Cum au reuşit trei tineri din România să transforme cele mai arzătoare nevoi ale oamenilor într-o afacere profitabilă

Autor: Ioana Matei Postat la 22 noiembrie 2018 3508 afişări

Trei tineri au sesizat o nevoie cotidiană a fiecărui locuitor urban: Dispozitive inteligente mereu încărcate. De la Untold, şi-au propus să extindă „rădăcinile” copacului inteligent creat de ei în toată Europa. Odată cu Acesta, vor să confirme încă o dată creativitatea antreprenorului român.

„Cererea de comunicare instantanee în oraşele moderne este un fenomen continuu. În ciuda acestui fapt, există doar câteva alternative la nivelul oraşului şi al spaţiului public pentru a încărca telefonul sau dispozitivul atunci când rămâne fără baterie”, descriu reprezentanţii Green Spots nevoia pe care au sesizat-o atunci când s-au gândit la dezvoltarea unei soluţii de încărcare a telefoanelor în oraşe.

Dispozitivul dezvoltat de ei are la bază transformarea energiei solare în energie electrică şi generarea puterii necesare pentru încărcarea dispozitivelor de tip tabletă sau telefon mobil, fără racordul la reţeaua de energie electrică stradală, ci doar prin intermediul energiei regenerabile. Astfel, prin instalarea Green Spots în spaţiul public, pietonii au posibilitatea de a-şi reîncărca dispozitivul, au iluminare pe timpul noptii, Wi-Fi, iar investitorul care cumpără soluţia are sisteme cu camere de supraveghere integrate şi spaţiu de publicitate.

„Acesta reprezintă viitorul tehnologiei durabile pentru următoarele oraşe verzi. Staţia de încărcare oferă energie sigură şi curată pentru dispozitivele mobile, în aer liber”, spun reprezentanţii start-up-ului Green Spots Technology. Acesta a fost înfiinţat anul trecut şi finanţat în 2018 prin programul Start-Up Nation. Energia electrică a staţiilor de încărcare este generată de panouri fotovoltaice, care pot alimenta până la 12 dispozitive simultan. Bateria cu litiu-ion încorporată stochează energie pentru un total de 300 de încărcări, iar staţiile pot fi folosite atât pe timp de zi, cât şi noaptea.

În plus, arhitecţii Green Spots descriu aceste dispozitive ca reprezentând şi un nou tip de mobilier stradal, care poate contribui substanţial la dezvoltarea zonei în care este amplasat. Prin funcţionalităţile lor, Green Spots au capacitatea de a transforma spaţiul respectiv prin creşterea traficului pietonal şi implicit prin crearea mediului propice pentru deschiderea unor spaţii comerciale de retail sau alimentaţie publică.

Există trei modele standard de încărcătoare Green Spots, de dimensiuni şi capacităţi diferite: o versiune standard care integrează trei panouri fotovoltaice (90W) şi o baterie litiu-ion de 12 V x 60 A; această staţie permite încărcarea a şase dispozitive mobile simultan şi oferă şi o soluţie de afişaj stradal pentru branduri. Un al doilea model este prevăzut cu nouă panouri fotovoltaice flexibile (135 W) integrează o baterie litiu-ion de 12 V x 60 A; staţia include şase prize USB de maximum 10 W (1-2 A, 5 V) şi este echipată cu blaturi de depozitare, iar al treilea are 12 prize USB, precum şi bănci şi un blat generos. Acesta din urmă este echipat cu şase panouri fotovoltaice, cu o putere totală de 180 W, şi a fost creat pentru parcuri şi piaţete urbane. Opţional, acestuia i se pot adăuga şi panouri publicitare.

„De la dotarea standard cu prize USB şi LED-uri pentru iluminat nocturn, acestea pot fi echipate suplimentar cu Wi-Fi, sisteme de supraveghere video, panouri cu touchscreen, hărţi interactive, prize pentru încărcarea laptopurilor, trotinetelor sau bicicletelor electrice şi alte elemente de design”, completează reprezentanţii companiei.

Dezvoltatorii proiectului Green Spots sunt doi arhitecţi, Aurel Basuc şi Adrian Ţuţuianu, precum şi business developerul Cristian Danciu, parteneri şi cofondatori în cadrul biroului de arhitectură şi amenajări interioare Triptic Studio. Asocierea lor se leagă de înfiinţarea, în urmă cu şase ani, a Asociaţiei Române a Tinerilor Arhitecţi de către Aurel Basuc şi Adrian Ţuţuianu. Asociaţia a deţinut, până de curând, o revistă naţională de arhitectură, Atelierul de Proiectare, ce avea ca scop promovarea proiectelor şi a activităţilor studenţilor atât în ţară, cât şi peste hotare.

„A fost momentul în care, pe lângă relaţia de prietenie dintre noi trei, s-a născut şi latura antreprenorială”, povestesc reprezentaţii afacerii. În prezent, biroul de arhitectură Triptic Studio are un portofoliu de proiecte în domeniile industrial, logistic, rezidenţial şi al amenajărilor interioare de tip office, retail, HoReCa, design de mobilier, structuri şi instalaţii pentru evenimente şi târguri.

Cristian Danciu are un background internaţional de business development în domenii precum consultanţă financiară, resurse naturale, energie regenerabilă, construcţii navale, arhitectură. Atât arhitecţii, cât şi business developerul din echipa Triptic Studio au fost implicaţi în proiecte internaţionale. Elementul comun al celor trei tineri a fost revenirea în ţară şi implicarea activă în mediul românesc.

Ei spun că dezvoltarea ideii Green Spots a venit ca o consecinţă a activităţii studioului de arhitectură. „Specificul activităţii unui studio de arhitectură implică analiza continuă a designului, funcţionalităţilor şi nevoilor spaţiilor publice şi private”, spun ei.

De asemenea, din experienţa de antreprenori, au identificat o caracteristică de bază în mediul urban, şi anume aceea de a fi permanent conectat la mijloacele mobile de comunicare.

„Deşi această nevoie este tot mai mare, soluţiile de încărcare a dispozitivelor sunt aproape inexistente la nivelul spaţiului public în România. Astfel, Green Spots rezolvă o problemă cotidiană a oricăruia dintre noi, aliniindu-se la caracteristicile de smart city”, spun arhitecţii.

Concret, de la identificarea nevoii până la implementarea primului charger au trecut un an şi jumătate, interval de timp în care au adunat informaţii, au definit şi au construit conceptul Green Spots.

Primul Green Spots a fost construit pentru festivalul de muzică Untold din Cluj-Napoca – iar acest pas a fost cel mai dificil din dezvoltarea proiectului, potrivit reprezentanţilor acestuia. „Investiserăm deja foarte mult în partea de start şi trebuia să să demostrăm în cadrul unui festival de renume internaţional că soluţia noastră este viabilă”, spune Cristian Danciu. Încărcătorul a funcţionat, iar în plus faţă de obţinerea acestei confirmări, Primăria Cluj-Napoca a dorit implementarea soluţiilor dezvoltate de tineri pe termen lung în oraş.

Valoarea investiţiei iniţiale s-a ridicat la aproximativ 100.000 de euro şi a fost acoperită parţial din fondurile Start-Up Nation. Reprezentanţii proiectului apreciază că vor acoperi în maximum doi ani această investiţie.

Preţul „copacului” Green Spots începe de la 5.000 de euro. Până acum, au implementat trei astfel de soluţii în Cluj, iar a patra va fi implementată în Bucureşti în incinta unui complex de birouri. „Suntem în discuţii cu toţi dezvoltatorii de clădiri de birouri, aceştia numărându-se şi ei printre beneficiarii vizaţi”, spun reprezentanţii proiectului.

Dezvoltatorii Green Spots au identificat clienţii acestei soluţii deopotrivă ca parte a mediului public şi a celui privat: clienţii publici sunt primăriile şi alte autorităţi locale subordonate, universităţi, campusuri studenţeşti, iar clienţii privaţi pot fi reprezentanţii unor centre de birouri, complexe rezidenţiale, spaţii comerciale, festivaluri, HoReCa sau complexe sportive.

Până acum, au ajuns la vânzări de 50.000 de euro şi aşteaptă comenzi de încă 25.000 de euro până la finalul anului.

În ceea ce priveşte producţia, copacii Green Spots sunt realizaţi la Green Yard, firma de construcţii metalice din Brăila deţinută de antreprenorul Grigore Danciu. „Astfel, deţinem controlul întregului proces de creaţie până la producţie şi implementare. Sursa principală a resurselor prime este România, iar durata de realizare diferă în funcţie de modelul şi de funcţionalităţile comandate”, explică arhitecţii. 

Planul de dezvoltare a proiectului în continuare implică în primul rând implementarea la nivel naţional şi apoi regional a produsului Green Spots. „Vrem să demonstrăm încă o dată că antreprenorul român este puternic, creativ şi poate dezvolta soluţii viabile la nivel internaţional. Cu alte cuvinte, vrem ca Green Spots să devină un brand românesc în regiune”, spune Danciu. Tinerii şi-au propus să dezvolte soluţia în direcţia conceptului de smart city – „care devine o nevoie pentru mediul urban din România şi Europa”.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.