100 tineri manageri de top. Cristina Stroe, Japan Tobacco International: Am învăţat că nu există o reţetă a succesului universal valabilă, ci mai degrabă există reţeta care funcţionează pentru tine, astfel încât să îţi păstrezi autenticitatea
Cristina Stroe, group brand manager, Japan Tobacco International, 37 de ani
Cifră de afaceri (2022)*: > 7,4 mld. lei
Profit net (2022)*: + 988 mil. lei
Număr de angajaţi: + 1.400
*cumulat pentru JTI Manufacturing şi JTI Trading; cifra de afaceri include şi acciza
Şi-a început cariera în JTI în urma unui concurs organizat în ASE care se numea „Leave your mark”. Concursul era realizat în cadrul Parteneriatului JTI cu Universităţile, pentru studenţii pasionaţi de marketing, iar câştigătorii erau recompensaţi cu un internship în companie. S-a numărat printre câştigători, iar de atunci, povesteşte ea, obiectivul său nu s-a schimbat fundamental. „În prezent, îmi doresc să continuu să îmi las amprenta în mod pozitiv şi să aduc valoare în echipa din care fac parte, indiferent de rolul pe care îl ocup în organizaţie.”
Cu o experienţă de 13 ani în JTI, a ocupat diverse roluri în departamentul de marketing, contribuind la creşterea mărcilor din portofoliul companiei la nivel local şi global. A lucrat la sediul central din Geneva, unde a coordonat lansări ale brandului Camel, brand pe care îl gestionează în prezent şi în România.
„Am învăţat că nu există o reţetă a succesului universal valabilă, ci mai degrabă există reţeta care funcţionează pentru tine, astfel încât să îţi păstrezi autenticitatea. Cred că prin a rămâne fideli propriilor valori putem să fim cea mai bună versiune a noastră şi să avem un impact pozitiv atât în business, cât şi în construirea relaţiilor cu cei din jur.”
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro