Într-o după-amiază de toamnă, la atelierul de bijuterii al Tiffany din Manhattan puţin mai mult de zece bijutieri fasonează inele de logodnă din aur, în timp ce un mic aspirator instalat la fiecare dintre staţiile lor de lucru aspiră praful fin de metal preţios pentru a fi retopit şi refolosit. Este o muncă lentă, meticuloasă, în multe privinţe deloc diferită de procesul pe care îl urmau artizanii de acum sute de ani, scrie Bloomberg.

Este un suport ca acela din trusele de traforaj pe care bijutierii prind nelele pentru a le şlefui. Suporturile bijutierilor mai experimentaţi sunt atât de uzate încât aproape că nu mai au forme. Dar la unii piesele din lemn sunt aproape noi, semn al statutului celor care le folosesc: ucenicii. Doi dintre creatorii de inele care lucrează în atelierul de bijuterii în această zi se numără printre cei opt cursanţi din programul de ucenicie de doi ani al Tiffany. LVMH Moët Hennessy Louis Vuitton şi Tiffany au făcut echipă cu Fashion Institute of Technology şi Studio Jewelers din New York, o şcoală de meserii din Manhattan, pentru a le oferi ucenicilor pregătire teoretică şi tehnică. Ei dobândesc, de asemenea, experienţă practică de lucru alături de bijutieri experimentaţi de la Tiffany. La începutul acestui an, compania a lansat un alt program pentru încă şapte ucenici, care urmează cursuri la Rhode Island School of Design. Bijutierul plăteşte salariile cursanţilor în timp ce aceştia urmează programul şi, dacă reuşesc să stăpânească abilităţile, vor avea ocazia să rămână la Tiffany şi să creeze bijuterii de lux. „Învăţăm următoarea generaţie de meşteşugari cât de importante sunt detaliile”, spune Dana Naberezny, directoare de inovaţie pentru bijuterii la Tiffany şi şefa atelierului din Manhattan, în timp ce se plimbă printre bancurile de lucru şi atrage atenţia asupra unei expoziţii suspendate de unelte care aduc a ciocane. Printre ele este una folosită de bunicul unuia dintre bijutieri.

Formarea următoarei generaţii de artizani de lux a devenit o misiune critică pentru compania părinte a Tiffany, LVMH, imperiul francez al luxului care deţine şi Louis Vuitton, Christian Dior şi alte 70 de mărci. Cea mai mare corporaţie de lux din lume se confruntă cu o penurie de muncitori care ameninţă să-i reducă producţia de genţi, pantofi şi bijuterii căutate, subliniind provocarea industriei mai mari de a echilibra cererea puternică de bunuri de lux, realizate manual, cu interesul mai slab pentru carieră într-o meserie.

La fiecare staţie există un dreptunghi mic de lemn, cu o formă de V tăiată în mijloc, care este ataşat de masa de lucru chiar sub nivelul ochilor.

LVMH prognozează că va ajunge la un deficit de 22.000 de lucrători până la sfârşitul anului 2025, o lipsă record. Aproximativ două treimi din aceste posturi ar trebui ocupate de agenţi de vânzări din magazinele de lux ale LVMH şi de angajaţii hotelurilor sale din întreaga lume. Treimea rămasă sunt meşteşugari şi designeri. Este o cifră mai mică, dar care, în multe privinţe, este mai importantă pentru companie. Cea mai mare parte a atracţiei celor mai râvnite articole de la LVMH - un inel de logodnă Tiffany, o poşetă din piele Loewe, un ceas Hublot sau un pulover Loro Piana - este dată de faptul că sunt cel puţin parţial lucrate manual. Măiestria justifică preţurile ridicate ale produselor şi este unul din argumentele de marketing ale companiei, care onorează moştenirea mărcilor sale, unele fondate în urmă cu mai bine de un secol. În ciuda unei încetiniri recente a ritmului vânzărilor la LVMH şi la alte mărci de lux, cererea de bunuri de lux este mult mai robustă decât era înainte de pandemie. Acest lucru se ciocneşte cu scăderea de zeci de ani a numărului de oameni care ştiu să sudeze şi să făurească bijuterii de lux, să coasă ca şi cum ar fi dintr-o bucată genţi de mână care costă mai mult decât chiria lunară medie sau să facă pantofi din piele de la zero. Cu fiecare generaţie, tot mai mulţi oameni aleg să lucreze în ceea ce este cunoscut ca economia cunoaşterii, în dauna meseriilor cu muncă manuală.

LVMH încearcă să rezolve problema deficitului de meşteri prin intensificarea formării profesionale, cu scopul de a lansa carierele a mii de artizani în următorii ani. „Oamenii nu mai ştiu meserie”, spune Alexandre Boquel, din Paris, omul care conduce programul de ucenicie al LVMH cunoscut sub numele de Métiers d’Excellence. „Noi trebuie să-i găsim şi să-i instruim.”

Scopul uceniciei, spune Boquel, este de a „perpetua savoir-faire-ul grupului”. Dacă el şi colegii săi nu reuşesc să creeze o sursă continuă de muncitori calificaţi pentru conglomerat, atunci nu vor putea fi „susţinute nivelurile actuale de creştere”, a adăugat el.

Dificultatea de a găsi meşteri bine pregătiţi frânează deja ritmul de creştere la alte companii de lux. „Căutăm cu disperare să angajăm oameni”, spune Marco Angeloni, directorul executiv al producătorului de costume Raffaele Caruso.

 „A fost durerea mea de cap numărul unu în ultimul an.” Caruso are sediul în Parma, Italia, şi produce costume pentru bărbaţi care se pot vinde cu până la 5.000 euro fiecare pentru unele dintre cele mai importante mărci de lux din lume.  Costumele, pe care compania le vinde şi angro, sunt făcute manual şi acest lucru durează şi aproximativ nouă ore. Pandemia a exacerbat deficitul de muncitori, spune Angeloni, deoarece multe companii din Italia şi din alte părţi şi-au închis temporar sau şi-au redus producţia, trimiţând mulţi meşteri seniori anticipat la pensie şi forţând angajaţii juniori să intre în alte industrii. Fabricile mici, incapabile să supravieţuiască, s-au închis complet. În timpul pandemiei de Covid-19, „îmbrăcămintea formală părea condamnată – toată lumea credea că sacoul este mort”, spune Angeloni. Apoi cererea a crescut pe măsură ce pandemia s-a retras. Şi Caruso şi-a redus numărul de angajaţi în pandemie, iar după aceasta Angeloni nu şi-a putut externaliza o parte din producţia, aşa cum o făcea de obicei, deoarece prea multe fabrici mici au dispărut sau au fost cumpărate de marile mărci de lux dornice să-şi asigure propria sursă de producţie. „Când cererea a revenit, oamenii nu au fost atât de entuziasmaţi să se întoarcă la muncă pe cât ne aşteptam”, spune el. „Mulţi şi-au schimbat stilul de viaţă sau industria în care lucrează.” Angeloni a adăugat încă 45 de lucrători la personalul de 450 de oameni al Caruso de la începutul anului – inclusiv doi seniori pensionari cărora le-a cerut să se întoarcă la companie pentru a ajuta la pregătirea noilor veniţi – dar nu este îndeajuns. Dacă compania ar fi avut suficient personal, estimează Angeloni, vânzările ar fi putut creşte cu 70% anul acesta. În schimb, acestea vor creşte cu 30%. „Au fost pierdute oportunităţi”, spune el, „pentru noi şi pentru mărci.”

Nicolas Girotto, CEO al companiei elveţiane de încălţăminte de lux Bally, spune că are în mod constant aproximativ cinci până la 10 posturi vacante pentru artizani. „Tendinţa pe termen lung pentru lux este o creştere constantă”, spune el.

Deoarece angajările nu ţin pasul, Girotto spune că a schimbat tactica astfel încât fiecare dintre artizanii companiei sale să înveţe mai mulţi paşi din procesul de fabricare a pantofilor, în loc să se specializeze pe unul singur - o ruptură de tradiţie. Sunt necesari până la 250 de paşi separaţi pentru a crea pantofii de lux Bally. Aproximativ 20% din cei 100 de artizani din atelierul din Lugano, Elveţia, au fost instruiţi în mai multe sarcini. „Cu cât au mai multe abilităţi, cu atât mai bine pentru companie şi cu atât mai bine pentru ei înşişi”, spune Girotto. Strategia de ucenicie a LVMH – de a trezi interesul posibililor stagiari când aceştia sunt elevi şi extinderea programului pentru a include mai multe locuri de muncă şi mai multe zone geografice în timp – va fi urmărită îndeaproape de alţi executivi din industria de lux. Gigantul francez pregăteşte 700 de ucenici anul acesta, faţă de 180 în 2018, şi îşi propune să aibă şi mai mulţi anul viitor. O treime dintre noii ucenici ai LVMH se „recalifică”, adică învaţă noi abilităţi care sunt puţin legate de profesia în care au pornit la drum, cum ar fi transformarea în bijutier a unui  lider de produs în marketing. Înainte de pandemie, proporţia era de aproximativ 10%. Boquel atribuie saltul unei dorinţe care a apărut în Franţa şi în alte părţi în timpul pandemiei de a diminua influenţa pe care lumea digitală o are asupra vieţilor oamenilor. „Mulţi oameni din Franţa s-au gândit că trebuie să se întoarcă la ceva foarte tactil, să facă ceva cu propriile mâini”, spune el. „A fost surprinzător să văd câţi oameni de 40 şi 45 de ani ne contactau pentru a se forma într-o profesie de bijutier.” O parte din misiunea lui Boquel constă în a informa despre locurile de muncă disponibile la LVMH şi la cele 75 de mărci ale sale. El organizează ateliere la licee din Franţa şi SUA, de exemplu, pentru a prezenta tinerilor oportunităţile. „Oamenii nu cunosc nici 1% din aceste profesii”, spune Boquel. La LVMH îşi poţi face carieră în 280 de domenii, spune el. Poţi fi inclusiv caligraf pentru butoaiele de coniac Hennessy şi artizan la Berluti care sculptează matriţe pentru pantofi cu cuţitul într-un bloc de lemn de carpen. Aceşti artizani netezesc apoi matriţa cu o pilă, apoi cu şmirghel – un proces care, conform site-ului Berluti, subliniază „linia elegantă a pantofului”. O pereche de pantofi de marcă se vinde cu aproximativ 2.500 de dolari. Cea mai mare parte din grupul actual de cursanţi ai LVMH se află în Franţa, Italia şi Elveţia, iar compania se extinde în alte ţări, inclusiv în SUA, unde intenţionează să iniţieze mai multe programe de ucenicie pe lângă cele două de la Tiffany. În timp ce ucenicia este o modalitate tradiţională – şi încă obişnuită – de a forma lucrătorii în ţări precum Franţa, Germania şi Elveţia, ea este mult mai puţin răspândită în SUA, spune Robert Lerman, care a cercetat ucenicia timp de trei decenii în calitate de asociat la Urban Institute, un think tank din Washington. Franţa, sub preşedintele Emmanuel Macron, cheltuieşte miliarde în fiecare an pentru a extinde cu succes stagiile de ucenicie, dar SUA investesc doar aproximativ 300 de milioane de dolari anual, spune Lerman. Majoritatea cursurilor de ucenicie din SUA se concentrează pe formarea muncitorilor în construcţii, pe electricieni şi instalatori. Dacă iniţiativa LVMH are succes, „ar fi un exemplu grozav pentru alte firme din acea industrie”, spune el. „Este despre a învăţa prin practică. Nu poţi crea bijuterii doar stând într-o sală de clasă.” În Franţa este relativ simplu să începi un program de ucenicie în comparaţie cu SUA. Costul pregătirii ucenicilor este finanţat printr-o taxă de ucenicie aplicată companiilor, iar salariile stagiarilor sunt plătite de angajator. Şi există o mulţime de şcoli legate de industria modei, ceea ce face mai uşor pentru LVMH să înfiinţeze programe de formare şi să contacteze posibilii  ucenici. În SUA, însă, „a trebuit să construim ceva de la zero, inspirat de conceptul francez”, spune Boquel.