Aeroportul Luton din Londra, EVACUAT din cauza unui pachet suspect. Toate zborurile au fost suspendate

Autor: Iuliana Enache Postat la 08 septembrie 2014 55 afişări

Aeroportul din Luton, unul dintre cele cinci care deservesc Londra, a fost evacuat luni din cauza unui pachet suspect descoperit în zona controlului de securitate al pasagerilor, a anunţat un purtător de cuvânt al autorităţilor aeroportuare, citat de AFP.

Evacuarea pasagerilor şi personalului aeroportului a fost decisă după "descoperirea unui pachet suspect în zona controlului de securitate", a declarat pentru AFP acest purtător de cuvânt.

"Tot terminalul a fost evacuat", a precizat ea.

Toate zborurile au fost suspendate şi principalul drum ce deserveşte aeroportul a fost închis, se arată într-un comunicat.

"Sfătuim pasagerii să contacteze compania aeriană pentru a afla ce se întâmplă cu zborul lor", a adăugat el.

Situat la circa 50 de kilometri nord-vest de Londra, Luton este al cincilea aeroport britanic ca trafic, cu 9,7 milioane de pasageri anul trecut.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
M.BRITANIE,
AEROPORT,
ALERTĂ
/actualitate/aeroportul-luton-din-londra-evacuat-din-cauza-unui-pachet-suspect-toate-zborurile-au-fost-suspendate-13229941
13229941
comments powered by Disqus
0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori