„Fiaaare veechi, fiaaare luăăăm!” Nu trec două zile legate pe unele artere din România, chiar şi din Bucureşti, FĂRĂ să nu se audă pe stradă acest strigăt. Dacă vrei să scapi de o maşină veche de spălat, este probabil o uşurare ca într-o dimineaţă să auzi acest strigăt în preajma porţii. În timp ce, la firul ierbii, activitatea de strângere de fier vechi pare derizorie, similară vânzării de pătrunjel la gura metroului, în cercurile înalte din conducerile companiilor metalurgice din toată Europa se pune o problemă cât se poate de serioasă: cum facem să protejăm această materie primă critică, fierul vechi?

Oamenii inteligenţi au gândit deja că ar trebui să păstrăm fierul vechi în Europa pentru a alimenta producţia de oţel verde. Problema este că în prezent exportăm aproximativ 50 de milioane de tone de fier vechi pe an în Turcia. De ce să nu folosim acest fier vechi pentru nevoile noastre proprii? Ei bine, problema este că producţia de fier vechi nu este suficientă pentru a acoperi toate nevoile pe care le avem în Europa”, spune François Michalet, secretarul general al ESTA (European Steel Tube Association - Asociaţia Europeană a Producătorilor de Ţevi de Oţel).

Chiar şi în acest moment, fierul vechi este o materie primă importantă pentru cuptoarele cu arc electric. În viitorul european însă, aşa cum este conturat de politicile de mediu ale Uniunii Europene, fierul vechi va fi o materie crucială pentru industria metalurgică. Până la momentul în care intervenţia omului în schimbările climatice a început să fie luată în considerare foarte serios, producţia de oţel se realiza, în cea mai mare parte, în furnale clasice. Pe scurt, într-un cuptor uriaş se adaugă cărbune – cocs – şi minereu de fier. Procesul nu poate fi altul decât unul foarte poluant.  Soluţia? Un cuptor electric, alimentat cu energie verde, care să topească fierul vechi şi să îl transforme în oţel de calitate. Pare simplu, dar conversia este foarte complicată şi ţine de o multitudine de factori. În primul rând, ca să produci oţel prietenos cu mediul este nevoie de energie verde, ceea ce înseamnă producţie de energie regenerabilă, de obicei prin centrale eoliene. În al doilea rând, se pune problema investiţiei în cuptorul cu arc electric, pe care nu multe companii metalurgice o pot susţine singure. În al treilea rând, este vorba de materia primă necesară pentru cuptoare, adică fierul vechi.

„Noile directive europene impun înlocuirea cocsului din furnale, ceea ce înseamnă că va exista o nouă tehnologie care va utiliza şi fier vechi, astfel că lupta pentru fierul vechi va fi intensă“

Petru Ianc, preşedintele Societăţii Române de Metalurgie

Ţări precum China sau Rusia, care nu au dureri de cap precum libertatea comerţului, au interzis pur şi simplu exportul de fier vechi. Europa însă, dar şi Statele Unite, nu au impus aceste reguli. „Unele ţări fac asta. Rusia nu exportă fier vechi. Este interzis. China păstrează, de asemenea, fierul vechi în interior. Deci, Europa este probabil singura zonă din lume care nu-şi păstrează fierul vechi în interior, împreună cu SUA, care, de asemenea, permit exportul de fier vechi. Şi e amuzant când îţi imaginezi nave pline de fier vechi traversând Oceanul Atlantic, să meargă din SUA în Turcia pentru a exporta fier vechi. Nu are sens. Dar se întâmplă”, mai spune François Michalet. Într-o analiză la 30 de ani de la căderea comunismului, publicată în ZF, Tudorel Andrei, preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), spunea că România a exportat pe cap de locuitor circa 2 tone de fier vechi în perioada amintită. Acest lucru înseamnă că România a exportat circa 40 mil. de tone de fier vechi în 30 de ani. Spre comparaţie, producţia anuală de oţel din România se ridică la circa 4 mil. de tone.

Oţelul este un material 100% reciclabil. România încă nu îşi pune serios problema fierului vechi ca materie primă esenţială, dar metalurgiştii români sunt de părere că fierul vechi va deveni una dintre cele mai importante materii prime din industrie în perioada următoare. „Fierul vechi tinde să devină cea mai valoroasă materie primă pe care o are România în următorii ani. Noile directive europene impun înlocuirea cocsului din furnale, ceea ce înseamnă că va exista o nouă tehnologie care va utiliza şi fier vechi, astfel că lupta pentru fierul vechi va fi intensă“, spune Petru Ianc, preşedintele Societăţii Române de Metalurgie, organizaţie care înglobează cele mai importante asociaţii de business de profil. 

„Oamenii inteligenţi au gândit deja că ar trebui să păstrăm fierul vechi în Europa pentru a alimenta producţia de oţel verde. Problema este că în prezent exportăm aproximativ 50 de milioane de tone de fier vechi pe an în Turcia.“

François Michalet, secretarul general al ESTA

Producătorii de oţel din Uniunea Europeană, fie că este vorba de ţevi din oţel, de tablă sau de alte produse, se confruntă cu două mari probleme, pe lângă cele recente legate de lanţurile de valoare şi preţul energiei: cum fac să rămână competitivi în faţa producătorilor din afara Uniunii, atât pe piaţa europeană, cât şi pe piaţa mondială? Întrebările se pun în contextul în care Uniunea Europeană are ambiţia de a transforma Comunitatea într-una neutră din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon. Misiunea este a tuturor, dar unii sunt mai mult implicaţi decât alţii. Este şi cazul industriei, care este responsabilă de circa un sfert din totalul emisiilor CO2. Doar că această tranziţie implică anumite costuri care, la rândul lor, înseamnă pierderea competitivităţii pe toate palierele. Comisia Europeană însă vine cu o soluţie, care încă este disputată. Pe scurt, este vorba de taxe vamale pentru importurile de produse finite din afara Uniunii Europene, care nu sunt supuse la aceleaşi taxe de mediu, cum sunt supuse produsele din UE. De asemenea, se discută şi despre ajutor pentru exportatorii europeni, astfel încât să rămână competitive pe piaţa mondială, din aceleaşi motive.

Metalurgiştii români vin cu o soluţie: impunerea unei taxe pentru exportul de fier vechi din UE, care să alimenteze subvenţionarea exporturilor europene. „Exportul de fier vechi ar trebui suprataxat cu diferenţa de preţ de energie dintre ţara care-l importă şi ţara care-l exportă, pentru că el înghite energie. Dacă Turcia importă, ar trebui să suporte o diferenţă de preţ egală cu diferenţa preţului de energie din Turcia“, spune Petru Ianc. Practic, explică el, şi fierul vechi înglobează toate elementele unui produs metalurgic exportat în afara Uniunii Europene, cu costuri legate de tranziţia verde. În acest moment se foloseşte fier vechi în trei combinate din România: la Călăraşi, Reşiţa, Hunedoara şi urmează Târgovişte şi Galaţi, operat de Liberty Steel, care plănuieşte investiţii de 1 mld. de euro până în 2030, pentru a transforma producţia de oţel de la Galaţi în greensteel, adică oţel produs cu amprentă neutră de dioxid de carbon. „Suprataxa pe exportul de fier vechi să se colecteze la Ministerul de Finanţe într-un fond şi cu acest fond să fie alimentat exportul de produse finite în piaţa globală, pentru reechilibrarea competitivităţii”, este propunerea din acest moment a Societăţii Române de Metalurgie. Specialiştii din domeniu şi asociaţiile de business spun la unison că fierul vechi, un subiect care, la o  primă vedere, pare derizoriu, este o materie primă de importanţă critică pentru producătorii români şi europeni. Rămâne însă, cel puţin în acest moment, întrebarea: ce va face Uniunea Europeană pentru protejarea acestei materii prime?