Cine este tânăra ce conduce una dintre cele mai importante companii din România, ce lucrează cu peste 6.500 de oameni din 75 de oraşe din ţara noastră
100 Cei mai admiraţi CEO din România. 13 - Alexandra Dinovici, Director General, Glovo România
„Admiraţia este importantă, dar nu trebuie confundată cu vanitatea. La Glovo, suntem concentraţi pe rezultate şi performanţă, iar admiraţia se câştigă prin muncă şi dedicare”, spune Alexandra Dinovici. De aproape doi ani, conduce Glovo România, având experienţă acumulată anterior în domeniul financiar, management de proiect, dezvoltare de afaceri şi marketing. Alexandra Dinovici spune că se orientează către date, abordând în mod holistic comerţul rapid şi dezvoltarea afacerilor.
SFAT PENTRU MINE TÂNĂRĂ
Dacă aş putea să mă întorc la 20 de ani, mi-aş spune să continui să cred în mine, pentru că această convingere este fundaţia fiecărui succes. „Believe you can and you are halfway there” – simplul act de a avea încredere te duce deja la jumătatea drumului. Mi-aş mai spune că răbdarea şi perseverenţa sunt esenţiale, iar cele mai valoroase realizări necesită timp şi efort constant. M-aş sfătui să îmi setez şi să-mi gestionez ritmul. Nu totul se obţine alergând, unele rezultate se ating la pas şi cu introspecţie. Mi-aş spune să nu uit să fiu blândă cu mine însămi, pentru că drumul spre succes este plin de provocări, dar şi de momente frumoase care merită trăite pe deplin.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro