Alex Bratu este country manager al retailerului scandinav de mobilier şi produse pentru casă Jysk România şi Bulgaria, un business care a avut în anul financiar 2021 afaceri de 793 de milioane de lei. A intrat în retail după ce a eşuat în antreprenoriat, iar după mai bine de un deceniu la Jysk, se declară fericit. Care este secretul fericirii la Jysk?

Interviu: Cristian Hostiuc                 Editare text: Ioana Matei

Cum ai ajuns la Jysk?

Am aplicat, în decembrie 2009. Lucrasem timp de câţiva ani la Intersport, iar acolo am fost primul angajat. După vreo şase ani de retail balcanic, am decis să încerc şi altceva şi Jysk a fost o revelaţie, când am ajuns eu aici erau deja 14 magazine, cifra de afaceri era mare, dar nu se ştia absolut nimic, era cel mai bine păstrat secret din România – toţi cunoscuţii şi prietenii m-au întrebat ce este Jysk, în contextul în care majoritatea magazinelor erau în vestul ţării. Am văzut anunţul, mi s-a părut interesant, am fost sunat, am dat o fugă la Riga, a fost o chimie cu ei, l-am cunoscut chiar şi pe proprietarul grupului, care moştenise afacerea de la părinţii lui.

Ce te-a întrebat proprietarul grupului?

M-a întrebat dacă ştiu de Jysk, ce schimbări aş face, care mi-ar fi plusurile, minusurile. Am spus că ar trebui dezvoltată reţeaua, nu este cunoscut brandul.

În ultimii 10 ani, marele avantaj al nostru a fost că a existat acest trend al proximităţii şi noi am fost un beneficiar clar al acestuia. Şi Jysk, cu

108 unităţi în România, devine un punct de reper într-o comunitate. Pe lângă biserică, primărie sau Profi, există şi un Jysk.

Credeai că vei fi recrutat?

Da, am o doză de încredere, am fost foarte optimist. Îmi doream o schimbare, mi se păreau interesante oferta, sortimentul, conceptul de business, faptul că era într-un stadiu incipient. Erau foarte multe lucruri aşezate pentru a veni acolo la momentul potrivit.

Când ai văzut oferta financiară, ce ai spus?

Ca o paranteză, eu am început să lucrez la Jysk în ianuarie 2010 şi cred că am semnat contractul prin februarie sau martie, nu am fost şi nu sunt un tip foarte materialist. A fost OK, dar importantă a fost experienţa. Nu cred că are relevanţă salariul cu care începi şi cred că dacă te cramponezi de asta, eşti pe un picior greşit.

Cum a început aventura ta în retail - cum ai ajuns la Intersport?

Am ajuns în 2004, după o experienţă antreprenorială destul de sălbatică. Am încercat să dezvolt un business legat de producţia de confecţii – acel lohn. Dar şcoala costă bani şi am avut o şcolarizare brutală în care am învăţat că nu trebuie să faci lucrurile la care nu te pricepi – ar trebui să te rezumi la sfera ta de expertiză. Mi-a luat vreun an, am pierdut nişte bani şi, de atunci, am ştiut ce să fac şi ce să nu fac.

Ce a fost greşit în ideea ta?

Cred că toţi antreprenorii care au avut un succes în zona de producţie sunt oameni care ştiu domeniul respectiv. Nu poţi să te apuci să construieşti case dacă nu ştii să construieşti o casă – este foarte greu să te apuci să faci confecţii dacă nu ştii în ce constă procesul, care sunt paşii, pe cine trebuie să controlezi etc. Era un domeniu mult prea diferit faţă de backgroundul meu. În 2002 am avut această idee, iar apoi, chiar voiam să merg în retail.

Îţi aminteşti care a fost primul tău salariu, la Intersport?

Cred că 1.000 de euro, plus-minus.

Ţi-ai depus CV-ul şi altundeva sau ţi-ai fi dorit să mergi către altă companie?

Nu, erau foarte multe lucruri interesante la Jysk şi în continuare aici se întâmplă multe. Peste doi ani, noul CEO al Jysk va fi un tânăr, cred că este cu doi ani mai tânăr decât mine, al cărui prim job a fost cel de ucenic. A lucrat şi ca asistent de vânzări şi, în 20 de ani, să ajungi de la asistent de vânzări la CEO, într-o multinaţională de

 5 miliarde de euro, nu ştiu unde se mai întâmplă. Când am vizitat colegii din Danemarca, am observat că toţi erau tineri, aveau 25, 30 de ani. Mi-am adus aminte de tatăl meu care spunea că românii se duc într-un loc de muncă şi acolo mor.

Părinţii tăi ce voiau să fii?

Cred că voiau să fiu doctor. Am dat la Drept, pentru că îmi place istoria foarte mult şi a fost singura facultate mai serioasă de unde puteam să fac şi ceva. Şi gramatica îmi plăcea şi se dădea examenul şi din gramatică – dar eu voiam să fiu artist rock, să am o trupă, să cânt, să scriu piese, acesta era ţelul meu.

Ai primit oferte de la alte companii să te duci acolo?

În 90% din cazuri nici n-am dat vreun reply.

Ce defecte ai?

Sunt impulsiv, când mă revoltă nedreptatea şi nu îmi place să fim luaţi de fraieri, de parteneri, de clienţi. Am avut un client care a venit, de exemplu, după 15 ani cu salteaua, voia să o returneze că nu doarme bine pe ea. E distractiv, dar când te ameninţă că vine cu avocatul şi te dă în judecată, e neplăcut.

Apoi, mă plictisesc repede şi tind să ascult pe repede înainte pe cel din faţa mea dacă ştiu ce vrea să spună şi unde vrea să ajungă.

La ce te uiţi când deschizi un magazin?

Te uiţi să fie alături de un operator de food, că ei fac traficul, îţi trebuie o locaţie bună în oraş, dar cred că, în primul rând, îţi trebuie curaj. Colegii mei au fost reticenţi, de exemplu, când le-am spus să mergem la Titu. Trebuie să fii determinat, să fii all in şi să faci tot ce e mai bine.

Iei deciziile rapid când e vorba de deschiderea unui magazin?

Înainte de a deschide un magazin, mergem cu echipa acolo şi petrecem o zi în locul respectiv, facem research. Dar cea mai importantă este această determinare. Majoritatea magazinelor sunt în locuri unde nu există nimic altceva, este o piaţă virgină, nu cred că trebuie să stai prea mult pe gânduri.

Care a fost cea mai bună decizie pe care ai luat-o în calitate de CEO?

A fost felul în care am construit echipa cu care lucrez îndeaproape. De când am venit la Jysk, am vrut să creez un altfel de mediu şi o altfel de echipă faţă de ce se întâmplă în general în România. Am citit o carte şi mi-a rămas în minte morala de acolo: Niciodată să nu te iei prea în serios. Echipa pe care mi-am angajat-o a fost aleasă de mine, felul în care noi lucrăm este foarte diferit faţă de multe alte companii şi cred că aceasta a fost cea mai bună decizie.

Când te uiţi la un CV, la ce te uiţi?

Dacă ar trebui să lucrez direct cu o anumită persoană, întotdeauna sunt importante atitudinea şi chimia cu acea persoană. Prefer întotdeauna un om cu o atitudine optimistă, un om deschis, versus un specialist care nu se poate integra în echipă.

Cum negociezi majorările salariale?

Cu cei din Danemarca, trebuie mereu să aduci ceva în plus, să oferi. Retailul nu este un mediu unde se câştigă foarte mulţi bani. Pentru mulţi este o rampă de start, o şcoală foarte bună. Iar pe plan intern, avem această întâlnire cu reprezentanţii societăţii, sunt colegi pe care i-am angajat cu mulţi ani în urmă, lucrurile nu sunt foarte formale.

Nu ai simţit nevoia să schimbi jobul vreodată?

Nu, deloc, dacă poţi să menţii un nivel de excitement şi de challenge destul de mare, nu ai cum să te plictiseşti. Dacă poţi să lucrezi cu omul acela, să îi aduci mereu provocări, să nu se plictisească, poate evolua astfel şi e mai bine decât să aduci pe cineva nou în locul lui.

Eşti conştient că nu are cum să îţi ia cineva  locul cu această mentalitate?

Avem colegi care au plecat în străinătate, un retail manager în Elveţia de pildă, sunt mai multe cazuri în care colegii promovează la nivel internaţional.

Ai şanse să ajungi CEO la Jysk la nivel internaţional?

Nu îmi doresc acest lucru, ştiu ce presupune şi nu îmi doresc.  

Cum de te-ai lăsat de Drept?

Cred că a fost o întâmplare ‒ în 1997 îmi cumpărasem o maşină şi, ca orice tânăr, îmi cumpărasem un BMW mai vechi. Şi mi s-a furat din spatele blocului, a trebuit să mă duc la tribunal, să fac o declaraţie acolo, am luat contact cu lumea asta şi cu câţiva avocaţi şi nu mi-a plăcut deloc. Mi-am spus că nu asta era lumea în care voiam să fiu.

A fost cea mai bună decizie din cariera ta?

Poate, sunt foarte fericit acum, nu îmi lipseşte nimic, nu cred că m-ar fi făcut mai bun.

Dacă ai avea ocazia să te întorci la pasiunea ta, să fii într-o trupă rock, ai face-o?

Nu, fiindcă nu am timp, însă, nu am făcut MBA, dar am putut să îmi aloc timp şi resurse, şi financiare pentru a-mi satisface aceste pasiuni şi orgolii din copilărie. Am scos trei albume, am muzică cântată şi scrisă de mine, am făcut şi videoclipuri.

Cum sunt investitorii danezi, ce au ei şi nu au alţii?

Sunt educaţi, totul pleacă de la educaţie, au tot ce nu avem noi. Au un respect faţă de cel din faţa lor şi respectul acesta se traduce în toate lucrurile pe care le fac. De exemplu, chiar dacă iau o decizie importantă, decizia este deja luată, simt nevoia să împărtăşească cu colegii importanţi din organizaţie decizia, le cer o părere, din timp, există o grijă sau un respect reciproc. Prima dată când m-am dus acolo, în timpul şedinţei, CEO-ul nostru a prezentat anumite decizii pe care voia să le ia – moment în care cineva din sală a spus că nu este de acord, lucru care nu prea se întâmplă la noi. A fost o lecţie de democraţie. Au de asemenea, răbdare, iar dacă li se pare că unul dintre angajaţi nu performează, se asigură că îi oferă tot ce trebuie, iar plecarea din companie este ultima soluţie.