În ediţia din 2021 a European Innovation Scoreboard România se află pe ultimul loc la capitolul inovare în UE, din nou, alături de aşa-numiţii „inovatori emergenţi”. Pornind de la această premisă, Business Magazin a invitat manageri, experţi şi antreprenori pentru a dezbate subiectul în cadrul videoconferinţei „Cele mai inovatoare companii din România 2021 – Cum accelerăm inovarea în România?”, organizată în parteneriat cu BAT şi Leviatan Design.

„Trebuie să facem lucrurile diferit şi trebuie să iubim să greşim uneori”, a spus în cadrul evenimentului Claudiu Butacu, president of the board, EFdeN. „Mi-am dat seama că şcoala ne formează în direcţia în care este important să ai dreptate, să faci lucrurile corect. În contextul ăsta îmi dau seama că celorlalte ţări care au evoluat şi au procente mult mai bune decât ale noastre (la capitolul inovare N.Red.) le-a plăcut uneori să nu aibă dreptate, să nu mai facă lucrurile cum erau făcute cândva, pentru că dacă ai dreptate nu ai neapărat beneficii directe pe termen lung, dar dacă mai greşeşti ai oportunitatea să înveţi lucruri noi”.

EFdeN este un ONG cunoscut pentru că de un deceniu gândeşte şi construieşte casele viitorului şi, mai nou, un oraş al viitorului. Reprezentantul acestuia face referire la o mentalitate de inovare pe care România trebuie să şi-o asume pentru a avea o şansă să schimbe tabloul inovării în UE – unde România se situează pe ultima poziţie, cu un procent de 35,09% din nivelul mediu al indicatorului de inovaţie, după un avans de doar 4,09 puncte procentuale în perioada 2014-2021.

 „Aş începe într-o notă puţin mai optimistă. A ne compara numai cu Europa este un mod de a privi lucrurile, dar eu m-aş compara cu România anilor 2000 sau cu România anilor 1990. Noi am plecat dintr-un punct foarte jos, respectiv noi nu aveam iniţiativă privată spre deosebire de poate alte două-trei ţări din acelaşi fost lagăr socialist în care totuşi mai existau iniţiative private în acest sens. Noi am plecat de la zero”, a punctat Cristian Cârstoiu, consulting partner şi chief innovation officer în cadrul EY România.

El adaugă că România are în prezent multe companii care sunt în prim-planul fondurilor de investiţii, start-up-uri care dovedesc valoare adăugată, un interes crescut din partea finanţatorilor externi, un mediu privat din ce în ce mai interesat de inovaţie şi chiar acceleratoare care lucrează direct cu mediul academic.

„De ce suntem în continuare mai jos faţă de alţii? Sunt multe probleme şi aici una dintre marile provocări pe care le avem este acest cadru instituţional al finanţării. Într-adevăr, avem finanţare pentru start-up-uri, deci pentru mediile care prin excelenţă sunt dedicate inovaţiei, dar nu avem un cadru instituţionalizat, pachete legislative sau un cadru legislativ care să ne ofere sprijin constant de la bugetul de stat, foarte clar pentru diferitele axe de inovaţie, fie că este inovaţie în sănătate, în tehnologie, fie că este inovaţie în sectorul de construcţii etc”.

Cadrul de finanţare este privit ca o problemă şi de către George Sîrbu, community manager în cadrul pre-acceleratorului pentru start-up-uri Innovation Labs. El a vorbit în cadrul evenimentului atât din perspectiva mediului academic şi al participantului la ecosistemul de start-up-uri, cât şi din perspectiva specialistului care a fost angajat drept consilier pentru 4 din ultimii 5 miniştri ai comunicaţiilor şi digitalizării. Totodată, el a gândit viziunea capitolelor de cercetare şi transformare digitală din programul de guvernare negociat la masa PSD-PNL-UDMR.

 „Finanţări, credite, fonduri europene, toată structura de finanţare pe partea de inovare nu este ce ne-am dori în momentul ăsta în România. (...) Suntem cu fonduri alocate cercetării la 0,15%-0,25% din PIB, cam aici a fost marja în care ne-am mutat. În noul program de guvernare e prevăzut să crească la 2%, cum era de multă vreme, unde să fie 1% mediu privat şi 1% fonduri publice, PNRR etc. Vom vedea cât se întâmplă, noi am pus demult în programele de guvernare acest deziderat”.

El a propus în cadrul videoconferinţei o abordare de tip „triple helix”, ceea ce înseamnă ca mediul privat, mediul academic şi decidenţii să conlucreze pentru a stimula inovarea şi dezvoltarea, atât la nivel economic, cât şi la nivel social. În acest mix, statului român îi lipseşte o viziune integrată pentru transferul tehnologic, care se bazează în prezent pe un sistem ce finanţează mediul privat pentru a merge în mediul universitar să găsească parteneri de cercetare şi inovare.

„Este tipul acela clasic de formă fără fond pe care îl avem din secolul al XIX-lea încoace. Vedem ceva care a funcţionat şi încercăm să îl aducem şi în România, dar fără niciun fundament. Acolo economiile sunt puternic capitalizate, au o mentalitate de inovare în mediul privat deja şi sunt în căutare după cadre didactice universitare, tineri doctoranzi sau postdoctoranzi, care să facă un lucru pe care ei l-au gândit. (...) Avem nevoie de un program mai în amonte de inovare care să îi pună în mentalitatea că ei nu sunt doar cercetători care produc pentru a scrie disertaţia şi a pune-o în raft, ci sunt cercetători pentru care măcar 2-3-5% din doctoratul lor este gândit din start pentru a se adresa pieţei”.

Pentru ca un astfel de model să funcţioneze, cele trei părţi trebuie să se aşeze la aceeaşi masă şi să încerce să-şi înţeleagă fiecare rolul într-un ecosistem care trebuie să încurajeze inovarea. O astfel de abordare ar putea avea succes cel puţin în domeniul construcţiilor, consideră Maria Vasi, coordonator birou structuri în cadrul Leviatan Design.

„Putem recomanda constituirea de grupuri de lucru din care să facă parte atât companiile cu experienţă practică de lucru, companiile emergente din tehnologie, cât şi reprezentanţii industriilor care au rol operaţional în domeniul construcţiilor. Totodată, ar fi foarte important ca în aceste grupuri de lucru să participe şi decidenţii din instituţiile cu rol de reglementare şi reprezentanţii universităţilor de profil. Aceste grupuri ar putea să stabilească proiecte-pilot cu obiective clare, care apoi să fie testate localizat, iar concluziile şi lecţiile învăţate din aceste proiecte pot aduce o ameliorare şi o implementare mult mai rapidă a digitalizării în construcţii.”

Rolul statului în această abordare trebuie să vină atât din perspectiva încurajării unui ecosistem şi a unui lanţ integrat pentru transferul tehnologic, dar şi din perspectiva cadrului de reglementare, care trebuie să susţină inovaţia şi să încurajeze companiile să investească

„Trebuie să ne asigurăm că există un cadru de reglementare care permite tehnologiei, talentelor şi pieţei să se dezvolte. Cred că este vorba de libertate pentru a inova şi vorbim de nevoia unui mediu care încurajează, cultivă şi recompensează inovaţia pentru a putea vedea investiţii constante în infrastructură, în emergenţa talentelor şi în dezvoltarea următoarei generaţii de talente”, a explicat Claire Wisbey, director pentru comunicare ştiinţifică în cadrul BAT.

Ea a discutat în cadrul videoconferinţei şi despre infrastructura necesară pentru a forma un set de aptitudini la nivelul viitoarelor talente, întrucât un cadru de inovare vine cu nevoi pentru diferite roluri specializate.

Mai mult, reprezentanta BAT crede că organizaţiile trebuie să introducă mentalitatea de inovaţie în toate activităţile pe care le desfăşoară.

„Şi cred că asta începe cu ecosistemul potrivit, cu înţelegerea setului de aptitudini şi de capabilităţi necesare din perspectiva nevoilor educaţionale pe termen lung. Sunt acestea stimulate? Există politici guvernamentale care să stimuleze organizaţiile să investească şi să continue să investească? Există roluri, joburi şi infrastructură să poţi angaja oameni cu roluri specializate precum cel de data scientist sau alte lucruri noi şi interesante? Cred că trebuie să existe un ecosistem care să permită şi să încurajeze inovaţia.”

Wisbey consideră că o altă latură importantă a discuţiei ţine de adopţia celor mai noi şi inovatoare produse, în contextul în care un ecosistem care încurajează inovarea trebuie să încurajeze şi adoptarea inovaţiilor rezultate.

„Trebuie să stabilim o piaţă care nu doar permite inovarea, dar duce şi spre o adopţie cât mai rapidă a inovaţiilor, astfel încât consumatorii, infrastructura, ţara să poată beneficia de acestea”.

Despre adopţie a discutat şi Maria Vasi, în contextul în care Leviatan Design a investit până la 1 milion de euro în ultimii trei ani pentru a adopta în activitatea de proiectare cele mai noi tehnologii, atât hardware, cât şi software. Pentru ei, adopţia este importantă în rândul specialiştilor cu care lucrează.

„Pe toată perioada de implementare a acestor tehnologii am constatat că majoritatea specialiştilor sunt deschişi la adoptarea de noi tehnologii atunci când văd avantajele, dacă uşurează anumite etape din proces, dacă automatizează anumite etape. Astfel, noi am pus bazele unui proces foarte bine pus la punct de analizare a ideilor, de studiere a celor mai bune tehnologii, de verificare a paşilor de implementare, de stabilire a acestora în acord cu nevoile firmei şi cu rezultatele pe care le dorim.”

Inovatori în pandemie

„Eu cred că în România se inovează continuu, dar cred că în România nu avem obişnuinţa de a înregistra invenţiile şi inovaţiile”, crede Eliodor Apostolescu, director general şi acţionar al companiei Phoenix Y, producătorul pufuleleţilor Gusto.

Phoenix Y este o companie care a brevetat în urmă cu mai bine de 15 ani o nouă tehnologie pentru a fabrica pufuleţi, inovaţie care a ajutat producătorul să ajungă în zeci de pieţe. Acesta este doar un exemplu legat de laturile multiple ale discuţiei despre inovaţie.

„Ca investitor în industria alimentară, în producţia de bunuri, lucrând zi de zi cu echipamentele, îmi dau seama că nicio linie de fabricaţie pe care o cumperi de la un producător consacrat nu poţi să o foloseşti ca atare în fabrica ta. Întotdeauna trebuie să faci câteva modificări, iar într-o ţară ca Suedia probabil că orice modificare, orice şurub mutat de la stânga la dreapta înseamnă inovaţie. Chiar asta înseamnă şi probabil suedezii, americanii şi ceilalţi au obiceiul să înregistreze patentele pentru că un inginer din Suedia este mai bine pus la punct cu legislaţia decât unul din România şi ştie că dacă patentează ar putea merge la producător şi ar putea cere ceva.”

De cealaltă parte, Softbinator Technologies consideră că aceasta este o abordare productivă şi optimistă, dar subliniază că nivelul la care se poartă discuţia despre inovare în ţări precum SUA sau Israel este departe de nivelul din România, în contextul în care compania de R&D şi product development specializată în blockchain şi inteligenţă artificială lucrează şi cu clienţi din aceste ţări.

„Într-adevăr aşa este şi cred că e OK şi productiv să ne uităm din unghiul acesta pe care l-aş numi optimist, cu amendamentul că noi am lucrat şi cu clienţi din România, dar şi din regiune, însă după câţiva ani de lucru cu America şi cu Israel am senzaţia că în aceste ţări se rezolvă probleme care par să fie din viitor pentru România. Americanii rezolvă în momentul de faţă probleme care nici măcar nu sunt actuale pentru România, le vom vedea la noi abia în 3-5 ani, iar ei îşi propun să le rezolve acum”, a subliniat Daniel Ilinica, CEO al Softbinator Technologies.

Aşa cum Eliodor Apostolescu vede pandemia ca pe un moment care a accelerat inovarea, reprezentanţii IRUM Reghin au povestit că au fost afectaţi de pandemie şi s-au văzut nevoiţi să inoveze.

„Am fost nevoiţi să inovăm foarte mult în zona de producţie, procese de producţie, să fim mai eficienţi, în contextul în care costurile au crescut destul de mult. Era o oarecare nesiguranţă în piaţă, totodată clienţii au oprit investiţiile la un moment dat din cauza impactului emoţional al pandemiei şi atunci am fost obligaţi să inovăm în direcţia aceasta”, a declarat Andrei Oltean, director de dezvoltare al IRUM Reghin, companie care a realizat primul tractor agricol 100% românesc adaptat secolului 21.

Companiile au discutat şi despre importanţa susţinerii afacerilor româneşti în procesul de inovare şi în transmiterea acestor inovaţii către piaţă. Astfel, o parte din talentele care pun România pe harta mondială a outsourcingului IT ar putea genera mai multă proprietate intelectuală şi în cadrul companiilor româneşti.

„Clar trebuie să susţinem companiile româneşti, clar trebuie susţinute procesele companiilor româneşti de a crea proprietate intelectuală, de a-şi genera propriile soluţii şi de a se duce mai degrabă spre businessuri care se bazează pe servicii şi produse cu valoare adăugată mai mare, decât să fie simplă forţă de muncă brută. Aici, din perspectiva industriei de IT, este cunoscut faptul că o mare parte din veniturile generate de industrie sunt generate de outsourcing. Şi acest ousourcing presupune plata unor taxe, dar dezvoltarea proprietăţii intelectuale este îngreunată”, a explicat Vladimir Ester, CTO al ClusterPower – companie care construieşte lângă Craiova un parc de centre de date şi un supercomputer.

Nu în ultimul rând, Daniel Ilinca este de părere că România ar trebui să se uite mai atent la gradul redus de digitalizare la nivel de populaţie şi la nivel de companii mici şi mijlocii.

„Cred că încurajarea companiilor mici şi mijlocii de a accesa şi de a utiliza la scară mai mare soluţii digitale ar trebui să fie o direcţie publică. Genul acesta de încurajare ar trebui să se întâmple public. Dincolo de asta, cred că este foarte important să fie susţinute start-up-urile şi mi se pare interesant că deşi avem acum mişcări interesante în zona de fonduri de venture capital, acceleratoare, pre-acceleratoare, programe pentru studenţi, în afară de asta cred că politicile publice ar trebui să susţină mai mult şi să ajute mai mult conexiunea cu pieţe externe prin camere de comerţ, unde se întâmplă lucuri mai puţin optimiste şi ar putea fi influenţate prin politici publice.”