Rehau pariaza pe energiile alternative

Postat la 22 noiembrie 2007 1 afişăre

Rehau Polymer, filiala locala a grupului german Rehau, intentioneaza sa promoveze incepand cu anul viitor folosirea surselor de energie alternativa, precum cea solara, termala sau cea pe baza de biogaz.

"Uniunea Europeana s-a angajat potrivit acordului de la Kyoto sa reduca cu 20% emisiile de dioxid de carbon pana in 2020. O posibilitate este reprezentata de folosirea surselor de energie alternative", spune Peter Nadig, CEO al grupului pentru regiunea Europei de Sud-Est.

Astfel, compania intentioneaza sa angajeze trei persoane in cadrul echipei locale care vor incepe din 2008 sa promoveze noile surse de energie, urmand ca din 2009 "sa fie promovate puternic aceste sisteme", dupa cum spune directorul general al filialei locale, Emil Pop.

Acesta mai spus ca anul viitor va fi construita prima fabrica de biogaz din tara, in zona Olteniei Fabrica va folosi plantele sau dejectiile animale pentru producerea de energie, atat electrica cat si termica. Alte segmente de energie alternativa pentru care Rehau furnizeaza echipamente sunt cele de energie termala, obtinuta prin pompe de caldura, si de energie solara.

Potrivit oficialilor companiei, cea mai dezvoltata tara din Europa in privinta folosirii energiilor alternative este Elvetia, unde o casa din doua este dotata cu o pompa de caldura. Costurile totale ale echipamentelor pentru folosirea energiei termale se ridica la 20.000 de euro pentru o casa unifamiliala.

Spre exemplu, in Austria, unde energiile alternative reprezinta 2-3% din totalul energiei consumata, au fost comercializate aproximativ 90.000 de pompe de caldura, care ar evalua numai acest segment la aproximativ 180 de milioane de euro. "Noi avem o cota de piata de 10% in Austria pe partea de sonde. Probabil ca in Romania vom vinde de 100.000, poate cateva sute de mii de euro. Este un inceput", a mai spus Pop.

Compania estimeaza ca va inregistra anul viitor o cifra de afaceri de 65-70 de milioane de euro, in crestere fata de nivelul estimat pentru finalul anului in curs de aproximativ 60 de milioane de euro. "Pentru 2008 nu ne propunem o crestere puternica a vanzarilor pentru ca vrem sa consolidam afacerile companiei si sa ne extindem pe domenii noi, cum ar fi energiile regenerabile", a mai spus Pop.

Cea mai mare pondere in cifra de afaceri a Rehau Polymer este detinuta in acest moment de profilele de tamplarie din PVC cu 70%, restul fiind detinut de segmentul de tubulaturi destinate infrastructurii. Oficialii companiei estimeaza ca pe termen mediu se va ajunge la un echilibru intre cele doua segmente.

Rehau detine o capacitate de productie la Sibiu si intentioneaza sa construiasca o noua fabrica in aceeasi zona in 2009.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Rehau,
energie
/actualitate/afaceri/rehau-pariaza-pe-energiile-alternative-1056996
1056996
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.