Ramona Jurubiţa coordonează guvernanţa şi strategia firmei şi reprezintă grupul de firme KPMG din România atât pe piaţa locală, cât şi pe plan internaţional. Este membră a ACCA (Association of Chartered Certified Accountants), a Camerei Consultanţilor Fiscali din România, CECCAR şi a Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România (ANEVAR) şi a urmat o serie de programe profesionale, oferite de organizaţii prestigioase precum London Business School şi Harvard Business School. A terminat Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti, precum şi Facultatea de Drept, la Universitatea Româno-Americană. Ramona Jurubiţă a fost unul dintre invitaţii emisiunii Viaţa ta e un business, difuzată de Aleph Business, unde a vorbit despre felul în care şi-a construit cariera spre vârful uneia dintre cele mai mari companii de consultanţă şi audit fiscal de pe piaţa locală.

Este activă în eforturile de promovare a unui mediu economic şi social puternic în România, în care afacerile să se dezvolte şi persoanele fizice să îşi atingă potenţialul. Este coordonatorul Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, care reuneşte numeroase organizaţii de afaceri şi care pledează pentru politici de promovare a creşterii durabile, şi este, de asemenea, membru al Consiliului de Administraţie al Consiliului Investitorilor Străini. Crezi că dacă nu ar fi căzut comunismul ai fi rămas în Piatra Neamţ, de unde eşti originară şi unde părinţii tăi au avut o carieră pe platforma chimică?

Probabil că dacă nu ar fi căzut comunismul, aş fi ajuns la facultate la Iaşi, aş fi făcut tot economie şi, dacă nu aş fi fost pe platforma din Săvineşti, probabil că aş fi lucrat ca economist în Iaşi.

Dar în anii ‘90, când ai venit la ASE, care a fost visul tău?

Îm 1995, când am venit la ASE, am venit datorită celei mai bune prietene ale mele din liceu, care voia să facă biologie la facultatea din Bucureşti. Pentru părinţi opţiunea cea mai facilă din punct de vedere logistic era Iaşiul, dar eu am spus că vreau să vin în Capitală, alături de prietena mea, ceea ce am şi făcut. A fost un efort foarte mare pentru părinţii mei să mă susţină să ajung în Bucureşti, dar cred că a fost impulsul cel mai fericit pe care puteam să îl urmez în acel moment.

Acum când eşti parte din KPMG România, care face parte din grupul Big Four, al celor mai mari firme de consultanţă din lume, la ce te gândeşti?

Este o constantă pe care o am şi de când am intrat la facultate, şi de când am dat primul interviu la KPMG, şi de când am intrat aici, iar constanta aceasta este curiozitatea şi învăţatul continuu. Niciodată nu mă voi opri să învăţ, să explorez noi teritorii, aceasta este constanta cu care mă bucur că am rămas. 

Ţi-aminteşti cum a fost primul tău interviu, când ai intrat la KPMG şi ce ai fost întrebată?

Da, îmi aduc aminte, au fost două interviuri, primul a fost la o societate din domeniul financiar bancar şi al doilea a fost la KPMG. În domeniul financiar bancar, am fost întrebată dacă ar fi să aleg jobul ideal, care ar fi acesta, iar eu am răspuns că mi-aş dori să fiu inspector fiscal. De ce? Fiindcă doream să învăţ şi să mă asigur că fiecare contribuabil îşi plăteşte corect taxele. Am ajuns la KPMG, unde abordarea a fost complet diferită, în sensul în care a existat o deschidere foarte mare pentru explorarea carierei. La interviul propriu zis am spus ceea ce nu ştiu. Nu ştiam mai deloc engleză, fiscalitate făcusem în facultate, dar prea puţin şi, culmea, postul pentru care aplicasem era de consultanţă în fiscalitate, însă ceea ce m-a impresionat a fost abordarea. Abordarea a fost aceea că nu contează că nu ştii foarte multe, important e să vrei să înveţi pentru asta şi în KPMG aşa a şi fost.

Ţi-aminteşti primul salariu la KPMG?

Primul salariu la KPMG, în anii 1999-2000, a fost de 350 de dolari, brut. Şi net, îmi rămânea cred că jumătate.

Ai stat în cămin în perioada facultăţii, în Agronomiei. Ce ai învăţat acolo şi ţi-a folosit mai departe?

Ce am învăţat acolo a fost să mă descurc în condiţii mai puţin prietenoase. Am învăţat să învăţ când este zgomot, să mă concentrez, am învăţat să mă şi distrez. Primul an a fost unul în care m-am reaşezat şi mi-am dat seama că distracţia şi cartea trebuie îmbinate.  Faptul că părinţii au făcut un efort foarte mare pentru ca eu să ajung la Bucureşti m-a motivat suficient încât să iau bursă de merit ca să pot să mă descurc în Bucureşti şi ca să pot să îmbin şi plăcerile vieţii de student cu ceea ce aveam de făcut zi de zi.

Care a fost cea mai bună decizie a carierei pe care ai luat-o?

Cea mai bună decizie a carierei a fost aceea de a mă reîntoarce să lucrez pentru KPMG. După patru ani plecasem ca să lucrez în industrie, pentru că am vrut să văd practica, există această oportunitate pe care o avem. Eu am ales această plecare de trei ani în industrie care mi-a fost de foarte mare ajutor pentru că am învăţat foarte multe lucruri practice. După trei ani, reîntoarcerea mea în KPMG a venit cu un alt mod de a privi lucrurile şi cu o dorinţă de a schimba foarte multe lucruri pornind de la ceea ce am învăţat în curtea clientului.

De ce nu ai devenit antreprenor?

Şi ceea ce fac acum se numeşte o afacere antreprenorială pentru că ai foarte multe servicii noi pe care le lansezi, birouri pe care le deschizi sau poate le închizi, birouri pe care le integrezi, aşadar cred că, din punctul de vedere al antreprenoriatului, mă simt foarte bine în rolul de acum; nu este un rol tipic de multinaţională şi o decizie greşită pe care ai putea să o iei legată de costuri sau de investiţii se răsfrânge direct asupra afacerii şi o simţi foarte adânc în buzunar.

Ce oportunităţi ai ratat în carieră?

Cred că este foarte greu să spui ce oportunităţi ai ratat fiindcă întotdeauna există un cost de oportunitate şi ai de ales între diverse oportunităţi; faci un calcul la momentul respectiv, iar ceea ce pierzi îţi asumi.

Ai avut vreo ofertă de recrutare de la concurenţă sau de la alte companii de-a lungul carierei?

Da, am avut oferte de recrutare, întotdeauna am fost adepta discuţiilor, dar cumva, eu sunt foarte ataşata de firma în care mi-am început cariera, mă identific foarte mult cu cultura companiei şi cu ceea ce facem aici, astfel că nu mi-am pus niciodată problema, în mod real, de a schimba compania.

Dar în noua lume, în care se spune că după 6 ani este bine să schimbi poziţia, faptul că tu ai stat atât de mult aici este un activ sau un pasiv?

Am stat patru ani, apoi trei ani în industrie, apoi am revenit în KPMG; eu cred că este un mare activ. Ce îmi place mie foarte mult în consultanţă e că descoperi mereu noi provocări, noi linii de business, noi modele de business ale clienţilor; cred că nu ai cum să te plictiseşti. Cred că rolul de consultant mi se potriveşte ca o mănuşă, tocmai de aceea m-a şi atras să mă întorc în KPMG.

Ce i-ai spune Ramonei care se află acum în cămin la Grozăveşti, poate, şi se întreabă încotro să se îndrepte?

I-aş spune să aleagă acel loc de muncă ce o încurajează să se dezvolte, care îi oferă instrumentele necesare să se dezvolte pe de o parte, iar pe de altă parte, i-aş spune că nimic nu se obţine rapid. O carieră solidă implică foarte multă muncă. Dacă mi-aduc aminte cum, în primii ani de muncă, stăteam ore în şir fiindcă trebuia să găsesc o soluţie legislativă la o problemă complicată pe care o aveam şi nu-ţi spunea nimeni - „E ora 5:30, ar trebui să pleci acasă”. Era pur şi simplu dorinţa aceea de a desluşi hăţişurile legislative şi de a găsi acea soluţie care să fie practică şi utilă. Dar, pentru asta, trebuie foarte mult exerciţiu. Nu poţi presupune că ai mers la un curs, ai învăţat ABC-ul, ai învăţat logica textului şi apoi presupui că ai găsit soluţia instantaneu, e nevoie de foarte multă muncă şi exerciţiu.

Faptul că ai ajuns Country Managing Partner a fost o întâmplare, un concurs de împrejurări sau ţi-ai dorit acest lucru şi ai acţionat în consecinţă?

Nu a fost o dorinţă pe care să o urmez planificat, la fel cum toată cariera mea, în diverse poziţii de leadership, nu a fost planificată dar, bineînţeles, să fii şi omul potrivit, în locul potrivit, la momentul potrivit, este foarte important. Lucrul acesta nu se întâmplă dacă totuşi nu ai o bază solidă care te califică pentru poziţia respectivă. Aş spune că este vorba despre un cumul de lucruri.

Care a fost cea mai proastă decizie a carierei pe care ai luat-o?

Sunt multe decizii pe care le iei la nivel operaţional, legate de oameni, de investiţii; poate uneori vrei mai mult de la oameni decât se poate şi da, cred că dacă mă uit retrospectiv, pot spune că aici este un punct la care reflectez destul de mult - cât de mult am cerut unor oameni care poate nu s-au ridicat acolo unde credeam eu că pot ajunge, dar tot retrospectiv, cred că nu aş schimba nimic. Eu cred foarte mult că putem să ne autodepăşim cu fiecare zi care trece şi asta este, până la urmă consultanţa, iar tocmai de aceea este foarte frumoasă.

Tu ai făcut ASE-ul, apoi Facultatea de drept, apoi te-ai dus şi la Harvard, care a fost intenţia acestor alegeri, să ocupi o poziţie de management?

Obiectivul meu a fost acela de a lărgi cunoaşterea şi de a mă uita la fenomene sau la speţe cu mai multe pălării. Bineînţeles, te uiţi şi cu o pălărie de consultant, şi cu o pălărie de jurist, dar te uiţi şi cu o pălărie de business. Şi atunci, deşi poate întrebarea este de consultanţă sau speţa este de fiscalitate, tu dai practic un răspuns care este foarte adaptat speţei respective.

Care a fost primul tău bonus pe care l-ai încasat?

Cred că a fost în primul an de KPMG, în jurul a o dată şi jumătate salariul de atunci.

Şi cel mai mare bonus?

Cel mai mare bonus pe care l-am avut a fost când eram senior şi am avut cred cinci salarii la momentul respectiv ca bonus.

A fi managing partner într-o companie de consultanţă, în care toţi au orgolii, este un chin sau o bucurie?

Depinde cum privim lucrurile: poate fi şi un chin, dar şi un mare privilegiu, iar pentru mine este cea de-a doua variantă. Nu spune nimeni că este simplu – toţi cei care lucrează în consultanţă sau interacţionează cu consultanţi ştiu că este un domeniu în care fiecare dintre noi ştie cel mai bine ce are de făcut, cum anume este mai bine să rezolve o problemă. Tocmai de aceea, egourile sunt foarte mari. Ceea ce am învăţat a fost ca întotdeauna să fac un pas înapoi şi să văd cum pot să pun aceste egouri în valoare, atât individual, cât şi în echipă, dar făcând eu un pas înapoi.

Crezi că dacă ai fi intrat în bancă, ai fi ajuns preşedinte de bancă?

Este greu de spus, cred că se aplică acelaşi algoritm. Dacă ai o bază solidă profesională şi eşti la locul potrivit, la momentul potrivit, de ce nu?

Care este sfatul cel mai bun pe care tu l-ai primit şi care ţi-a folosit?

Sfatul a fost acela pe care l-am primit de la mentorul meu sau cel care mi-a pus Codul de Taxe în braţe, partenerul fiscal de la acea vreme, care mi-a spus că orice aş face, întotdeauna textul de lege, legea şi aplicarea corectă a ei te va ghida pe linia corectă. Asta s-a tradus în neobosita aplicare corectă a legii, a standardelor etc., iar avându-le pe acestea ca schelet, asta te va ajuta să mergi mai departe.

Ce a contat pentru cel care te-a angajat la KPMG?

A contat foarte mult atitudinea şi dorinţa de a învăţa. La ce mă uit acum când facem recrutări? La acelaşi lucru – îmi place foarte mult să merg la panelurile de intervievare, pregătire, pe care le avem, îmi place să întreb motivaţii, îmi place foarte mult să întreb când văd o lucrare de diplomă în CV, în ce a constat aceasta sau despre orice lucru atipic pus în CV, care nu are nicio legătură cu experienţa sau cu lipsa de experienţă fiindcă, de foarte multe ori, studenţii au o experienţă limitată. Îmi place să pun întrebări de bază ca să testez modul în care gândesc oamenii.

De la ce nivel profesional contează mai mult oportunitatea care apare, norocul, decât pregătirea?

Cred că este un echilibru între acestea. Însă,  atunci când eşti la începutul carierei, trebuie să te pregăteşti, să creezi acea bază solidă profesional şi, bineînţeles, să fii deschis, să vrei să depăşeşti cutiuţa în care eşti şi să ieşi din ea.

E adevărat că e puţin mai greu să ieşi din propria zonă pe care o cunoşti, dar aşa vin oportunităţile, dacă sari din cunoscutul cu care eşti foarte confortabil.

Ce defecte trebuie să ai ca să fii un lider bun?

Nu le-aş considera defecte, dar cred că trebuie să încerci să te pui tot timpul în locul celui din faţa ta şi cred că tot timpul într-o conversaţie în doi, fie că vorbim despre o conversaţie între doi angajaţi, fie vorbim de o conversaţie între client-prestator de servicii, nu este vorba despre tine, ci despre celălalt, iar dacă ai această abordare, cred că este imposibil să nu ajungi la o soluţie echilibrată. Este foarte greu însă să crezi că nu e despre tine, e despre celălalt.

Ce au antreprenorii români?

Cred că antreprenorii români au acest apetit pentru risc foarte bine ancorat în realitate şi cred că o doză de ambiţie pe care ar trebui să o vedem cât mai mult propagată. Trebuie să îţi doreşti să fii jucător regional în Europa – nu e nimic rău în asta, trebuie să îţi doreşti să fii jucător global, de ce nu, nu contează că eşti în România şi că pare că oportunităţile sunt limitate. Cred că acest apetit faţă de risc, calculat în anumite limite, este foarte bun.

Ce lipseşte din CV-ul tău?

Acum mă preocupă partea de neuroştiinţă şi urmez nişte cursuri; cred că lipseşte faptul că sunt stutdentă în anul I la istorie pentru că vreau să învăţ lucruri noi, pe care poate nu le-am învăţat în liceu şi, da, cred că lipseşte faptul că am doi copii, care mă provoacă foarte mult, dar asta este o mare bucurie.

Dacă ar fi să o iei de la capăt, uitându-te la cum au evoluat lucrurile, ai face ceva diferit?

Nu şi este un nu hotărât. Aş face lucrurile exact la fel pentru că sunt aceleaşi gânduri pe care le am tot timpul în mine: dorinţa necontenită de a învăţa cât mai multe şi să ies tot timpul din cunoscut şi din zona caldă de cunoştinţe. Chiar dacă spun că ştiu nişte lucruri, mă uit la ceea ce nu ştiu şi mă îndrept înspre acea direcţie.

Te-ai gândit vreodată că va veni momentul în care vei pleca de la KPMG şi ţi-ai pus problema ce vei face după acel punct?

Mă gândesc la acest moment şi sunt foarte multe lucruri pe care le pot face.

Dar când ştii că trebuie să pleci dintr-o poziţie, astfel încât să nu ajungi prizonier în acea poziţie?

Nu cred că poţi să ajungi prizonier într-o poziţie – sunt reguli foarte clare, mandate bine delimitate, important este să ai rezultate în ceea ce faci, iar mai presus de rezultate, este important să ai o echipă foarte bine sudată, o echipă care te sprijină, iar atât timp cât aceste lucruri combinate există, atunci merită să rămâi în locul respectiv.

Ce carte pe care tu ai citit-o o recomanzi?

Cred că aş recomanda „Eseuri” de Michel Montagne, în care găseşti sfaturi practice despre virtuţi, despre cum anume să te comporţi, este o carte despre natura umană, în care eu găsesc foarte multă inspiraţie.

Când nu te înţelegi cu cineva la job, care este motivul?

Trebuie să definim asta – poate însemna că privim lucrurile dintr-o perspectivă diferită – încerc să înţeleg de ce anume nu se întâmplă ceea ce avem ca obiective, să înţeleg dincolo de operaţiunile de zi cu zi ce se întâmplă, poate este altceva acolo. Se leagă de ceea ce spuneam mai sus, nu e despre mine, este întotdeauna despre celălalt, despre capacitatea de a înţelege cu ce anume se confruntă omul din faţa ta şi cum anume îl poţi ajuta. Nu este conflict care să aibă sens să îl propagi, ci există provocare pe care să o transformi în ceva bun.

De crezi că ai primit votul de încredere pentru acest rol?

Cred că acest lucru ţine de faptul că, aşa cum spuneam, atitudinea pe care o propag nu este despre mine, ci este despre noi şi sunt puţine ocaziile în care spun „Eu am făcut”. Spun „Noi am făcut”, pentru că dacă sunt unde sunt, înseamnă că este o întreagă echipă în spate.

Ce vrei să ştii despre tine după încheierea activităţii la KPMG?

În fiecare zi îmi spun că „Eu sunt Ramona, un consultant fiscal, care a învăţat şi puţin drept, învaţă neuroştiinţă pentru că o ajută foarte mult în interacţiunea cu oamenii şi în a înţelege noile generaţii şi un om care învaţă istoria fiindcă întotdeauna istoria ne dă soluţia la foarte multe dintre lucrurile care se întâmplă în prezent. Cam asta aş vrea să ştiu eu despre mine”.

Text: Ioana Matei; Interviu: Cristian  Hostiuc

Puteţi vedea toate emisiunile pe: alephbusiness.ro/emisiune/viata-ta-e-un-business/