După ce a condus una dintre cele mai mari case de pariuri din România, acum îşi cumpără propria reţea de clinici medicale

Autor: Ioana Matei Postat la 05 februarie 2021 7874 afişări

Şi-a început cariera dezvoltând primele supermarketuri din Vestul ţării alături de antreprenorul Florentin Banu, a pariat timp de cinci ani pe domeniul pariurilor sportive, iar acum vrea să dezvolte un lanţ de clinici care să încurajeze prevenţia cancerului în România. De altfel, acesta va fi ultimul rol de CEO din viaţa lui Vlad Ardeleanu, fiindcă – încă un deceniu în care să construiască business, spune el, este suficient.

Primul interviu Business MAGAZIN cu Vlad Ardeleanu se întâmpla undeva în 2017, în Varşovia, într-un eveniment la care participa şi fotbalistul Jerzy Dudek, fostă vedetă a campionatului englez (portar al echipei Liverpool) şi fost goalkeeper al echipei naţionale a Poloniei. Sportivul devenise imaginea brandului Superbet pe piaţa respectivă, de unde grupul românesc începuse expansiunea în Europa Centrală şi de Est. În decembrie, l-am găsit pe Ardeleanu într-o ipostază total diferită: relaţionând cu personalul medical dintr-o clinică aflată pe Calea Giuleşti din Capitală şi explicând particularităţile celor mai noi echipamente RMN-CT din cadrul acesteia.

„Am cumpărat cele două clinici  Imamed din Bucureşti pentru a porni de la ceva, şi am creat un brand total nou. Urmează să punem cele două branduri unul lângă celălalt în unitatea din Bucureşti de unde am plecat”, descrie Vlad Ardeleanu „piatra de temelie” din noua etapă a vieţii sale.

După ce a părăsit grupul Superbet, undeva la începutul anului trecut, el a cumpărat lanţul de clinici de imagistică şi radiologie Imamed – fondate de un tânăr medic-antreprenor care a ieşit din business după Medtech tranzacţie.

Cele două clinici din Bucureşti reprezintă punctul de plecare pentru dezvoltarea unui ecosistem de soluţii de la A la Z domeniul med-tech, pe care le-a gândit împreună cu medicul Gheorghe Iana, un reputat radiolog român, devenit între timp şi acţionar al clinicilor. Şi-au propus ca prin intermediul acestui ecosistem  - format dintr-o infrastructură de clinici şi prin tehnologie de ultimă generaţie - să ofere pacienţilor lor şansa de a identifica toate tipurile de cancer în stadiul I, dar şi evoluţia diferitelor tratamente disponibile în cazul pacienţilor.

A aderat la acest obiectiv fondul de private equity Morphosis Capital, care a anunţat preluarea pachetului majoritar la Medima Health în septembrie anul trecut. Medima Health a devenit astfel prima investiţie din sectorul medical în portofoliul Morphosis Capital şi prima companie în care fondul deţine o participaţie majoritară.

În prezent, reţeaua include două clinici de excelenţă în imagistică medicală şi radiologie în Bucureşti, în care au investit recent 3 milioane de euro pentru dotarea cu echipamente medicale RMN/CT de ultimă generaţie şi software specializat, iar pentru prima jumătate a lui 2021, compania ţinteşte expansiunea în Alba Iulia, Călăraşi, Sibiu şi Târgu-Mureş, unde vor construi clinici noi.

Cum a ajuns însă Vlad Ardeleanu de la pariuri sportive, la nişa imagisticii şi radiologiei? Fostul director general al Superbet descrie fiecare pas care l-a adus în acest punct.

După tranzacţia cu Blackstone (fond american de investiţii, printre cele mai mari din lume, care administrează active de peste 500 de miliarde de dolari, care a intrat în acţionariatul grupului Superbet, cel mai mare jucător de pe piaţa de pariuri sportive şi gaming din România în 2019, prin preluarea unui pachet minoritar de acţiuni, în urma unei investiţii de 175 de milioane de euro, potrivit ZF, n.red.), a devenit destul de clar pentru Superbet că obiectivele sunt de dezvoltare internaţională, spune Vlad Ardeleanu.

„Practic, eu nu mai eram poziţia ideală pentru a face o expansiune internaţională - m-am ocupat de România, iar pentru ce îşi doreşte Blackstone, au creat o suprastructură de grup şi au adus oameni care au lucrat în Londra, Tel Aviv etc. – s-au axat pe o echipă internaţională tocmai pentru a grăbi expansiunea internaţională. Atunci, familia fondatoare, directorul operaţional din România împreună cu mine am decis să ne retragem. Augusta Dragić a preluat preşedinţia fundaţiei, Saša Dragić a devenit chairman, iar eu şi directorul operaţional am plecat. În prezent Superbet este mai bine cadrată pentru această etapă de dezvoltare internaţională pe care o au ei de făcut. Superbet se axează acum pe depunerea de dosare de licenţiere în Statele Unite, iar echipa internaţională vorbeşte pe limba lor. În România lucrurile sunt stabile, oarecum mandatul meu s-a terminat în mod natural.”

Chiar dacă iniţial voia să îşi ia o perioadă de vacanţă între cele două mandate, în scurt timp lui Vlad Ardeleanu  i-a venit ideea dezvoltării noului business.


„Mi-am dat seama că în viitor, scanarea corpului nostru va fi un retail, va fi ceva de proximitate, clinica ta de familie, împinsă în inima cartierului şi te vei duce să îţi faci analizele în astfel de locuri ca o rutină. Problema noastră este că noi tratăm boala, noi nu prevenim nimic.”


„Eram în drum spre ieşirea din Bucureşti, iar în zona parcului Tineretului, am văzut pe un colţ de stradă scris «RMN Tineretului». Mi-am amintit  de un moment din trecut în care eram într-o vizită de supermarketuri şi am văzut stânga-dreapta pe faţada supermarketurilor reclamele la pariuri sportive. Am început să mă întreb atunci «Ce se întâmplă cu pariurile sportive în România???»”. Atunci realizase pentru prima dată că pariurile reprezintă un trend imens şi s-a gândit „if you can't beat it, join it”.

De asemenea, la fel ca în trecut, când începuse să dezvolte supermarketurile Artima în zona de Vest a ţării alături de antreprenorul Florentin Banu, şi-a dorit şi acum să construiască pe o idee de business care să aducă ceva oamenilor, la fel cum s-a întâmplat atunci când a început să dezvolte acele prime supermarketuri.

„Mi-aduc aminte când am deschis primul supermarket din Reşiţa şi ne gândeam cât de mult bine facem oamenilor – în 2001, dacă voiai să cumperi comerţ modern în Reşiţa, te duceai la staţia de benzină. Doar de acolo puteai să cumperi o pungă de bomboane pentru copii.”

Iar când i-a adus pe cei de la o bancă să îi finanţeze, ei au exclamat: „Cum să facem noi alimentare la Reşiţa?”. „Era destul de prestigios businessul Artima - făceam ceva pentru dezvoltarea economică a României, eram primii români care făceau acest lucru - eu şi Florentin Banu.”

Acum însă, elementul declanşator al „rotiţelor” care s-au învârtit până la noul business a fost acea clinică de imagistică de la colţul străzii:

„Mi-am dat seama că în viitor, scanarea corpului nostru va fi un retail, va fi ceva de proximitate, clinica ta de familie, împinsă în inima cartierului şi te vei duce să îţi faci analizele în astfel de locuri ca o rutină. Problema noastră este că noi tratăm boala, noi nu prevenim nimic”.

El aminteşte că din 8.000 de euro, valoarea PIB/capita în România, noi punem 500 de euro deoparte pentru sănătate. „Ţara noastră este ultima la investiţiile şi cheltuielile per capita în sănătate din Europa, pe ultimul loc la maşinile de RMN, pe ultimul loc la CT, pe ultimul loc la PET-CT, singurul lucru la care nu este pe ultimul loc în acest domeniu este la numărul paturilor de spital. Acesta se află undeva la media europeană - numărul paturilor de îngrijire de zi, este un loc destul de bun pentru România, dar cu excepţia acestui indicator, stăm prost.”

Vlad Ardeleanu crede că lucrurile se vor schimba - poate nu în viitorul apropiat, nu în următorii cinci ani, dar mai târziu, lucrurile vor fi diferite: „Sper ca în a doua decadă de acum încolo lucrurile să fie schimbate înspre zona de prevenţie. Aceasta este mai degrabă ideea prin care noi vrem să facem mult bine. Sunt mulţi care tratează, dar economiile pentru societate, pentru sistemul medical şi calitatea vieţii pe care poţi să o construieşti se fac prin prevenţie. Lupta împotriva cancerului începe înainte să fii bolnav, nu începe niciodată în momentul în care eşti bolnav. Oamenii care descoperă în general că au o tumoră fac această descoperire sub forma unui şoc - toţi sunt supraşocaţi de asta”.

Punând cap la cap toate aceste lucruri, a ajuns la concluzia că oamenii vor fi din ce în ce mai atenţi la sănătatea lor şi nu vor mai aştepta să treacă prin aceste şocuri - să te duci la spital şi oricând  să poţi constata  că ai o tumoră în corp şi că viaţa ţi s-a dat în mod radical peste cap - vor exista soluţii pentru a preveni un astfel de şoc. Prin Medima Health şi-a propus să facă paşi în această direcţie.


„Nu va mai fi un alt proiect după Medima Health în care eu să fiu CEO-ul - aceasta este o predicţie - probabil voi face altceva din viaţa mea după asta.”


„Eram la o întâlnire de seară şi am aflat că dacă vreau să construiesc ceva în acest sens există o singură persoană cu care trebuie să vorbesc - Gheorghe Iana, figura centrală a radiologiei din România.”

A reuşit să se întâlnească cu el, iar medicul i-a spus că s-a săturat să facă clinici de RMN-CT (construise astfel de clinici deja), dar i-a propus un proiect mai complex, inovator, care are posibilitatea de a scala şi de a rămâne un reper în sistemul medical din România.

A venit astfel ideea de a se orienta pe conceptul PET-CT. „Prevenţia este ceva care se va dezvolta în ani, pâna una alta, hai să facem ceva pe zona de oncologie - noi şi pe oamenii care sunt deja bolnavi nu reuşim să îi diagnosticăm cum trebuie şi suntem pe ultimul loc în Europa fiindcă nu avem acest pas esenţial în diagnosticul oncologic care se numeşte PET-CT”, i-a spus medicul.

Ce este această tehnologie? Vlad Ardeleanu explică, pentru cei mai puţin familiarizaţi cu domeniul, cum, teoretic orice pacient oncologic care face chimio sau radioterapie trebuie să facă PET-CT. „Doar această tehnologie oferă precizia necesară în citirea a cât de mult se modifică leziunea şi dacă există şi altundeva în organism. Atunci, această analiză practic explică dacă un tratament de chimioterapie este performant sau nu - dacă trebuie schimbat tratamentul sau nu”, explică CEO-ul Medima Health.

Pe de altă parte, lucrurile nu sunt atât de clare când vine vorba despre PET-CT în România: „Trebuie să ai certitudinea că substanţa aceea care ţi se injectează în corp este de calitate, nici sistemul medical nu a încurajat dezvoltarea acestei analize - nu a existat niciun interes foarte mare din partea furnizorilor în zona asta şi astfel am identificat nişa aceasta, iar profesorul Iana a sugerat să facem ceva în această direcţie: facem un lanţ de clinici de RMN-CT pe zona asta şi peste punem acest strat de PET-CT”.

De aici au pornit la drum împreună, iar în momentul în care au înţeles direcţia acestuia, au înţeles şi că au nevoie de un fond de investiţii pentru că echipamentele care includ tehnologii atât de performante presupun costuri de milioane de euro, iar randamentele se calculează pe 5-10, chiar 15 ani. „Am găsit deschidere la mulţi, dar am rezonat cel mai bine cu echipa de la Morphosis Capital, ei şi-au asumat concentrarea aceasta pe sănătate şi am făcut deal-ul într-un timp destul de scurt, în contextul în care 2020 a fost şi un an pandemic - am început în aprilie şi am terminat în august; am cumpărat aceste două clinici de la Imamed şi am demarat  şantierele în Călăraşi, Alba, Sibiu.”

Suma atrasă de la Morphosis Capital este confidenţială, însă fondul face de obicei investiţii cuprinse între 5 şi 10 milioane de euro, iar valoarea direcţionată înspre Medima este cuprinsă şi aceasta în acest interval. „Am venit şi noi cu contribuţia noastră, la care se adaugă finanţările bancare. Ideea este destul de generoasă din perspectiva oportunităţii de piaţă pentru toţi stakeholderii noştri, încercăm să facem şi un leasing financiar cu o mare companie de leasing din afara ţării, care să susţină partea de echipamente, aşadar din punct de vedere financiar există susţinere bună a proiectului.”

Achiziţia celor două clinici Imamed din Bucureşti reprezintă infrastructura pe care au construit partea de head office, însă restul clinicilor vor fi construite de la zero.

 „Restul clinicilor vor fi construite în regim Greenfield fiindcă noi lucrăm doar cu echipamente noi; pe zona de clinici existente suntem deschişi la partea de M&A, dar acestea reprezintă o oportunitate, nu o strategie de business, în speţă fiindcă vrem întotdeauna să mergem  pe echipamente noi şi să ni le alegem noi.”

Nu doar echipamentele sunt esenţiale însă în acest domeniu, ci şi software-ul cu ajutorul cărora funcţionează acestea. Echipamentele de PET-CT şi RMN sunt atât de bune pe cât sofware-ul care rulează pe ele este de bun, explică Vlad Ardeleanu. „Acest software face zoom, ţinteşte imaginile, le recompune, le aşază, există diverse soluţii, iar investiţiile în software sunt la fel de importante ca şi investiţiile în hardware”.

Unul dintre motivele pentru care românii nu sunt suficient de mult orientaţi pe prevenţie atunci când vine vorba despre sănătate ţine şi de costurile analizelor de acest tip. Or, Vlad Ardeleanu spune că prin Medima Health ţinteşte şi democratizarea serviciilor medicale de acest tip, la fel cum s-a întâmplat în trecut cu supermarketurile, dar şi mai târziu, pe piaţa pariurilor sportive. „Am democratizat accesul populaţiei la un serviciu modern de vânzare a mâncării. La Superbet a fost tot un business de discount - succesul la Superbet a fost adus de faptul că a avut cele mai bune cote, cel mai bun produs, the best value for money you can get - acelaşi lucru mi-l doresc şi la Medima. Scopul meu este de a democratiza accesul la tratament de valoare pentru pacienţii din România, de a lărgi spectrul pentru ca mai mulţi oameni să îşi permită să îşi ducă tratamentele mai departe, dar mergând şi mai departe de asta, să deschidem uşa larg în zona de prevenţie oncologică - să creăm o piaţă din asta. Nu avem în acest moment o piaţă pentru că nu există soluţia medicală pusă bine la punct şi într-adevăr vorbim despre o soluţie scumpă.”

Spre exemplu, cea mai avansată soluţie de prevenţie, potrivit studiilor pe care ei le-au făcut, există în America şi costă aproximativ 1.000 de dolari pe an – necesarul pentru o scanare a corpului care să cuprindă 15-20 de organe.


„Am democratizat accesul populaţiei la un serviciu modern de vânzare a mâncării. La Superbet a fost tot un business de discount - succesul la Superbet a fost adus de faptul că a avut cele mai bune cote, cel mai bun produs, the best value for money you can get - acelaşi lucru mi-l doresc şi la Medima. Scopul meu este de a democratiza accesul la tratament de valoare pentru pacienţii din România.”


„Noi vom încerca să aducem soluţia aceasta în România undeva la 500 de euro, pe bază de abonament. Acesta va fi obiectivul pentru care noi luptăm, care să spunem că este un alt capitol de dezvoltare. Apoi avem capitolul de PET-CT – axat pe diagnostic, dar nu şi pe prevenţie. Prevenţia se face în RMN-uri de trei Tesla, care sunt nişte RMN-uri mult mai rapide şi duble ca putere faţă de RMN-ul pe care îl avem aici (în cadrul clinicilor din Bucureşti n.red) şi care reuşeşte să scaneze într-o perioadă destul de rapidă - în jur de o oră - între 15 şi 20 de organe.”

Soluţia de prevenţie cea mai performantă nu există în prezent nu doar în România, ci nici la nivelul Europei. „Această soluţie există în prezent doar în America, a fost aprobată recent de către FDA şi implică funcţionarea unor algoritmi de reţele neuronale care sunt de fapt un asistent fără de care medicul radiolog nu reuşeşte să acopere o scanare completă a unui corp. Medicul nu poata analiza sute de imagini, este nevoie de un algoritm de inteligenţă artificială care să reducă câmpul tău vizual şi să le indice dintre sutele de imagini, pe cele câteva la care medicul să se uite. Este ca ca un fel de asistent inteligent care vine şi ajută medicul radiolog să înlăture cele 80% din imagini care sunt normale, de cele 20% unde este nevoie de atenţia lui.”

Vlad Ardeleanu mai spune că a realizat că radiologia şi mai ales radiologia de înaltă performanţă este ramura medicinei care se poziţionează la intersecţia între medicină şi tehnologie, fiind cea mai apropiată ramură medicală de tehnologie. „Practic, noi culegem date din corpul pacientului, iar cele mai multe date din corpul pacientului sunt legate de imagistică - imaginile sunt de fapt date, iar algoritmii de inteligenţă artificială au nevoie de multe date. Practic, furnizăm datele pe care stau algoritmii de inteligenţă artificială.”

Astfel, tehnologia reprezintă un alt pilon de dezvoltare pentru Medima Health. „Vrem să creăm o infrastructură software peste care să putem să aducem toţi aceşti algoritmi care sunt dezvoltaţi acum în diverse părţi ale lumii şi să îi concentrăm pe infrastructura pe care noi o vom dezvolta în ţară, de maşini foarte performante care vor face scanări în diverse locuri şi se vor interpreta într-o bază centrală de date dotată cu cele mai noi modele de algoritmi de inteligenţă artificială. Scopul din final este de a avea toţi algoritmii necesari pentru a putea face un full body scan de adevărată putere astfel încât să aibă sens ca cineva să vină la tine, să plătească un abonament de 500 de euro pe an, să aibă 20 de organe scanate în fiecare an şi apoi să existe un raport referitor la modul în care evoluează organismul de la an la an pentru a identifica dacă tumorile care există în corp sunt maligne sau benigne. Misiunea Medima Health este de a identifica orice cancer în pacienţii noştri în stadiul I - în care ai o tumoră, care este sub un centimetru - în acel moment 90% din acele cancere sunt tratabile, fără să ţi se modifice calitatea vieţii.”

Directorul general al Medima Health consideră astfel că datorită tehnologiei care există astăzi în lume şi cu înţelegerea pe care el o are în prezent, ştie că poate să ofere în curând un răspuns mai amplu la întrebarea – „Ce pot să fac ca să mă asigur că nu am cancer?”, pe care o adresează şi el de altfel medicului său de familie. „La  Medima Health, probabil că îmi va mai lua un an - un an şi jumătate ca să am acest serviciu pus la punct, într-o reţea bine consolidată la nivelul ţării. Asta înseamnă că pe lângă partea noastră de diagnostic care este esenţială pentru oamenii care se confruntă deja cu această boală şi care reprezintă practic fundamentul actual al sistemului nostru de sănătate, voi reuşi să deschid un capitol nou şi anume - capitolul de prevenţie oncologică bazat pe maşini noi, pe inteligenţă artificială aprobată de Agenţia Naţională a Medicamentului. Ceea ce îmi dă mie mari speranţe este că pe lângă tehnologia actuală, nici nu putem noi să ne gândim la dezvoltările care vor apărea peste cinci ani. Ritmul de îmbunătăţire a acestor algoritmi, al reţelelor neuronale vor învăţa singure, este exponenţial. Vom apăsa pe un buton, vom face update acestor reţele neuronale, iar impactul va fi imediat - în următorii 3-7 ani vom vorbi despre lucruri pe care nu ni le putem imagina astăzi. Ceea ce este esenţial este ca noi să avem datele - adică cineva sau ceva să se asigure că citeşte ce avem noi în organism şi nu lasă să se dezvolte ceva ce nu este în regulă în interiorul organismului.”

Când vor reuşi însă să realizeze aceste obiective?

„Eu estimez că serviciile de prevenţie full body scan le vom începe peste doi ani. Vrem să avem totul într-un singur loc, să ştii că mergi o dată pe an la un control complex, într-o singură zi.”

Ţinând cont de specificul industriei şi de necesarul de timp pentru a construi - şi la propriu, şi la figurat, în acest domeniu, Vlad Ardeleanu crede că „Voi sta cel puţin cinci ani în acest domeniu - ce se făcea în domeniul supermarketurilor în cinci ani, aici se va face în opt ani - aşadar cam acesta este orizontul de timp pe care l-am pus deoparte, între cinci şi opt ani pentru rezultate palpabile în zona aceasta”.

Ce urmează după Medima Health?

„Nu va mai fi un alt proiect după Medima Health în care eu să fiu CEO-ul - aceasta este o predicţie - probabil voi face altceva din viaţa mea după asta. Un proiect de viitor la care mă gândesc destul de serios este să fac un Podcast - un videopodcast. Plec de la ideea că în viaţa mea, de la 25 de ani, până acum, la 45, am muncit la viteză maximă pentru a construi business. Asta mi-a plăcut şi îmi face plăcere să fac şi acum. Dar mai fac asta 8-10 ani de zile maximum, este suficient timp din viaţa mea dedicat pentru a construi business - apoi îmi doresc să fac complet altceva.” De-a lungul timpului, Vlad Ardeleanu a realizat că ceea ce îi face placere să facă este să stea de vorbă cu oameni inteligenţi, de unde ideea dezvoltării unui proiect în acest sens. „Îmi doresc să am conversaţii pe teme care nu sunt triviale - nu sunt teme de cancan - ci teme care au un substrat mai profund, mai ştiinţific, inovator, chiar filosofic - Ce este conştiinţa omului? Cum funcţionează mintea omului? Este un proiect pe care ştiu că îl voi face.”

Povesteşte şi că s-a întâlnit recent cu un prieten de la facultate cu care nu se întâlnise de 15 ani, care i-a spus - uite, eu ţin minte ce ţi-ai propus şi ai bifat tot, astfel că crede că este ceva în subconştientul său care îşi programează anumite etape din viaţă. Poate datorită şahului pe care l-a practicat atât de mult timp.

„Mi-am dat seama că în frugalitatea mediului de afaceri eu sunt tot timpul pe fugă, tot timpul cu cifre, tot timpul să negociez ceva, este un modus vivendi care îţi aduce satisfacţii. O companie şi mare, şi mică, se conduce cam la fel - registrul este cam acelaşi, dar detaliile diferă. Poate aş face şi alte lucruri în viaţa aceasta, nu doar lucrurile care ţin de executiv într-un business. Or întâlnirile, conversaţiile cu oameni inteligenţi în tihnă sunt parte din lucrurile pe care mi-ar plăcea să le fac. Eu sufăr că din cauza faptului că nu am timp nu reuşesc să construiesc relaţii cu oameni care au informaţii şi din alte domenii. Nu am timpul fizic să îmi construiesc astfel de relaţii, de conversaţii, atunci asta sunt sigur că voi face la un moment dat fără să am un obiectiv de a scoate la un moment dat profit, un randament sau orice altă formă materială dintr-un astfel de proiect. Este un proiect care să mă facă şi pe mine mai puţin ignorant faţă de realitatea care mă înconjoară, dar care să şi dea ceva societăţii, lucruri valoroase oamenilor care sunt interesaţi de ele.”

Carte de vizită

Originar din Timişoara, Vlad Ardeleanu a urmat liceul „Grigore Moisil“ şi a absolvit Facultatea de Economie din cadrul Universităţii de Vest, în 1998. Imediat după absolvire, s-a angajat la Ministerul de Finanţe, ca Inspector Fiscal.

A renunţat însă la munca în minister după ce a aflat de intenţia lui Florentin Banu (care anterior vânduse către Nestlé brandul de napolitane Joe) de a construi un lanţ de supermarketuri. A făcut echipă cu acesta şi au dezvoltat împreună lanţul de supermarketuri Artima. Afacerea a început în 2000, a crescut rapid, iar în 2005 a fost cumpărată de fondul de investiţii Enterprise Investors şi, doi ani mai târziu, a fost vândută către Carrefour.

Ulterior, Vlad Ardeleanu a decis să schimbe domeniul în care activa, din dorinţa de a-şi dezvolta o carieră internaţională, şi a preluat rolul de director general al firmei Ozone Laboratories din Polonia, parte a grupului A&D Pharma.

S-a întors apoi la Carrefour, mai întâi ca director general al diviziei Carrefour Property (2009-2011), iar apoi ca director comercial şi de retail, funcţie pe care a ocupat-o până în septembrie 2015, când a intrat în domeniul jocurilor de noroc. A deţinut iniţial rolul de General Manager al BetArena, parte a grupului Superbet Holding România, de unde a evoluat în rolul de general manager al Superbet Holding România, cea mai mare companie de pariuri sportive de pe piaţa locală.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.