Povestea unei tinere care a transformat darul avut de ea, mama şi bunica ei într-o afacere profitabilă, ce îmbină trecutul cu prezentul
Ioana Novic a moştenit bucuria lucrului manual de la bunica ei, tot Ioana. Pasiunea a curs în familie, mai întâi către mama Ioanei Novic, apoi şi către ea însăşi, care a făcut-o să înflorească într-un mic atelier din Constanţa, unde creează accesorii şi decoraţiuni din răşină, sub brandul Rim’s Resin.
Mama şi bunica făceau artizanat, pirogravau, făceau bijuterii din pământ galben pe care îl uscau la cuptor, după care le pictau manual. Pregăteau totul iarna, iar vara se duceau la târguri. Pe mine toate aceste lucruri m-au fascinat şi am spus că vreau să duc acest obicei mai departe.” Pentru că totul s-a transmis între generaţii, iar Ioanei i s-a alăturat şi partenerul ei de viaţă, Ionuţ, Rim’s Resin a devenit o afacere de familie, care a luat naştere pe 2 noiembrie 2021.
O săptămână mai târziu, au fost scoase la vânzare primele creaţii, pe reţelele de socializare. Numele Rim’s Resin este rezultatul punerii la un loc a iniţialelor numelor mai multor membri ai familiei – Rareş, Ioana, Ionuţ, Mara, „resin” fiind cuvântul englezesc pentru „răşină”, adică materia primă cu care se lucrează în atelierul din Constanţa. „Creaţiile noastre sunt realizate din răşină ecologică, adică praf de ceramică, ce are în componenţă praf şi lichid.
Combinate, rezultă răşina, în care încorporăm scoici pisate, nisip, scoarţă de copac mărunţită manual sau pigmenţi pe bază de apă.” Pentru organizarea de la început a businessului, a fost nevoie de o investiţie iniţială de 3.500 de lei, îşi aminteşte Ioana Novic, iar banii au mers către materialele necesare pentru procesul de fabricaţie. Ulterior, investiţia a tot crescut. „Toată magia se petrece în atelierul nostru, în căsuţa bunicilor, un spaţiu renovat de noi, unde am păstrat toate obiectele vechi, pe care le-am recondiţionat.” Piesele Rim’s Resin pot fi cumpărate fie la târguri şi evenimente, fie prin comenzi plasate pe reţelele de socializare, fie, în curând, din magazinul online al afacerii, care va fi lansat în perioada următoare.
„Clienţii noştri sunt din toată ţara şi chiar şi din afara ei, din Franţa, Germania, Italia, Grecia, Spania. Ne dorim însă să ajungem în şi mai multe ţări. În plus, piesele noastre se găsesc şi fizic în două magazine, din Constanţa şi Baia Mare.” Preţurile variază în funcţie de obiect, deoarece, cu cât este mai complex şi implică mai mult efort, cu atât valoarea creşte. Cele mai scumpe, de pildă, sub piesele din colecţia celor cu scoici şi nisip. Ioana Novic spune că parcursul ei în acest proiect până acum a învăţat-o mai multe lecţii însă cea mai importantă a fost să nu renunţe la ce îi place.
Piesele Rim’s Resin pot fi cumpărate fie la târguri şi evenimente, fie prin comenzi plasate pe reţelele de socializare, fie, în curând, din magazinul online al afacerii, care va fi lansat în perioada următoare.
Cinci idei de afaceri de la zero
Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.
Durbane urbane – lădiţe din lemn (Braşov)
Fondator: Mădălin Pop
Prezenţă: online, în Mega Image şi Selgros
Lutfain – creaţii artizanale din lut (Bucureşti)
Fondatoare: Andreea Chiser
Investiţie iniţială: 10.000 de euro
Prezenţă: online
FROG – atelier de catering şi bistrou (Bucureşti)
Fondatoare: Cătălina Tăbăcaru şi două prietene
Investiţii: peste 50.000 de euro
Cifră de afaceri în 2022: peste 1 milion de euro
Prezenţă: pe strada Vasile Lascăr din Capitală şi la evenimente
MACUFloralStation – atelier de flori (Câmpina)
Fondatoare: Sabina Sârbu
Investiţii: 5.000 de euro
Prezenţă: Câmpina, jud. Prahova
La Răţuşte – loc de petreceri în aer liber (Bragadiru)
Fondatoare: Felicia şi Cătălin Diaconescu, Anda şi Betto Moldovan Andronic
Prezenţă: Bragadiru, jud. Ilfov
ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO,o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
Intraţi pe platformawww.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro