Un antreprenor italian s-a îndrăgostit de România şi vrea ca toţi străinii să o viziteze

Postat la 28 august 2015 653 afişări

Pentru italianul Giulio da Sacco, România a fost destinaţia potrivită la momentul potrivit. A venit la Bucureşti în 2007, convins de un job în asigurări. După un an a pornit pe cont propriu şi a deschis Grano, iniţial un magazin cu produse tradiţionale din cizmă, completat apoi cu un restaurant cu specific italian. După ce a adus ceva din Italia aici, acum antreprenorul vrea să ducă România în toată lumea.

Un antreprenor italian s-a îndrăgostit de România şi vrea ca toţi străinii să o viziteze

Am călătorit mult şi am învăţat câte ceva din toate locurile pe care le-am vizitat. Am ajuns în Bhutan, care este o ţară greu accesibilă. Tocmai de aceea o călătorie aici costă mult, deşi în schimb primeşti condiţii simple de trai”, povesteşte Giulio da Sacco despre una dintre experienţele sale memorabile. Dacă ar fi totuşi să aleagă destinaţiile sale preferate, România este pe primul loc, urmată de Maroc şi de Peru.

Este un călător pasionat, cu experienţă, însă de fiecare dată se întoarce la România, despre care spune că are norocul să aibă o natură virgină ce ar trebui păstrată. Modul cum vorbeşte despre România, pe care acum o consideră acasă, aminteşte de discursul prinţului Charles, un alt admirator entuziast al României în ansamblu şi al Transilvaniei în particular. De altfel, cei doi mai au un lucru în comun: amândoi şi-au cumpărat case în inima României. Prinţul Charles a ales Viscri. Giulio da Sacco a fost cucerit de Meşendorf.

„Am decis să-mi diversific portofoliul şi să investesc în turism, mai exact în trei case din Transilvania, în satul Meşendorf, şi într-o agenţie. M-am lăsat convins de soţia mea, care crede cu tărie că România este o ţară minunată, deşi cei mai mulţi români îşi critică ţara.” Soţia sa este româncă, dar a călătorit la rândul său în jurul lumii, cu studiile, cu munca, dar şi ca turist. „De asemenea, vărul meu, care m-a convins să vin în România iniţial, m-a dus şi în Transilvania, o zonă care m-a fermecat pe loc. După ce am văzut filmul Wild Carpathia nu am mai avut nicio îndoială”, îşi aminteşte antreprenorul italian cum a început viaţa sa românească.

A cumpărat trei case la Meşendorf, mai exact cele de la numerele 68, 106 şi 53. În sat, casele sunt identificate după numărul lor. Una dintre ele i-a plăcut şi prinţului Charles, mai exact cea care are o presă de vin. “Existau trei astfel de prese în sat, una este astăzi la Muzeul Satului, iar pe două le avem noi.” A luat decizia achiziţiei celor trei proprietăţi acum circa trei ani şi a plătit pentru ele circa 100.000 de euro. Casele au venit la pachet cu proprietăţi generoase, pe care Giulio da Sacco şi familia sa au început deja să le lucreze. „Preţul nu a fost mare, însă ne va costa mai mult restaurarea lor. Am început deja. Am reparat acoperişul, ne-am ocupat de scurgeri. Avem şi o grădină de legume amenajată şi deja «alimentăm» Grano de la ea.”

Vrea să replice modelul vărului său, care a cumpărat la Copşa Mică, în apropiere, nouă case şi s-a ocupat personal de renovare. A angajat un arhitect român, prima casă de la Meşendorf urmând a fi gata în acest an. Pe cea de-a doua speră să o finiseze în prima parte a lui 2016.

Achiziţia caselor a fost însă o poveste în sine. “Unul dintre proprietari nu a vrut să vândă, aşa că l-am curtat multă vreme, mai exact un an şi jumătate. Voia să îl conving că eu chiar iubesc România şi că nu cumpăr case doar de dragul businessului, mai exact că le iau ca să le revând apoi la un preţ mai bun.” De altfel, antreprenorul vrea să le folosească atât pentru el şi familia sa, ca să meargă acolo în vacanţă, cât şi pentru a le pune la dispoziţia turiştilor care vin în România. „Ne dorim să organizăm şi «vânătoare» de trufe la Meşendorf, cu câini specializaţi. Vrem să organizăm cursuri de gătit şi petreceri tematice.”

Giulio da Sacco, alături de soţia sa şi de încă o asociată, deţin şi agenţia de turism Beyond Dracula Travel. Recunoaşte că s-a gândit mult ce nume să aleagă pentru agenţie şi au decis că ar fi o pierdere să nu folosească numele de Dracula. Alegerea finală a fost ideea soţiei sale. „Am decis să investesc şi într-o agenţie de turism pentru că eu cred că trebuie să aducem tot mai mulţi străini în România, să se convingă că ţara asta merită.”

A început proiectul agenţiei în urmă cu 3-4 ani, însă l-a îngheţat la scurt timp. A cunoscut-o apoi pe partenera lor Raluca Spiac şi, împreună, au decis să revină la acest business. Ea deţine astăzi 20% din acţiunile agenţiei. „Raluca are 32 de ani şi am cunoscut-o prin soţia mea. S-au întâlnit în Germania la universitate, a lucrat apoi pentru un producător de iahturi, iar ulterior a revenit în ţară şi am pus împreună bazele parteneriatului.” Până acum agenţia a adus în România clienţi din Liban, Australia, Marea Britanie, dar şi din alte colţuri ale lumii. Beyond Dracula Travel oferă doar vacanţe personalizate şi a avut anul trecut, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe, afaceri de 68.000 de lei, 2014 fiind primul an efectiv de funcţionare. 

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/actualitate/afaceri/un-antreprenor-italian-s-a-indragostit-de-romania-si-vrea-ca-toti-strainii-sa-o-viziteze-14691038
14691038
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.