Românii care aleg să fie producători în România au în faţă o ocazie unică în ultimul deceniu, după ce criza generată de pandemia de Covid-19 a readus la suprafaţă solidaritatea consumatorilor faţă de producătorii locali.

Economia României duce lipsă de procesatori locali, ceea ce face ca materiile prime din sectorul agricol să fie vândute prea mult în formă brută şi prea puţin într-o formă procesată, care aduce valoare adăugată. Micii producători ar putea fi răspunsul la această problemă, iar Business Magazin a hotărât să ilustreze începutul de drum al unor producători locali.

„Am ales să produc în România pentru că e ţara noastră, aici trăim şi consider că este un lucru normal să muncim tot aici”; „Producem în România pentru că ne dorim să susţinem economia locală, dar şi pentru că aici locuim”; „Am ales să producem în România pentru că înclinaţia către producţie şi antreprenoriat este o moştenire de familie”.  

Aşa răspund trei producători locali care au ales să fabrice în România lactate, dulceaţă, zacuscă sau bere artizanală, care şi-au dezvoltat propriile capacităţi de procesare, au deschis canale de vânzare şi au intrat astfel în marea economie a micilor producători.  

În 2013, în orăşelul Săveni din judeţul Botoşani se năştea ideea lactatelor Viofanny, iar familia Şfabu pregătea implementarea ideii care s-a concretizat în 2014. Astăzi, compania a devenit cunoscută pentru că este unul dintre producătorii Caşcavalului de Săveni, un produs atestat tradiţional.  

„Decizia de a începe să producem a fost una uşoară, deoarece se baza pe experienţa şi pasiunea noastră, noi provenim din familii de producători de brânzeturi. Din momentul în care ne-am hotărât să ne orientăm spre producţia brânzeturilor şi până la prima rotiţă de caşcaval Viofanny comercializată a trecut aproximativ jumătate de an, timp în care ne-am axat pe îndeplinirea tuturor formalităţilor legale necesare funcţionării”, a explicat Ştefaniea Şfabu, cofondator al  companiei Viofanny, pentru Business Magazin.

Investiţiile şi fondurile necesare pentru investiţii sunt printre principalele probleme pe care le reclamă fermierii care nu intră în producţie, cât şi antreprenorii care dezbat motivele pentru care nu produc mai mult sau deloc în România.

În cazul familiei Şfabu, investiţia s-a derulat în „paşi mici” şi a început cu o investiţie de 50.000 de lei din propriile economii, prin care a fost amenajată o hală de lucru unde se puteau procesa circa 400-500 de litri de lapte pe zi.

 „Cantitatea de lapte procesată ne asigura o capacitate de producţie de 35-40 kg pe zi. Iniţial, am investit economiile pe care le aveam pentru a începe producţia. Ulterior, am apelat la un credit bancar pentru extindere şi ne-am axat mereu pe reinvestirea unui procent din profit”, a spus Ştefaniea Şfabu, care estimează că investiţia iniţială s-a amortizat în

2-3 ani.

 Astăzi producţia a crescut şi a ajuns la 7-8 tone pe an, iar micii producători au ajuns în punctul în care susţin alţi mici producători. Aşa cum arată premisa de la care a pornit incursiunea Business Magazin, România duce lipsă de procesatori, iar micii producători vând la preţuri foarte mici materia primă sau ajung să rămână cu ea. În acest sens, producătorii locali ar putea fi o soluţie pentru fermierii locali.

 „Ne-am orientat spre materie primă provenită din ferma proprie şi de la micii fermieri din zonă. Chiar şi în prezent ne axăm pe sprijinirea micilor producători din judeţ şi alegem să colectăm laptele de la fermele acestora”, a adăugat cofondatoarea Viofanny.  

Primele rotiţe de caşcaval au ajuns la cunoştinţe şi prieteni, îşi aminteşte Ştefaniea Şfabu, iar apoi au urmat târgurile de profil, precum şi primele solicitări din partea magazinelor de cartier şi a băcăniilor – micii comercianţi tradiţionali care au o cotă de piaţă de aproape 40% în comerţul alimentar din România.  

Vânzările în creştere au împins compania şi spre investiţii în două puncte proprii de desfacere, mai întâi în oraşul Botoşani, apoi în oraşul Suceava. Totodată, contextul creat de pandemie a adus o accelerare a vânzărilor din online, în contextul în care toată piaţa de comerţ online din România a crescut cu 28% în 2020, la 5,5 miliarde euro, conform estimărilor jucătorilor din piaţă.

Astfel, din ideea care s-a născut în 2013 într-un mic orăşel din Botoşani, lactatele Viofanny a fost comandate în 2020 în mai multe colţuri ale ţării, în oraşe precum Bucureşti, Braşov, Constanţa, Orşova sau Reşiţa.

Drumul spre producţie nu este unul fără provocări, iar în cazul familiei Şfabu acestea s-au concretizat printr-un timp îndelungat pentru obţinerea tuturor autorizaţiilor şi avizelor necesare funcţionării. Pe parcurs, provocările au mai apărut fie în ceea ce priveşte canalele de vânzare şi identificarea unui număr cât mai mare de parteneri, fie în ceea ce priveşte angajarea unor oameni calificaţi din piaţa muncii.

„Am început cu un test”

Nimeni nu garantează succesul unui produs sau al unui business, iar micii producători nu îşi permit să investească sute de mii sau milioane de lei în direcţii care nu sunt deja confirmate sau pe care nu le-au testat anterior.

Aşa au arătat drumurile de început şi pentru Gica Neamţu, fondatoarea businessului Pofta Focului din Iaşi. În 2012, ea a participat la câteva evenimente cu o serie de produse artizanale şi tradiţionale pe care dorea să le scoată pe piaţă.

 „Feedbackul a fost bun, ceea ce ne-a motivat să începem construcţia halei de producţie în aşa fel încât să putem obţine toate autorizaţiile şi avizele necesare pentru activitatea de catering şi procesare legume-fructe în 2016”, a povestit Gica Neamţu, care produce astăzi diverse sortimente de dulceaţă, de zacuscă şi tocană.

Una dintre cele mai mari provocări prin care a trecut Pofta Focului a fost birocraţia, întrucât de la primul test de piaţă şi până la obţinerea autorizaţiei de funcţionare au trecut 4 ani.

Investiţia iniţială s-a ridicat la 40.000 de euro (circa 190.000 de lei), iar sumele au provenit atât din fonduri proprii, cât şi din finanţare bancară, reprezentând un mix prin care Gica Neamţu a mai investit încă 60.000 de euro pentru a creşte capacitatea de producţie.

„Printre cele mai mari provocări cu care ne-am confruntat în dezvoltarea acestui business a fost nevoia de bani pentru materie primă şi utilaje. În egală măsură, ne-am confruntat şi cu lipsa forţei de muncă, dar şi cu formarea pieţei pentru produse tradiţionale premium”, a explicat antreprenoarea.

Facilităţile de procesare precum cea dezvoltată de Pofta Focului aduc un sprijin şi pentru producătorii locali şi micii legumicultori din zona Iaşiului, întrucât le oferă noi variante în ceea ce priveşte piaţa de desfacere. Astfel, dacă legumele lor nu ajung în rafturile din Mega Image în mod direct, sau la export, ele ajung acolo procesate şi ambalate de Pofta Focului.

Primele borcane şi-au făcut loc iniţial la evenimentele organizate de instituţii ale statului, precum târguri şi pieţe volante, care ofereau acces direct la consumatori. Ulterior, capacitatea de producţie a crescut iar produsele firmei au început să fie listate în retail, atât în lanţul de magazine Mega Image, în magazine locale de tip concept store, cât şi pe platforme online cu produse specifice, şi-anume băcănii online – acesta fiind o oportunitate din ce în ce mai mare conturată apăsat în contextul crizei sanitare.

Pofta Focului a obţinut vânzări de 150.000 de lei în 2019, iar pentru 2020, reprezentanţii afacerii estimează că această cifră s-a dublat. În ceea ce priveşte investiţia, Gica Neamţu estimează că amortizarea acesteia se va produce abia în 15 ani, întrucât ambiţia de dezvoltare este mare, iar profitul este reinvestit constant.

„Dacă ar fi să o iau de la capăt, aş gestiona mai bine emoţiile personale şi aş investi iniţial un procent mai mare din buget în promovare şi imagine”, a mărturisit Gica Neamţu.

O moştenire de familie

„Am ales să producem în România pentru că înclinaţia către producţie şi antreprenoriat este o moştenire de familie. Bunicii mei din partea mamei confecţionau lădiţe din lemn şi pungi, iar cei din partea tatălui produceau materiale plastice”, a explicat Leonard Mihoc, cel care a dezvoltat alături de tatăl său una dintre primele beri artizanale din România.

Fondatorul Bere Nemţeana spune că a învăţat de la tatăl său, Iosif Mihoc, ce înseamnă administrarea unei fabrici de bere pentru că familia a deţinut prin concesiune renumita Fabrică de bere SOLCA de la Suceava. Pe baza experienţei din familie şi a unei idei încă noi pentru piaţa românească, în 2011 a început proiectul Nemţeana.

„Când ne-am hotărât să începem proiectul Nemţeana ne-am confruntat cu foarte multă birocraţie, timp mare de aşteptare pentru branşarea la utilităţi, obţinerea autorizaţiilor necesare pentru funcţionare, încadrarea pentru sortimente de bere şi formarea unei echipe pentru producţie”, a spus el.

Astfel, de la prima idee până la prima bere au trecut trei ani. Investiţia iniţială s-a ridicat la circa 300.000 de euro (circa 1,4 mil. lei) şi a generat o capacitate de producţie de 200-250 hectolitri pe lună.

„Însă, între timp ne-am dezvoltat şi acum am ajuns la o capacitate de 400-500 hectolitri pe lună. Sursa investiţiei pentru fabrica de bere Nemţeana a fost una proprie, acesta a fost şi unul dintre motivele pentru care a durat mai mult să deschidem”, a povestit Mihoc.

Producătorul de bere artizanală a încercat încă de la început ca majoritatea materiilor prime folosite să fie româneşti, adică malţ şi hamei de la producători locali. Cu toate acestea, pe măsură ce în portofoliul Nemţeana au apărut anumite beri speciale, producătorul s-a orientat şi după furnizori din afara ţării, pentru că nu găsea pe plan local sortimentele necesare de malţuri şi hameiuri.

Primele beri Nemţeana s-au vândut în retail, în magazine mai mici şi, ulterior, în câteva baruri. Astăzi, produsele au o prezenţă mai mare atât în HoReCa, cât şi în lanţuri de retail sau alte unităţi comerciale, mai mari sau mai mici. În acelaşi timp, online-ul este un canal care prinde din ce în ce mai mult avânt, ca şi în cazul celorlalţi producători. Mai mult, berea ajunge deja şi la export către Spania.

Leonard Mihoc a obţinut afaceri de circa 2 mil. lei în 2019 cu Bere Nemţeana, iar pentru 2020 se aşteaptă la rezultate similare.

„Este dificil să anticipăm când vom amortiza investiţia deoarece şi în prezent mai investim în fabrică pentru acoperirea comenzilor, accesarea unor clienţi noi, dar şi păstrarea standardului şi calităţii berii. Estimez că în următorii 4-5 ani, dacă planurile noastre se concretizează, amortizăm investiţia”, a spus el.

Cu paşi mici înspre producţie, antreprenori sau fermierii pot genera o valoare adăugată mai mare şi pot ajuta per ansamblu economia României. În plan internaţional, proiectele care se discută la nivel european şi nu numai vizează strategii de producţie locală pentru un consum cât mai local – aşa numitul plan „de la fermă la furculiţă” lansat de Comisia Europeană este o dovadă în acest sens.

 Astfel, prin paşi mici dar ambiţioşi, românii cu afaceri în agricultură, fermierii, legumicultorii, ar putea îngroşa rândurile procesatorilor locali, oprindu-se astfel din a-şi vinde fermele pe Facebook şi Olx, aşa cum a arătat o analiză publicată recent de Ziarul Financiar.

STUDIU DE CAZ

„Din banii de la nuntă ne-am luat plug şi semănătoare”

Investiţiile într-un business pot fi făcute treptat, iar sursa fondurilor pentru investiţia iniţială reprezintă o poveste unică în cazul fiecărui producător în parte. De asemenea, nivelul investiţiilor şi al businessului poate fi scalat în funcţie de ţinta pe care un antreprenor vrea să o atingă. În cazul Irinei Ciochină, ea a fondat ferma Caprele Irinucăi după ce s-a întors de la muncă din străinătate, începând cu banii din cadoul de nuntă.

„Am făcut totul cu fonduri proprii, economiile părinţilor mei, ale noastre din Olanda. Anul următor ne-am căsătorit şi din banii de la nuntă ne-am luat plug şi semănătoare”, scrie Irina Ciochină, fondatoare, Caprele Irinucăi, care produce lângă Iaşi lapte de capră, cât şi iaurturi şi brânzeturi. Ambiţia ei a început cu primele 10 capre şi 5 ieduţe în urmă cu opt ani, iar în punctul maxim ferma a ajuns la un număr de 150 de capre, aşa cum a explicat ea în cadrul emisiunii ZF Investiţi în România.

Ferma Caprele Irinucăi produce între 100 şi 200 de litri de lapte pe zi, timp de zece luni pe an, din care un procent cuprins între 50% şi 80% este procesat în iaurturi şi brânzeturi, care sunt vândute atât în magazinul propriu, cât şi în două carmangerii din Iaşi. Ambiţia înspre procesare a pornit printr-o investiţie de 50.000 de euro (peste 200.000 de lei), iar firma înregistrează astăzi vânzări de circa 600.000 de lei pe an, în contextul în care în fermă lucrează doar Irina împreună cu tatăl ei.