Fiica lui Ivan Patzaichin: Tătălui meu i se părea ciudat ca în Deltă turiştii să mănânce la pensiuni peşte congelat de la marii retaileri. De accea a fost demarat proiectul cu puncte gastronomice locale

Autor: Mirabela Tiron Postat la 06 septembrie 2024 45 afişări

Fiica lui Ivan Patzaichin: Tătălui meu i se părea ciudat ca în Deltă turiştii să mănânce la pensiuni peşte congelat de la marii retaileri. De accea a fost demarat proiectul cu puncte gastronomice locale

Astăzi a început festivalul Ivan Patzaichin – Rowmania, la Tulcea, care pune pe agenda publică două teme esenţiale pentru bunăstarea unui oraş: gastronomia locală şi turismul.

„Tătălui meu i se părea ciudat ca în Deltă turiştii să mănânce la pensiuni peşte congelat de la marii retaileri. Cu sprijinul oamenilor care vroiau să valorifice produsele locale a fost demarat proiectul cu puncte gastronomice culinare”, a spus Ivona Patzaichin-Rusu, preşedintele Asociaţiei Ivan Patzaichin – Mila 23, organizaţia care a lansat conceptul de „punct gastronomic local” (PGL).

Punctele Gastronomice Locale aduc  beneficii pentru comunităţile din care fac parte şi pentru turiştii care le vizitează. Astăzi, reţeaua de PGL numără 426 de entităţi, aflate în mediul rural, distribuite în toată ţara, dar mai ales în Tulcea, Alba, Bistriţa Năsăud, Braşov, Buzău, Hunedoara, Sibiu.

Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23 a susţinut înfiinţarea Punctului Gastronomic Local – o gospodărie rurală a cărei singură activitate este pregătirea de reţete tradiţionale şi servirea unui număr mic de turişti, chiar în casa unde se găteşte.

„Turiştii mâncau şi înainte la localnici de aceea am propus realizarea acestor PGL-uri. Este important să valorificăm lanţul scurt, să folosim resursele locale. (...)”, a declarat Teodor Frolu, vicepreşedintele Asociaţiei Ivan Patzaichin – Mila 23

Festivalul include cea de a doua conferinţă naţională a Punctelor Gastronomice Locale şi un târg gastronomic pe Faleza Ivan Patzaichin, în care expozanţii sunt exclusiv reprezentanţi ai PGL din toată ţara.

Manifestările dedicate gastronomiei, organizate împreună cu Asociaţia Gastro Local, şi aflate sub patronajul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, dezvăluie practicile culinare ca element de identitate locală şi liant intercultural.

Festivalul Ivan Patzaichin – Rowmania are loc la Tulcea între 6 – 7 septembrie, iar în perioada 8 - 10 septembrie caravana Festivalului explorează traseul de ecoturism „Delta lui Ivan”, dintre municipiul Tulcea şi localitatea Mila 23 de pe braţul Sulina.

Acest festival face parte din Apele Unite ale României – proiect de democratizare a accesului la apă, de educare privind importanţa apei pentru comunităţi şi de încurajare a locuitorilor să participe la protejarea apelor. Organizat pentru prima dată în 2011 sub numele de RowmaniaFEST – Festivalul Internaţional al Bărcilor cu Vâsle, Festivalul a luat numele de Ivan Patzaichin la ediţia din 2022.

Ivan Patzaichin (1949 – 2021), este un nume emblematic în acest sport, fost canoist român, cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară din 1968, 1972, 1980 şi 1984 şi triplu laureat cu argint. Sportivul, născut în Mila 23 în Delta Dunării, a devenit ulterior antrenor, iar după 2010 antreprenor  preocupat de promovarea sportului, mişcării în aer liber şi ecoturismului.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
catalin ivan,
gastronomie,
patzaichin,
turisti,
delta

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.