Afaceri de la Zero. Cristian Dinu a lucrat în bancă, însă după pandemie nu şi-a mai găsit locul la birou, aşa că a pornit Yuppy.yee, o firmă de organizare de evenimente pentru copii, şi a mers la circa 50 de petreceri până acum

Autor: Alexandra Matei Postat la 22 noiembrie 2023 30 afişări

Cristian Dinu este absolvent de Litere, însă a ajuns să lucreze cu cifrele, în bancă. După pandemia de COVID-19, însă, el a simţit că nu îşi mai găseşte locul în spatele unui birou şi a decis să pornească propria lui afacere în zona de evenimente şi animaţie pentru copii.

Yuppy.yee îşi desfăşoară activitatea în locaţiile alese de clienţi, iar evenimentele la care sunt prezenţi animatorii pot fi zile de naştere, botezuri, dar şi petreceri corporate Într-o lună, Yuppy.yee ajunge la circa 15 evenimente, cele mai multe fiind zile de naştere  Serviciile Yuppy.yee pornesc de la 170 de lei pe oră.

Cristian Dinu este absolvent de Litere, însă a ajuns să lucreze cu cifrele, în bancă. După pandemia de COVID-19, însă, el a simţit că nu îşi mai găseşte locul în spatele unui birou şi a decis să pornească propria lui afacere în zona de evenimente şi animaţie pentru copii. Aşa a luat naştere Yuppy.yee, un concept pe care el l-a dus la circa 50 de petreceri pentru copii în primul an de activitate.

„Yuppy.yee este un business de organizare de evenimente pentru copii. Am ales să îi pun acest nume pentru că m-a dus cu gândul la reacţia copiilor, la strigătul lor de bucurie. Este un yuppy pe care copiii îl exclamă atunci când se distrează. Înainte de a intra în antreprenoriat lucram în bancă. Totul a pornit însă în urmă cu şapte ani, când eram student la Litere. Am primit o ofertă de a merge la un eveniment pentru copii, unde trebuia să mă costumez în Superman. Atunci a fost prima mea interacţiune cu copiii la un eveniment şi am decis să intru în lumea aceasta”, a povestit fondatorul.

Investiţia pentru a porni acest proiect s-a ridicat la 1.000 de lei în total, bani care au mers către achiziţia de costume.

În prezent, activitatea se desfăşoară în locaţiile alese de clienţi, iar evenimentele la care Cristian Dinu duce conceptul Yuppy.yee pot fi zile de naştere, botezuri, dar şi petreceri corporate. „Într-o lună, avem circa 15 evenimente, cele mai multe fiind zile de naştere”, a adăugat el.

Media de vârstă a copiilor pentru care sunt organizate petrecerile, mai spune acesta, este de 7 ani, iar tematica evenimentelor este aleasă chiar de către cei mici. Cele mai îndrăgite personaje, în care antreprenorul şi colaboratorii săi se costumează cel mai des, sunt Spiderman, Mickey Mouse, Elsa şi Minnie Mouse.

„Cea mai bună perioadă din an este luna iunie, însă şi perioada din apropierea sărbătorilor de iarnă este una aglomerată. Evenimentele pot avea loc atât în interior, cât şi în exterior. Ne adaptăm în funcţie de condiţiile meteo”, a mai spus Cristian Dinu.

Serviciile Yuppy.yee pornesc de la 170 de lei pe oră.

Yuppy.yee, afirmă antreprenorul, este un proiect pornit din pură pasiune şi la îndemnul prietenei sale. El recunoaşte că a păşit timid pe drumul antreprenoriatului pentru că nu ştia la ce să se aştepte şi privea ideea de a avea propriul business ca fiind o povară.

În bancă, povesteşte el, avea un program deja stabilit, ştia ce are de făcut şi era într-o zonă sigură. Însă, astăzi, Yuppy.yee îi aduce mult mai multă satisfacţie decât se gândea şi speră ca în viitor să ducă acest proiect cât mai departe, poate chiar la nivel internaţional.

„Mi-aş dori să fie un proiect internaţional şi să ajung la Disneyland într-o zi”, a adăugat antreprenorul.


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

⇔ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

⇔ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.