără să încurajeze recesiunea. Anul trecut, în primăvară, într-o conferinţă de presă, guvernatorul Isărescu avea să sublinieze că rata de 7 la sută, stabilită în ianuarie, „trece deja proba timpului”, întărind  încrederea „că s-a atins limita de sus!”… Mai mult, vedem acum echilibrându-se,  în jurul aceleiaşi valori de 7 la sută, şi dobânda, si mişcarea preţurilor.

Într-un alt plan - cel referitor la „păstrarea controlului ferm al lichidităţii în sistemul bancar” - este semnificativ că acest obiectiv, pe care BNR mizase vreme îndelungată,  nu mai apare între deciziile de politică monetară ale CA al BNR. Motivul este strâns legat  de flexibilitatea băncii noastre centrale în alegerea strategiilor. Pentru că  „mercurul termometrelor”, care măsoară nivelul lichidităţii în băncile comerciale, urcă…   ar fi o eroare ca politica monetară să activeze frâna. În schimb,  „menţinerea  nivelurilor actuale ale rezervelor minime obligatorii ale pasivelor în lei şi valută din instituţiile de credit”, pe care o regăsim în toate seturile de decizii adoptate în  şedinţele de politică monetară, este pe deplin justificată. Deşi  BNR nu a renunţat la cerinţa obiectivă  ca nivelul rezervelor minime obligatorii să scadă. Până unde ar urma să scadă? Până la limita acceptată de BCE! Să scadă… dar nu în vremuri grele cum sunt cele prin care trecem acum!

Strategiile băncii centrale nu au cum să facă abstracţie de ce se întâmplă în lumea largă. Inflaţia, ce s-a aprins în ianuarie 2021 şi şi-a pierdut suflul începând din vara lui 2022, a fost globală. Dezinflaţia, ce i-a urmat şi îşi continuă cursa, este de asemenea globală. Aşa că, la BNR, atât analizele ce au precedat şedinţele Consiliului de Administraţie, cât şi deciziile adoptate, au ţinut seamă - cum s-a arătat  expres în fiecare comunicat  de politică monetară - de ce se întâmplă în toată lumea. Au fost deci analizate confruntările cu inflaţia ale marilor bănci centrale, îndeosebi ale Fed şi BCE, dar şi ale celor din Cehia, Polonia şi Ungaria. Pentru că România nu este singura ţară lovită de acest ciclu lung de dezordine a preţurilor. Şi nici singura ţară în care mase largi ale populaţiei, de la copii la bătrâni, au fost si sunt împinse să-şi  restrângă consumul, fapt ce reprezintă un risc major pentru creşterea economică. Presa lumii a descris fenomenul ca un val mare, în creştere, ce a pus în pericol toate „bărcile”. În vremea fluxului. Acum e refluxul. Valul  se retrage.

Dar de stricăciuni  nu am scăpat. Europa le contabilizează   într-un cont de „extremă urgenţă”! România, de asemenea, şi-a  deschis propriul „cont de urgenţă”, în care a înregistrat şi continuă să înregistreze  tot ce este legat de dinamica dezordinii preţurilor. Ne confruntăm, acum, inclusiv cu stări emoţionale excesive induse mai cu seamă de dificultăţile descifrării fenomenelor legate de această dinamică.  Observăm cu toţii că,  desi inflaţia ţine de timpul  trecut, e  istorie,  si măsurăm deja   dezinflaţia de mai bine de un an, în spaţiul public  se vorbeşte încă de inflaţie. Şi se tot repetă că România suportă cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană.

Dacă privim comunicatele Eurostat din aprilie, fără să le şi analizăm, vom vedea că într-unul dintre tablouri  - cel cu ratele calculate pe 12 luni ale  creşterii preţurilor - România are într-adevăr rata cea mai mare. Rata dezordinii preţurilor, în faza actuală, a dezinflaţiei, şi nu a inflaţiei. Dar - pentru rezultatul corect -  se impune analiza comparativa a cel puţin încă două tablouri, dintre cele comunicate de Eurostat. Unul se referă la ratele medii, calculate  pe  precedentele 12 luni raportate la alte 12 luni anterioare, în care România are poziţia cea mai bună în patrulaterul pe care îl formează  cu Cehia, Polonia şi Ungaria. Asta cu privire la trecut. Dar şi mai concludent este un alt tablou, cel al ratelor din aprilie, ultima lună pentru care există calcule încheiate. Acest tablou este cel mai sugestiv, pentru că indică situaţia din prezent şi arată clară tendinţa pentru viitor. Rezultatele din aprilie anul curent sunt proba cea mai evidentă: România nu doar că are o poziţie mai bună decât Cehia, Polonia şi Ungaria, dar a înregistrat rezultate net superioare faţă de alte 15 ţări din Uniunea Europeană, între care Germania, Franţa, Italia, Olanda, Spania, Suedia.

Relevantă este şi o altă analiză. Ratele anuale din contul României, din martie 2021 si până în iunie 2022 inclusiv,  indicau creşteri mari la produsele nealimentare, umflate cu deosebire de preţurile la combustibili, electricitate, gaze naturale şi energie termică. În iulie 2022, creşterile s-au echilibrat cu indicii preţurilor de consum la mărfurile alimentare. Pentru ca din august, preţurile la produsele alimentare, cu deosebire la cele procesate, să ia avans. Până în septembrie 2023, când cele mai mari scumpiri le-au suferit serviciile, proces care continuă. Care e concluzia? Că în aprilie 2024,  în timp ce rata anuală la alimente a coborât sub ţinta de 2,5 la sută iar cea de la produse nealimentare este cu două puncte procentuale sub media generală, serviciile plusează cu preţuri extravagante între care unele sunt stabilite de stat.