Ce vise aveau la 22 de ani, în ultimul an de facultate, şefii celor mai mari bănci din România? Ce făceau la 22 de ani, ce doreau să ajungă şi unde au ajuns?

Au făcut facultăţi de ştiinţe economice, de drept sau chiar Politehnica, iar în cele mai multe cazuri nu aveau obiective foarte clare pentru viitor, poate doar câteva idei vagi, şi ezitau la început între mai multe opţiuni privind jobul. Unii visau o carieră academică, la catedră - să ajungă profesori universitari, alţii doreau să lucreze în bănci, în asigurări, în companii de comerţ exterior, în jurnalism sau să devină traderi la bursă sau ingineri. Cu siguranţă nu le-a trecut prin cap că vor ajunge CEO la bănci din România, după cum au răspuns sefii celor mai mari bănci de pe piaţa locală unei provocări venite de la ZF cu ocazia împlinirii a 22 de ani.

Unele visuri din tinereţe ale actualilor bancheri costau prea mult atunci pentru familiile lor, astfel că unii începeau să lucreze încă de pe băncile facultăţilor, obţinând primul job şi primul salariu. Şi-au amânat planurile din tinereţe, dar unii nu au renunţat nici acum la visurile de atunci. La alţii aspiraţiile s-au mai modificat, au evoluat odată cu trecerea anilor. Pentru unii a face carieră în banking cu siguranţă nu era un vis, în timp ce pentru cei cu adevărat pasionaţi de acest domeniu, încă de la început, care au avut ca ţintă să lucreze în domeniul financiar-bancar, dorinţele s-au şi realizat.

Unii bancheri din prezent îşi doreau în tinereţe să poată contribui în orice fel, cât de mic, la reconstrucţia şi modernizarea ţării, la schimbarea societăţii. Alţii îşi doreau să schimbe lumea, să îşi aducă contribuţia şi să aducă plus valoare în viaţa oamenilor. Şi dincolo de planurile clasice, de a întemeia o familie, unii visau la o carieră care să permită cunoaşterea unor ţări şi culturi diferite.

Ca mulţi tineri din acele vremuri, şi bancherii de astăzi aspirau când erau în facultate la joburi în multinaţionale, să lucreze cu investitori străini, să aibă un salariu decent, ocazia de a promova în carieră şi să aducă în România modele de organizare a business-ului din afară, după cum povestesc chiar ei.

Unii lideri de bănci sunt români, alţii sunt străini, căsătoriţi cu românce, sau nu, dar mulţi se află de mai mulţi ani în România, la conducerea băncilor mari de pe piaţa locală, aflate pe poziţii fruntaşe în topul după active.

Cu o bogată experienţă în domeniul financiar-bancar, pe piaţa din România şi/sau în străinătate, bancherii au ocupat mai multe poziţii până să ajungă în top, pe poziţiile de şefi de bănci.

Şi-au construit carierele în cadrul unui singur grup bancar, sau în mai multe grupuri financiare, unde au ocupat de-a lungul anilor diferite poziţii.

Educaţia continuă, curiozitatea şi curajul se regăsesc printre sfaturile şefilor de bănci pentru tineri, precum şi experimentarea sau specializarea în domenii care le plac, care îi pasionează sau determinarea şi dorinţa de a face lucrurile din ce în ce mai bine.

Bancherii de top mai spun că ambiţia, munca şi îndrăzneala de a accepta noi provocări te pot duce departe. Şi că tot ceea ce faci trebuie să fie cu un scop - să ajungi la o decizie şi să ai rezultate.

Dar ce vise aveau la 22 de ani, în ultimul an de facultate, şefii celor mai mari bănci din România? Ce făceau la 22 de ani, ce doreau să ajungă şi unde au ajuns?

Ömer Tetik, CEO al Băncii Transilvania

„La 22 de ani eram student în Ankara, în ultimul an la Facultatea de Ştiinţe Economice. Nu aveam planuri foarte clare, mă gândeam la studii post-universitare şi îmi surâdea ideea să predau la o facultate cu profil economic, la o universtate mare din America sau Marea Britanie. Visurile acestea costau prea mult – cel puţin pentru mine şi părinţii mei – şi tocmai de aceea am ales să lucrez. Studiile din Turcia m-au făcut să mă simt destul de pregătit pentru primul pas în carieră în domeniul financiar, aşa încât am avut joburi în Izmir, Istanbul, iar apoi în Moscova. Iar de 20 de ani, în România. Am amânat astfel planul pe care îl aveam la 22 de ani, dar nu am renunţat la visul iniţial”, povesteşte turcul Ömer Tetik, CEO al Băncii Transilvania, cea mai mare bancă de pe piaţa locală după active.

El apreciază că, până acum, a avut o călătorie frumoasă atât pe plan personal, cât şi profesional şi susţine că nu se va opri până când nu îşi va atinge toate ţintele.

Sergiu Manea, CEO al BCR, a doua bancă mare din România

Spune că la 22 de ani a început o etapă importantă în viaţa lui – s-a angajat şi a luat primul salariu, el visând să devină bancher şi trader pe bursă.

„A fost momentul în care m-am dus acasă la părinţi şi le-am spus că am câştigat primii mei bani, făcând primii paşi spre independenţa mea financiară. Am început să lucrez înainte de terminarea facultăţii la o bancă, într-o poziţie entry level în departamentul de Instituţii Financiare, primul meu salariu fiind mic, chiar şi pentru acele timpuri.”

Erau vremuri de tranziţie, de început de libertate, cu multe aspiraţii, în care viitorul însemna să avem o ţară în care oamenii să se simtă împliniţi şi multumiţi de viaţa lor, povesteşte Sergiu Manea.

„Eu visam să devin bancher şi trader pe bursă, fascinat fiind de universul de pe Wall-Street. Am ajuns trader, am avut ocazia să simt energia şi tumultul evoluţiei burselor, lucrând în companii din Viena şi Londra, dar, în timp, aspiraţiile mele au evoluat. Cred că am ajuns în locul potrivit în care am şansa să contribui la bunăstarea şi prosperitatea românilor, chiar dacă această afirmaţie ar putea părea exagerată sau departe de situaţia reală. Cred cu tărie că activitatea bancară onestă şi corectă poate contribui la atingerea independenţei financiare la care românii aspiră de 30 de ani. Şi spun acest lucru după ce, împreună cu colegii mei, am discutat cu peste 400.000 de români de toate vârstele, despre viaţa lor, despre visurile lor şi despre modul în care noi îi putem ajuta să-şi transforme visurile în realitate”, îşi aminteşte şeful BCR, a doua cea mai mare bancă după active de pe piaţa românească.

În toamna anului 2015, Sergiu Manea ajungea la conducerea BCR la vârsta de 43 de ani, el fiind primul român pe care austriecii de la Erste au pariat să ducă banca înainte.

„Noua mea aspiraţie, care nu este de acum, ci de mulţi ani, de când am revenit în ţară, este să contribui la dezvoltarea conceptului de Gândit şi Fabricat în România, astfel încât noua generaţie să aibă un context favorabil în care să îşi dorească să rămână aici şi să se bucure de libertatea de a alege, libertatea de a visa, libertatea de a reuşi. Aşa cum ar trebui să fie atunci când ai 22 de ani.”

François Bloch, CEO al BRD- Groupe Société Générale

La 22 de ani, francezul François Bloch, care este CEO al BRD- Groupe Société Générale în prezent, era student în ceea ce în Franţa se numeşte o „Grande École”, adică echivalentul unei universităţi specializate şi ezita între o carieră în asigurări, ca actuar, şi una în finanţe, ca trader.

„Eram, aşadar, student la Şcoala Naţională de Statistică şi Administrare Economică (ENSAE), care este legată de INSEE (echivalentul INSSE din România). Ca să-mi plătesc o parte din studii, lucram ca asistent al profesorului de informatică la Ecole Polytechnique Féminine. Din punct de vedere profesional, ezitam între o carieră în asigurări, ca actuar, şi una în finanţe, ca trader. Visam să contribui la schimbarea societăţii, la fel ca toţi tinerii de vârsta mea, să am mai puţine constrângeri, să petrec mai mult timp cu prietenii, să profit de viaţa la Paris, dar şi să-mi întemeiez o familie. Astăzi sunt CEO-ul BRD, căsătorit şi tatăl a trei copii. Sper că banca pe care o conduc are un impact pozitiv asupra societăţii şi continui să visez că voi putea să-mi petrec mai mult timp cu prietenii”, a mărturisit şeful BRD-SocGen, care a preluat la sfârşitul anului 2016 conducerea celei de-a treia cea mai mare bancă de pe piaţa românească după active.

Mihaela Bîtu, CEO al ING Bank România

Mihaela Bîtu, CEO al ING Bank România, bancă ajunsă pe locul patru în topul băncilor mari de pe piaţa locală, povesteşte că la 22 de ani era în anul IV de facultate, în frământările începutului unei noi ere din istoria României.

„Trecuseră trei ani de la Revoluţie şi eram plină de speranţă şi entuziasm, deşi trăiam perioada mineriadelor, iar în plan economic situaţia era foarte proastă. Hiperinflaţia, dezbaterile despre a privatiza sau nu, dispariţia unor pieţe de export tradiţionale şi, mai ales, trecerea de la economia planificată la economia de piaţă erau subiectele dezbătute aprins la acea vreme. Îmi doream să pot contribui în orice fel, cât de mic, la reconstrucţia şi modernizarea ţării. Îmi alesesem deja profesia. Fiind studentă la Finanţe Contabilitate, ţinta mea era să lucrez în domeniul bancar, ceea ce s-a şi realizat, întâi într-o bancă românească, mai târziu în ING, nou înfiinţată în 1994. Nu gândeam la vârsta aceea că voi ocupa într-o bună zi o poziţie de CEO, dar am avut mereu convingerea că ambiţia, munca şi îndrăzneala de a accepta noi provocări te pot duce departe.”

Cu o carieră de 25 de ani în ING, românca Mihaela Bîtu a fost promovată în vara anului 2019 de olandezi pe poziţia de CEO al ING România, după circa un deceniu în care a fost director general adjunct, coordonând operaţiunile corporate ale acestei bănci.

Steven van Groningen, presedinte&CEO la Raiffeisen Bank România

Pasionat de canotaj, cu tată şi bunic şi străbunic bancheri, însă doar cu o idee vagă despre viitorul de după ce va termina cu sportul şi cu studiile, Steven van Groningen, preşedinte şi CEO la Raiffeisen Bank România, era la vârsta de 22 de ani student la facultatea de drept în Leiden, Olanda.

„Vorbim de acum 40 de ani, destul de mult timp în urmă. Eram preocupat mai mult de canotaj decât de studiile mele. Ştiu exact care era visul meu atunci. Vroiam să ajung la Jocurile Olimpice şi am ajuns în 1984, la Jocurile Olimpice de la Los Angeles. În schimb, aveam doar o idee vagă despre ce voi face după ce termin cu sportul şi cu studiile. Tatăl meu era preşedinte la o bancă regională, la fel cum fusese şi bunicul meu şi străbunicul meu, dar să fac o carieră în banking cu siguranţă nu era un vis pentru mine. Oricum, la 22 de ani, indiferent ce îţi doreşti, porneşti de la nişte idei destul de vagi, pentru că nu ai cum să ştii exact despre ce este vorba. Pot să spun însă cu certitudine că nu mi-a trecut niciodată prin cap că o să ajung să conduc una din cele mai importante bănci din ...România. Cu siguranţă asta este ceva la care nu m-aş fi putut gândi vreodată la vârsta de 22 de ani, şi nu este vorba aici doar de distanţa care desparte Olanda de România!”

Olandezul Steven van Groningen conduce Raiffeisen Bank România din 2002, imediat după preluarea de către austrieci a Băncii Agricole. Grupul austriac i-a prelungit de mai multe ori mandatul de director executiv-CEO al Raiffeisen Bank România. El este unul dintre cei mai longevivi bancheri de pe piaţa românească, adunând aproape două decenii în poziţia de CEO pentru o bancă de top, ceea ce este mai puţin uzual.

Traian Halalai, preşedintele executiv al EximBank

Spune că la 22 de ani era în ultimul an la Facultatea de Finanţe-Bănci la ASE şi oscila între o carieră în sistemul bancar şi una academică, la catedră.

„Cum mediul universitar îmi era deja cunoscut, după absolvire, am vrut să văd cum stau lucrurile în practică şi m-am angajat într-o bancă. După numai trei luni însă, am revenit la ASE ca asistent universitar predând disciplinele «Pieţe de capital» şi «Modelare financiar-monetară». A fost o perioadă efervescentă, alimentată de energia sălilor pline cu studenţi entuziaşti, hotărâţi să schimbe lumea. Dar, cum viaţa este o înşiruire de conjuncturi şi multe depind de o decizie de moment, după trei ani am decis să fac din nou trecerea către lumea reală a finanţelor. O lume din care fac parte şi astăzi, asta dacă, poate, cine ştie, într-o zi nu mă voi întoarce iar la catedră.”

Sergiu Oprescu, preşedinte executival Alpha Bank România

Sergiu Oprescu, preşedinte executiv la Alpha Bank România spune că face parte din generaţia la care dacă te duci înapoi la vârsta de 22 de ani dai peste un alt univers, peste alte concepte, peste alte grade de libertate, sau mai bine spus peste lipsa unor grade de libertate pe care astăzi le prezumăm ca făcând parte din fibra societăţii. La 22 de ani îşi dorea să ajungă un inginer bun în cercetare sau eventual la Tarom, specializat pe câteva din aeronavele mari, vestice, care erau în operare la acea data, BAC şi  Boeing.

„Eu făceam 22 de ani în 1985, eram student în anul 4 la Politehnică, Aeronave şi îmi amintesc că luam notiţe cu mănuşi în mâini şi palton pe noi, pentru că aveam doar câteva grade Celsius în sălile de curs. Sunt multe imagini în alb - negru când mă gândesc la acea perioada şi doar aspiraţiile şi visurile păreau să mai prindă culoare. Unul din lucrurile cu care te obişnuiai repede era să îţi derulezi viaţa profesională pe repede înainte, pentru că fiind deja pe un anumit traiect profesional abaterile laterale erau programate să fie, eventual, nesemnificative.  Ştiai că vei fi un inginer de aviaţie, puteai spera să fii unul foarte bun şi să lucrezi la nişte proiecte importante, cum erau cele legate de preluarea tehnologiei vestice de producţie a BAC1-11 (ROMBAC în varianta românească) sau să lucrezi pentru asimilarea unor produse mai complexe din domeniul avionicii, domeniul meu de specialitate. Altfel spus, era destul de puţină surpriză împletită în traiectul profesional şi, pentru un bun analist, puteai spune cu un grad destul de mare de certitudine cam ce poziţie şi ce responsabilităţi ai fi ajuns să ai la 30 – 40 sau 50 de ani urmând această cale.  Puţini dintre noi, spre niciunul, am fi ghicit ce vom ajunge la aceste vârste, pentru că viaţa are darul ei de a-ţi servi tot felul de răscruci noi atunci când crezi că eşti pe drumul cel mai stabil, nu-i aşa?”

Sergiu Oprescu mărturiseşte că, uitându-se la foştii colegi, toţi cei care au emigrat, şi ei sunt majoritatea, lucrează în aviaţie, iar, ceilalţi, puţini care au rămas, sunt în diverse alte poziţii şi domenii, dar nu în aviaţie.”

Sergiu Oprescu a venit la conducerea executivă a Alpha Bank în 2007, după ce a fost membru al boardului băncii româneşti cu capital grecesc din 2005. În 2015, Oprescu a devenea şi preşedinte al Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

Visurile profesionale erau în mod direct legate de lumea liberă, cum o priveam noi, de cercetarea de care auzeam că se face “afară”, de modele de business şi tehnologii pe care le aveam în cărţi, dar pe care nu le văzusem practic în aplicare, mai povesteşte Sergiu Oprescu.

„În niciun caz nu mi-aş fi imaginat că la 32 de ani o să devin unul din primii brokeri din România şi o să tranzacţionez pentru fonduri de investiţii americane şi nu numai, pe o Bursă de Valori care îşi reluase activitatea după aproape 5 decenii de lockdown (că tot am învăţat cuvântul acum), sau că la 37 de ani o să fiu preşedintele acelei Burse de Valori, iar la 44 de ani o să fiu  CEO-ul unei bănci sistemice în România.  În mod evident la 22 de ani ideea de piaţă de capital sau de acţiuni, obligaţiuni sau titluri de stat nu îmi spunea aproape nimic, iar ideea de produse derivate m-ar fi dus în mod cert în matematică şi nu în analiză financiară”, mărturiseşte şeful Alpha Bank.

Bogdan Neacşu, director general al CEC Bank din 2019

Împlinea 22 de ani în 2001, era la început de drum, pregătindu-se de terminarea ASE-ului şi de intrarea pe piaţa muncii.

„Dacă mă gândesc bine, situaţia mea era cumva asemănătoare cu cea a economiei României: eram la început de drum. În acel an, economia României se lupta cu o inflaţie de peste 30%, negocia acorduri stand-by cu FMI şi îşi pregătea intrarea în Uniunea Europeană. 2001 a fost anul în care s-a aprobat Programul Economic de Preaderare. Şi nu doar că eram la început de drum, dar şi dorinţele şi aspiraţiile erau asemănătoare: să intrăm în rândul «lumii civilizate». Pentru România, asta însemna aderarea la Uniunea Europeană, unde intrau ţările cu economii de piaţă funcţionale şi cu economii stabile. Iar noi, tinerii din acele vremuri, aspiram la joburi în multinaţionale, să lucrăm cu investitori străini, să avem un salariu decent, ocazia de a promova în carieră şi să aducem în România produse şi servicii, dar şi modele de organizare a businessului din afară.”

Primul job a fost într-o firmă de consultanţă Soter&Partners, începând din 2002, îşi aminteşte Neacşu, iar salariul era în jurul a 100 de dolari. „Pare puţin acum, însă la vremea respectivă, era apropiat de salariul mediu pe economie, ceea ce era bine pentru un prim loc de muncă. Acolo am avut ocazia să interacţionez cu investitori străini, să descopăr lumea finanţelor şi a fiscalităţii. Şi am învăţat ceva foarte important: că tot ce faci trebuie să fie cu un scop – să ajungi la o decizie şi să ai rezultate.”

Şeful CEC Bank mărturiseşte că în acele vremuri nu avea un obiectiv foarte clar pentru ce dorea să facă în viitor. „Eram încă în plină tranziţie şi într-o fază în care descopeream cum funcţionează economia. Dacă mă uit înapoi, unul dintre cele mai bune sfaturi pe care le-am primit de la unul dintre profesorii mei de la Finanţe - Bănci – a fost că trebuie să experimentez, să încerc diferite lucruri. Din fiecare experienţă am avut de învăţat şi cumva lucrurile s-au aşezat în timp. Mi-am dat seama că investiţiile sunt importante pentru dezvoltarea economiei şi că sistemul bancar este esenţial în acest sens. Deci sunt printre cei norocoşi care au ocazia să lucreze în domeniul care-i pasionează şi să aibă satisfacţia propriei munci şi a rezultatelor. Dacă ar fi să analizez situaţia de acum, pot găsi o sumedenie de lucruri pe care le-am fi putut face mai bine, atât la nivel individual, cât şi la nivel macro. Dar nu cred că este constructiv să ne agăţăm doar de trecut.”

Dacă este să comparăm obiectiv perioada de la începutul anilor 2000 cu cea de-acum, nu cred că cineva poate să nege progresul în domeniul economic: de la profilul jucătorilor activi în economie, la piaţa muncii şi nivelul de salarizare la produsele şi serviciile de care ne folosim în viaţa de zi cu zi. Cred că frustrările trecutului ar trebui folosite în mod constructiv: să învăţăm din greşeli şi să facem lucrurile mai bine pe viitor!, mai spune şeful CEC Bank.

Ufuk Tandogan, CEO al Garanti BBVA România

La 22 de ani, Ufuk Tandoğan, CEO al Garanti BBVA România acum, îşi aminteşte că era în ultimul an de facultate şi simţea că are multe de realizat. „Eram în ultimul an de facultate şi mi se părea că am întreaga lume în faţă şi multe de realizat. A fost o perioadă a visurilor şi a ambiţiei. Îmi doream să schimb lumea, să îmi aduc contribuţia şi să aduc plus valoare în viaţa oamenilor. Eram foarte pasionat de economie şi banking, îmi doream să călătoresc, să descopăr lucruri noi. Mă simt norocos că am reuşit să fac toate aceste lucruri în anii care au urmat.”

Şeful Garanti BBVA România este de părere că 2020 este un an excepţional pentru a sărbători o aniversare. „De fapt, aş începe prin a spune că, spre deosebire de cei care şi-ar dori să poată sări peste acest an, eu cred că 2020 a reprezentat o încununare a eforturilor, un simbol al înţelepciunii, rezilienţei şi responsabilităţii; este poate cel mai bun an pentru a sărbători tăria de caracter şi maturitatea.”

Dacă ar fi să comparăm 1998 cu 2020, am vedea două imagini diferite. Au avut loc atât de multe evenimente. Într-o lume în care singura constantă pare a fi schimbarea, se pare că

ne-am perfecţionat adaptabilitatea. Mai mult, mediul de afaceri este mai unit ca niciodată, am devenit mai înţelepţi, mai rezistenţi, mai responsabili, mai deschişi, mai spune Ufuk Tandoğan.

Gyula Fatér, CEO al OTP Bank România

Gyula Fatér, CEO al OTP Bank România, bancă plasată pe locul nouă în topul după active, mărturiseşte că la 22 de ani, locuia în Budapesta,  studia economia şi ezita între a fi jurnalist sau a lucra într-o companie de comerţ exterior.

„Era 1988, ultimul an înainte de sfârşitul comunismului în Ungaria. Observam schimbările, dar nu credeam cu adevărat că urmează ceva nou. Ezitam între a fi jurnalist sau a lucra într-o companie de comerţ exterior, aceasta fiind o poziţie la modă în comunism. Dar pentru ultima variantă nu existau perspective reale. Poziţiile cheie erau ocupate de tovarăşi «de încredere» şi să mă alătur partidului nu era o opţiune atrăgătoare pentru mine. Visam la o carieră care să-mi permită să cunosc ţări şi culturi diferite. La nivel personal, doream să-mi întemeiez o familie. O cunoscusem pe soţia mea cu un an înainte şi împreună visam să avem copii şi un apartament mic. Ne mai doream şi să călătorim, ceea ce nu era chiar atât de simplu de realizat.”

Referindu-se la prima sa opţiune, aceea de a fi jurnalist, Gyula Fatér povesteşte că s-a năruit în momentul în care a făcut un stagiu de practică şi atunci lucrurile au fost evidente pentru el: „din păcate, nu scriu suficient de bine.”

În ceea ce priveşte cea de-a doua opţiune, şi aceasta a fost scoasă din calcul odată cu căderea comunismului: „nu mai erau necesari experţi în comerţul exterior.”

Dar mai târziu aveau să apară noi oportunităţi. „Am absolvit în 1990 şi mi-am dat seama că, în noua eră, nimeni nu are mai multă experienţă decât mine în noul tip de afaceri. Şi am profitat de ocazie, am identificat un sector financiar foarte interesant şi plin de potenţial. M-am familiarizat cu bursele de mărfuri şi valori, apoi cu managementul activelor şi am devenit CEO la 26 de ani. Am învăţat foarte multe de atunci, inclusiv din greşeli. Întotdeauna am făcut lucruri foarte interesante, nu aş avea motive să mă plâng. Cel mai important pentru mine este că visurile pe care le aveam împreună cu soţia mea s-au împlinit: avem o familie minunată cu două fiice şi am călătorit mult, vizitând locuri din patru continente.”

Henk Paardekooper, CEO al First Bank

Henk Paardekooper, CEO al First Bank, povesteşte că la 22 ani, era bun si vesel. Poate şi uşor naiv, un atribut specific vârstei. „Eram în anul care preceda finalizarea studiilor mele la Universitatea din Rotterdam, în ţara mea natală şi urma să îmi continui studiile ca ofiţer militar. Era anul 1986. Anul exploziei de la Cernobîl în URSS şi anul dezintegrării navetei spaţiale Challenger, la câteva secunde de la lansare, în SUA. Îmi amintesc acel an foarte bine, chiar dacă au trecut «doar» 34 de ani de atunci. Îmi amintesc chiar şi faptul că mi-am fracturat glezna şi umblam cu ajutorul cârjelor. Cumva a fost un an plin de mesaje.

Cu siguranţă Henk Paardekooper nu visa că va deveni CEO-ul First Bank România. “La acea vârstă, nu mă preocupa foarte tare ce va aduce viitorul. Mă bucuram de viaţă, studiam din greu şi mă distram, ca majoritarea celor de 20 de ani. Eram totuşi foarte determinat să fac performanţă atât la şcoală, cât şi în sport şi în celelalte activităţi pe care le desfăşuram cu tinerii de vârsta mea. Determinarea şi dorinţa de a face lucrurile din ce în ce mai bine au fost factorii care m-au motivat, nu planurile de carieră.”

Iar în prezent, şeful First Bank spune că este încă hotărât să facă performanţă în tot ceea ce îşi propune şi îşi doreşte ca versiunea lui de astăzi să fie mai bună decât cea de ieri, iar cea de mâine, mai bună decât astăzi.

“Spre deosebire de cum eram la 22 de ani, astăzi pot spune că sunt mai preocupat de alţii decât de mine. Mi-am păstrat independenţa, valorile morale, bucuria în viaţă şi, slavă Cerului, am în continuare o minte brici. Din această perspectivă, nimic nu s-a schimbat. Iar astăzi, sunt mai bine ancorat în realitate decât eram la 20 de ani. Sunt recunoscător pentru toate experienţele pe care le-am avut în ultimii ani, de când am aterizat în noua mea ţară, România. Aici este acum acasă. Deşi în unele zile mă gândesc la tot ce se întâmplă aici şi mie, mereu o fac cu zâmbetul pe buze. Astăzi sunt fericit”, spune Henk Paardekooper.

Daniela Iliescu, CEO al Patria Bank

La vârsta de 22 de ani, Daniela Iliescu, CEO al Patria Bank, era studentă în  anul IV la ASE, scria zi şi noapte aplicaţii pentru obţinerea unei burse pentru un Master în UK sau USA şi dădea diverse examene internaţionale.

„La absolvirea facultăţii, când aveam deja câteva oferte de bursă pentru master, mi-am schimbat planurile şi am decis să rămân în România – aveam deja oferte de muncă în BIG4. Am considerat că este mai important să încep să câştig şi ceva experienţă profesională şi practică în viaţa economică, cu gândul că voi aduce conceptele teoretice suplimentare mai târziu. S-a şi întâmplat, după 10 ani, când am absolvit un executive MBA.”

Şefa Patria Bank mai povesteşte că nu crede că şi-a dorit neapărat să ajungă “ceva anume”, ci mai degrabă să creeze impact acolo unde este la un moment dat - să fie „cineva” care are realizări, de care să fie mulţumită şi pentru care să primească apreciere.

„Nu mi-am setat obiective pe termen lung foarte concrete şi pe care să le urmăresc cu încăpăţânare. De cele mai multe ori mi-am propus obiective pe termen scurt şi mediu, pe care să le realizez, care să fie tangibile şi să aibă o componentă clară de evoluţie şi progres. Iar pe măsură ce obiectivele pe termen scurt şi mediu au fost atinse, au început să se contureze şi confirme şi obiectivele pe termen lung.”

Daniela Iliescu consideră că acum a ajuns într-un punct al carierei profesionale în care îi place ceea ce face şi este confortabilă într-o multitudine de medii profesionale sau roluri. “Şi cum am fost şi sunt în proiectul Patria Bank de foarte mulţi ani, mă bucur zi de zi să am ocazia să cunosc persoane deosebite alături de care sa ne modelăm unii alţii după valori personale şi organizaţionale care să ne permită să fim performanţi împreună şi individual.”