Cum pot fi convinsi oamenii sa colecteze selectiv ambalajele

Postat la 09 septembrie 2010 129 afişări

Intrucat 60% din deseurile de ambalaje provin de la populatie, cresterea cantitatilor colectate din gospodarii ar trebui sa creasca intr-un ritm alert, pentru ca Romania sa se poata incadra in tintele convenite cu UE privind reciclarea deseurilor.

Cum pot fi convinsi oamenii sa colecteze selectiv ambalajele

Pachetul de biscuiti, sticla de apa, cutia de suc, conserva, cutia de cereale - sunt doar cateva dintre ambalajele pe care le folosim in fiecare zi si pe care le aruncam la gunoi, fara sa stim ca ele pot fi reciclate daca sunt colectate selectiv. Acesta este mesajul prin care campania organizata de Eco-Rom Ambalaje isi propune sa informeze populatia despre importanta colectarii selective a deseurilor, si care are ca scop reciclarea.

"Campania este principalul program Eco-Rom Ambalaje dedicat publicului, cu precadere celor care au acces la serviciile de colectare selectiva a deseurilor de ambalaje. Programul a fost demarat anul trecut, cand am organizat Caravana Colectarii Selective in Bucuresti si 8 localitati. Anul acesta, campania va ajunge in 17 orase. Pentru ca informatia sa ajunga la populatie si sa determine o schimbare de comportament, este nevoie de o comunicare sustinuta: populatia trebuie sa inteleaga ce este colectarea selectiva, cum se face corect si mai ales de ce este important sa separam deseurile.", a declarat Mugurel Radulescu, presedintele Eco-Rom Ambalaje.

Campania "Colecteaza selectiv! Deseurile de ambalaje se recicleaza!" se desfasoara in perioada 8 septembrie - 3 octombrie 2010, in Bucuresti si 16 orase din tara - localitati-cheie in care Eco-Rom Ambalaje sustine realizarea programelor de colectare selectiva: Bacau, Baia Mare, Brasov, Cluj, Constanta, Drobeta Turnu Severin, Focsani, Iasi, Mangalia, Medias, Piatra Neamt, Sfantu Gheorghe, Sighetul Marmatiei, Slobozia, Tulcea si Zalau.

"Identificarea deseurilor de ambalaje este primul pas in circuitul reciclarii. A recunoste un deseu de ambalaj, de fiecare data cand il folosesti, inseamna sa constientizezi existenta lui si faptul ca el nu este gunoi, ci trebuie sa fie reciclat. Consideram ca acesta este primul pas in eforturile de a informa, educa si constientiza romanii cu privire la importanta colectarii selective, pentru a-i determina astfel pe cat mai multi dintre noi sa depuna deseurile de de ambalaje separat de gunoiul menajer. Lucru care este cu atat mai important cu cat, in Romania, 60% din deseurile de ambalaje sunt generate de populatie.", a adaugat Mugurel Radulescu.

In cadrul campaniei, alaturi de platforma online, mesajele de colectare selectiva si invitatia la concurs vor fi comunicate, atat in Bucuresti cat si in celelalte 16 orase ale campaniei, prin: prezenta promoterilor in parcurile si pietele din fiecare oras, cu actiuni de impartire de materiale informative si saci colorati in culorile colectarii selective (galben, albastru si verde), prin machete in ziarele locale, prin concursuri radio (statii locale). In plus, in Bucuresti vor fi expuse afise cu mesaje de colectare selectiva in garniturile de metrou, pe toata perioada campaniei.

In momentul aderarii la Uniunea Europeana, Romania si-a asumat tinte de reciclare si valorificare care vor creste an de an, pana la atingerea pragului de 60% la orizontul anului 2013.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/afaceri/cum-pot-fi-convinsi-oamenii-sa-colecteze-selectiv-ambalajele-7170556
7170556
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.