Doi clujeni au trecut de la prototipuri pentru invenţiile lor la o afacere de succes cu ochelari şi căşti din lemn

Autor: Florin Casota Postat la 01 martie 2016 1289 afişări

Prototip Studio sunt Ioana Ciurea şi Bogdan Goţia, doi tineri care şi-au dorit să aplice cunoştinţele dobândite în mediul academic într-un mod practic şi au ales să pornească propria afacere. „Am început să lucrăm împreună inventând lucruri şi făcând prototipuri pentru invenţiile noastre. De aici şi numele: ideea de a avea un studio creativ care să înglobeze preocupările noastre”, spune Ioana. Studioul a devenit cunoscut pentru căştile audio din lemn, primul lor produs, apoi au ieşit pe piaţă cu ochelarii din lemn „OO”. 

Prototip Studio apreciază versatilitatea materialului. „Am început să lucrăm cu lemn pentru că ne place ideea unui material natural atât de versatil. Şi ne inspiră multitudinea de forme, texturi şi nuanţe generate de natură şi transpuse în lemn”, spune reprezentantul Prototip, Ioana Ciurea.

Acum lucrează la o nouă versiune a căştilor din lemn, pentru care colaborează cu o echipă de ingineri de sunet „pentru a duce mai departe conceptul”.

În plus, au creat şi piesele de mobilier „Scaunul triunghiular” şi „The table”. „Am descoperit frumuseţea de a lucra cu lemnul la primul proiect, cel al căştilor, şi apoi am dus mai departe ideile, ne-am perfecţionat tehnicile (...); ne place să experimentăm şi lemnul a fost o prima dragoste, însă ne surâde ideea asocierii de materiale şi tehnici de producţie pentru a ne concretiza ideile”, afirmă Ioana.

În cazul Prototip Studio, investiţia în afacere a fost una minimă datorită faptului că au avut acces la un atelier care este dotat cu maşinărie CNC şi unelte de prelucrat lemn. „Am înaintat cu paşi mărunţi, cu proiecte mici a căror producţie am acoperit-o noi, şi tot noi ne-am ocupat de promovare şi marketing”, povesteşte antreprenoarea. Cei doi au vândut anul trecut 180 de perechi de ochelari, al căror preţ începe de la 300 de lei.

Poate v-aţi întrebat şi ca mine cât de rezistente sunt produsele din lemn. „Deşi în aparenţă lemnul creează senzaţia unui material fragil, în funcţie de prelucrare el devine foarte rezistent”, spune Ioana. „Pentru primele modele de căşti am folosit lemn de bambus masiv, care este mult mai puţin casant precum plasticul spre exemplu şi datorită faptului că prin finisare devine impermeabil, nici probleme la schimbarea bruscă a temperaturii sau la umezeală, nu au fost.“

Afacerea lor înglobează proiecte de design de obiect, proiecte de amenajări interioare şi proiecte de arhitectură. „2015-2016 este al treilea an în care lucram sub forma asta la Prototip Studio şi din 2015 veniturile au devenit constante şi stabile. În medie, per persoană venitul este 2.500 lei/lună”, spune ea. În afară de Prototip Studio, cei doi mai lucrează şi la brandul Double Bubble prin care promovează şi vând accesorii pentru casă.

Cum se transformă o idee într-un obiect concret? „De la a-ti lumina un bec, cand ai o idee buna, pana la a tine in mana un obiect, este un drum interesant care pe noi ne face sa iubim ceea ce muncim. In primul rand ne tine in priza entuziasmul, apoi ne luam energia din micile rezultate obtinute pe percurs din teste si incercarile pe care le facem. Pana la final ideea se slefuieste si la propriu si la figurat pana devine realitate. E un parcurs solicitant si frumos in acelasi timp.”, povesteşte antreprenoarea.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/afaceri/doi-clujeni-au-trecut-de-la-prototipuri-pentru-inventiile-lor-la-o-afacere-de-succes-cu-ochelari-si-casti-din-lemn-15091929
15091929
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.