Expresia nimic nu este întâmplător pare să i se potrivească Ruxandrei Şerban, care locuieşte în aceeaşi clădire unde s-a filmat o parte din serialul Emily in Paris. La fel cum clădirea atrage zilnic turişti din întreaga lume datorită popularităţii serialului, aşa şi-a propus şi ea să dezvolte elemente ale culturii româneşti prin intermediul filmelor. Aşa reuşeşte să îmbine şi viaţa de actriţă, care a atras-o dintotdeauna, cu rolul de antreprenor, cât şi viaţa din Paris cu cea din fratele lui mai mic.

„Fac ceea ce îmi place. Dacă aş face doar business, mi-ar lipsi partea artistică. La fel, dacă aş face doar artă, mi-ar lipsi partea de business, de antreprenoriat. Mi-a luat ceva timp să înţeleg şi, mai ales să accept,  că sunt aşa. Având în vedere că fac ambele lucruri cu pasiune, îmi fac timp şi, mai ales, îmi face plăcere să aloc timp ambelor activităţi. Sunt obligată, însă, să fiu foarte eficientă, să prioritizez foarte bine proiectele cărora le acord atenţie. Timpul este limitat pentru toţi”, descrie antreprenoarea Ruxandra Şerban felul în care îşi structurează timpul între cele două activităţi principale (businessul şi actoria), cât şi între cele două case ale sale. O personalitate luminoasă şi deschisă, nu ezită să te invite la discuţii în franceză,  dacă simţi nevoia să exersezi limba, sau chiar şi la cafea dacă îţi faci timp să ajungi în Oraşul Luminilor.

Originară din Bucureşti, Ruxandra Şerban se autodescrie drept „antreprenoare dintotdeauna”. În 2004, a creat în România Erka Synergy Communication, o agenţie de publicitate, iar în prezent dezvoltă în Paris Vent d’est, prin care şi-a propus să îmbine businessul cu creativitatea, mai ales prin promovarea brandurilor prin film. Cum a ajuns aici?

Iniţial a studiat Ştiinţele Economice, la ASE - fiindcă „nu erau de acord părinţii cu actoria, medicina nu mi se potrivea, Politehnica nu o voiam deloc, atunci a rămas ASE-ul, a fost o decizie raţională, care să împace pe toată lumea”. A făcut aici anul I – „Şi sunt mândră că am intrat pe locul 20 din 35, a fost una dintre cele mai mari reuşite din viaţa mea”  – iar după acesta a dat un examen la Institutul Cultural Francez şi a plecat la Strasbourg. „Aici am făcut o greşeală, iarăşi, din neştiinţă - nu aveai acces la atât de multe informaţii. În loc să mă duc acolo din anul II, am luat-o de la început cu anul I.”

Îşi aminteşte că la început i-a fost foarte greu să se adapteze din cauza limbii, între limba franceză vorbită în România şi franceza vorbită acolo era o mare diferenţă – „eu înţelegeam ce vorbesc, dar nimeni nu prea înţelegea ce spuneam, eu nu înţelegeam ce mi se spunea”, povesteşte amuzată. Apoi, aveam impresia despre noi că suntem foarte inteligenţi, dar am primit o palmă atunci când am văzut că şi acolo sunt oameni foarte deştepţi, care se descurcă foarte bine, iar la unele materii sunt mult mai avansaţi ca noi - la matematică erau mai în urmă, dar progresau extrem de repede”. De asemenea, ce a frapat-o la colegi a fost că între ei exista o competiţie intensă, nu o atmosferă de grup: „Nu aveai voie să copiezi şi chiar colegii informau profesorul că cineva copiază, era ca şi cum ai lua locul altcuiva, iar asta m-a dezamăgit la început. Îmi dau seama că până la urmă a fost o experienţă utilă pentru că trebuie să lupţi în viaţă şi să faci lucrurile nu neapărat «pe prietenie»”.

A rămas acolo până a terminat facultatea, iar apoi a considerat că şi-a „îndeplinit obligaţiile faţă de familie” şi s-a întors în România. O atrăgea ţara noastră, i se părea că lucrurile evoluează frumos, că există o dinamică interesantă, că sunt multe lucruri de făcut şi că poate avea parte de experienţă care să fie benefică. „În general, am făcut lucrurile cam cum m-a dus pe mine capul, în afară de alegerea facultăţii.” A revenit aşadar în ţară în 2004, iar atunci a deschis agenţia de publicitate. De ce nu a luat în calcul să lucreze ca angajat? „Multinaţionalele erau pe val, ai mei îmi spuneau că exista posibilitatea să lucrezi la Consiliul Europei, la Strasbourg era Parlamentul European şi exista o deschidere în zona asta.”

A preferat însă antreprenoriatul din start, după o experienţă de câteva ore ca angajat: „Am avut o propunere de la o cunoştinţă, mi-am spus că ar fi interesant să încerc, dar am stat doar trei ore ca angajat - simţeam că pierd timpul şi că pot să fac mult mai multe lucruri cu ideile mele – le-am spus într-un final că îmi pare rău, a durat mai mult negocierea contractului”. Zis şi făcut, a înfiinţat firma, iar pe primul client l-a găsit „cu tupeu”: „Primul mare client a fost Cora, care se deschisese cu un an înainte (şi cu care avem şi acum colaborări pe anumite proiecte punctuale), dar am fost agenţia lor de BTL la început - le-am făcut tot calendarul de evenimente, pe care şi acum îl implementează”.

Al doilea mare client a fost tot un brand cu origini francofone, Decathlon, în 2009: „Când au venit pe piaţă, am fost agenţia lor dedicată - am făcut toate campaniile, de la inaugurări, la campanii de PR, radio, TV, digital”. În 2009 venise însă criza, iar ceea ce i-a ajutat să o depăşească şi să nu le scadă cifra de afaceri a businessului a fost faptul că aveau activităţile foarte diversificate în agenţie: „Unii spun că cel mai bine este să fii specializat pe ceva, eu sunt de părere că mi se mai potriveşte mai bine să fiu generalistă; se crea o sinergie, iar din momentul în care stabileai strategia clientului de comunicare şi până la implementare, era important să fie toate liniile de comunicare sub acelaşi acoperiş - discutam cu colegii care sunt cele mai bune idei, iar în execuţie, clientul era câştigat.”

După 12 ani şi o perioadă de suişuri şi coborâşuri, a decis să se mute înapoi în Franţa: „Aveam o cifră de afaceri pe care simţeam că nu pot să o depăşesc, nu puteam să am mai multă cotă în piaţa de publicitate, maximum pe care îl puteam face era să fim în top 13 agenţii de publicitate din România. În pitch-uri, simţeam că pierdem foarte mult timp, erau foarte multe resurse puse la muncă, participam 3-5-7 agenţii, pentru ca până la urmă să ţi se spună «nu». Nicăieri în lumea occidentală nu se procedează aşa - tu munceşti, îţi foloseşti cele mai bune resurse, apoi eşti şi frustrat că ai muncit gratis”.

Şi-a propus astfel ca, pe baza competenţelor oferite de piaţa din România, să meargă în Franţa.

În prezent,  este CEO al start-up-ului Vent d’est: „Având în vedere că suntem la început, mă ocup de strategia companiei, de identificarea de parteneri/investitori/asociaţi, de proiecte interesante în care ne putem implica, dezvoltarea de proiecte existente etc”. În acelaşi timp, visul de dinainte de ASE se împlineşte acum prin intermediul noului model de business: „Când am timp, merg la filmări când am ocazia, nu vreau să pierd nicio oportunitate de a juca, călătoresc, având în vedere că locuiesc la Paris şi că sunt foarte legată de mediul de afaceri românesc şi de România”. Din rândul celor mai recente realizări, menţionează încheierea filmărilor pentru primul lungmetraj produs de Vent d’Est:   2020, bazat pe scurtmetrajul Remisivir al lui Bobby Bărbăcioru.

Filmul este în prezent în postproducţie şi urmează să fie lansat anul acesta. „Scurtmetrajul Remisivir a fost apreciat în festivaluri, ceea ce ne-a încurajat să mergem mai departe cu ideea lui Bobby. A fost selectat la Santa Barbara, a fost semifinalist la Flickers’ Rhode Island, a câştigat Remi de aur la WorldFest Houston, a fost selectat la Bermuda International Film Festival, Mammoth Film Festival, a câştigat la Portland şi la Austin. În Europa a fost selectat la Prifest”, aminteşte Ruxandra Şerban. Scenariul filmului 2020 (de la anul în care s-a declanşat pandemia, dar şi de la nota 20/20), explică ea, a fost coscris de Bobby Bărbăcioru şi de Gareth Brookes. Bobby Bărbăcioru a regizat filmul din a cărui distribuţie fac parte Silviu Geamănu, Puiu Lascus, Simona Măicănescu, Boris Melinti, Marius Stânciu, Florin Roată, Cezar Curteanu.

De asemenea, Vent d’est s-a implicat în coproducţia a două filme: Două lozuri 2 (sau cum se va numi el, având în vedere că va fi lansat pe piaţă anul acesta - n.red.),  regizat de Paul Negoescu şi avându-i în distribuţie pe actorii-producători Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă, şi al doilea în coproducţie cu Papa Pictures, ale cărui filmări vor avea loc înainte de jumătatea anului. „Obiectivul pe termen mediu al lui Vent d’est este să producă filme româneşti de calitate pentru publicul larg şi să le distribuie în toată lumea. Obiectivul nr. 1 al lui Vent d’est nu este să câştige bani rapid, ci să dezvăluie lumii o cultură, să contribuie la salvarea unei culturi, a unei limbi şi a unei identităţi. Dacă reuşim, vom câştiga şi bani.”   

Top 5 locuri preferate de Ruxandra Şerban din Paris/România

Ruxandrei Şerban îi este greu să facă o selecţie de doar câteva locuri preferate din „oraşul muzeu”, cum consideră ea Parisul, însă menţionează: „Cartierul Latin, unde am ales să locuiesc, cu întreaga lui istorie şi unde există şi o statuie a lui Mihai Eminescu. Cartierul Operei, cu magazinele lui superbe, Opera Garnier. Cartierul în care se află Ambasada României, dar şi clădirea ambasadei, este unică în Paris şi ne onorează pe noi, românii. Cartierul Marais, cartier istoric cu multe teatre, buticuri de haine, galerii de artă nu ai cum să te plictiseşti. Chantilly, lângă Paris, este un loc sublim, cu castel, muzeu, hipodrom şi o arhitectură superbă”. Are însă locuri preferate şi în România, majoritatea aflate în Bucureşti, Sighişoara, Valea Prahovei, Cluj, Timişoara, mai nou şi Craiova, Iaşi, Sarmisegetuza.