„A început mai mult ca o nebunie: nu aveam nimic, ne-am propus să deschidem fabrica şi am închiriat un spaţiu undeva într-o localitate de lângă Buzău; acolo, cu bani împrumutaţi, nu foarte mulţi, am început să dotăm un mic atelier de prelucare sticlă - geam”, rememorează Florin Grosu începuturile afacerii Romvitrine în 1995, pe care o dezvoltă în continuare împreună cu asociaţii săi Claudiu Chircu şi Ştefan Coman.

Dacă iniţial antreprenorii buzoieni se concentrau exclusiv pe producţia de mobilier din sticlă pentru magazine (de unde şi denumirea firmei), de câţiva ani au intrat şi pe nişa producţiei de mobilier premium de bucătării. În prezent, Romvitrine este formată dintr-o unitate de producţie în Buzău (rezultatul unor investiţii de 1,2 milioane de euro în hala de producţie şi utilaje) şi dintr‑un showroom la Bucureşti. Anul trecut, ritmul de vânzare a fost de cinci bucătării pe lună, la o medie de preţuri de 5.000 de euro pe bucătărie. Au ajuns astfel în 2016 la o cifră de afaceri de aproximativ 1,4 milioane de euro. 50 de angajaţi lucrează în prezent pentru compania buzoiană; dintre ei, 30 sunt angajaţi în producţie, iar 20 în proiectare şi showroom. Ţinta pentru anul acesta este ambiţioasă; şi-au propus să crească mai mult decât dublu: „Vrem să ajungem la cel puţin o bucătărie vândută zilnic”, descrie Florin Grosu planurile companiei.

Anterior dezvoltării firmei, niciunul dintre cei trei asociaţi nu au avut vreun contact nici cu domeniul, nici cu antreprenoriatul: lucrau ca angajaţi, doi dintre ei la o firmă din Buzău care producea filtre de purificare a apei, iar un altul avea două camioane şi lucra ca transportator. Au sesizat însă oportunitatea dezvoltării unei afaceri în domeniu, în contextul în care la vremea respectivă comerţul înflorea, iar businessul cu amenajări de magazine avea cerere. „La momentul respectiv, fiecare întreprinzător îşi deschidea un magazin, îşi încropea nişte rafturi, iar apoi îşi dorea ca magazinul să arate mai bine; noi venisem cu soluţia aceasta de mobilier din sticlă, era o tendinţă în vogă atunci, destul de interesant.” Uitându-se în urmă, Florin Grosu îşi aminteşte cum investiţia iniţială însemna mai ales bani pentru material primă, pe care i-au obţinut datorită unui client: „I-am povestit noi ce putem face, el avea un magazin şi, cu greu, ne-a dat avans ca să putem face lucrarea, astfel că am avut un mic capital de lucru pe comanda respectivă. Am încasat şi am avut şi un adaos cu care am putut să mergem mai departe”.

Cererea exista, astfel că firma şi-a crescut rulajele în primii doi ani de activitate; în 1997 însă, odată cu liberalizarea valutei, antreprenorii buzoieni s-au confruntat cu prima lor criză. „Marca germană şi dolarul american au crescut de mai mult de două ori într-o noapte, iar preţul geamului, materia primă pe care o foloseam, a crescut atunci de trei ori; era produs în ţară, dar avea preţul în dolari”, îşi aminteşte Florin Grosu unul dintre primele şocuri trăite. Şi‑au revenit treptat, prin participări la târguri; vizite la firme, astfel că „am reuşit să răzbatem în ceea ce priveşte mobilierul comercial”. Reuşiseră să negocieze un contract şi cu cel mai mare retailer de bijuterii de pe piaţa locală, B&B Collection, iar aportul adus de acesta în dezvoltarea companiei a fost consistent.

În 2009, pentru companie venea cel de al doilea mare şoc: „Odată cu venirea crizei, partea de mobilier de magazine s-a prăbuşit; dacă ne luăm strict după ce s-a întâmplat atunci şi de ce am simţit în momentul acela, ne-am prăbuşit  cu 100%”, îşi aminteşte antreprenorul unul dintre cele mai dificile momente din istoria firmei. Dacă spre finalul lui 2008 funcţionau la capacitate maximă şi chiar nu făceau faţă comenzilor, la sosirea sărbătorilor de iarnă s-a prăbuşit totul. Piaţa imobiliară a picat în octombrie, iar în domeniul mobilierului criza a venit la final de an. „Dacă până atunci lucram la capacitate maximă, la începutul lui 2009 am stat două luni şi jumătate fără nicio comandă; nu făceam nimic; au fost discuţii legate de disponibilizare, oamenii plecau fără să le spunem noi, au simţit ei cum stau lucrurile.”

Au reluat activitatea, deoarece „clienţii simţeau nevoia să mai deschidă anumite magazine pentru că se iveau locuri libere. Simţeau mallurile că au pierdut doi-trei clienţi şi căutau alţii. Astfel am găsit o mică portiţă şi am găsit câte ceva de lucru în 2009.” Totuşi, reprezentanţii magazinelor negociau foarte mult, iar dacă ei nu se adaptau preţurile cerute, alegeau un alt furnizor; astfel că a fost nevoie să-şi diversifice activitatea. „Banii puteau să vină de la persoane fizice care nu îşi puneau în acel moment problema crizei, chiar era o inconştienţă crasă, nici nu se gândeau că se întâmplă ceva în jurul lor. Câteva firme ştiau asta, băncile începuseră să disponibilizeze; am zis atunci să facem mobilă pentru acasă”, descrie Grosu oportunitatea sesizată la momentul respectiv.

ul exportului.