Cine este omul care conduce una dintre cele mai mari reţele private de sănătate din ţară

Autor: Ioana Matei Postat la 23 ianuarie 2025 23 afişări

Cine este omul care conduce una dintre cele mai mari reţele private de sănătate din ţară

100 Cei mai admiraţi CEO din România. 25 - Fady Chreih, CEO, Regina Maria

„Privim de mai mulţi ani digitalizarea ca pe o prioritate strategică în dezvoltarea reţelei noastre de sănătate, considerând-o esenţială pentru asigurarea calităţii medicale la cele mai înalte standarde. Această perspectivă este cea care ne-a ghidat şi ne-a determinat să devenim un pionier al adoptării tehnologiilor digitale şi al Inteligenţei Artificiale în domeniul medical din România, având, astăzi, multiple iniţiative şi soluţii digitale care vin în sprijinul pacienţilor noştri”, descrie Fady Chreih, CEO al reţelei private de sănătate Regina Maria, una dintre priorităţile companiei pe care o conduce din 2013. Reţeaua reuneşte peste 300 de unităţi Regina Maria în întreaga ţară şi are peste 11.000 de angajaţi şi colaboratori.

 

SFAT PENTRU MINE TÂNĂR

Păstrează-ţi curiozitatea vie, continuă să înveţi şi să creşti, iar indiferent de rezultate, fii mereu bun cu cei din jur, nu doar cu familia şi prietenii, ci şi cu întreaga comunitate din care faci parte.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.