Vin, bucate româneşti reinterpretate şi o afacere de 5 milioane de euro

Autor: Andra Stroe Postat la 30 martie 2018 642 afişări

În ton cu venirea primăverii, unul dintre restaurantele grupului Le Manoir, numit La Vinuri după licoarea lui Bachus, s-a reinventat printr-o nouă colaborare cu un nou chef al localului. Meniul gastronomic nou-introdus, cu bucate româneşti reinterpretate, reprezintă cea mai nouă sursă de profit în cadrul grupului Le Manoir, business care îi aduce proprietarului, Cristian Preotu, o cifră de afaceri anuală de 5 milioane de euro.

Vin, bucate româneşti reinterpretate şi o afacere de 5 milioane de euro

Cifra de afaceri a crescut constant cu 10-15% în fiecare an, de când am început afacerile, în 2004, iar profitul se plasează întotdeauna la aproximativ 10% din aceasta. Magazinul Comtese du Barry merge cel mai bine, acoperă cam jumatate din venituri“, spune Cristian Preotu, proprietarul grupului Le Manoir. Afacerea locală este deţinută de familia Preotu, iar portofoliul reuneşte patru magazine Comtesse du Barry, dintre care unul la Cluj şi trei în Bucureşti, şi trei restaurante: unul franţuzesc, Relais & Châteaux Le Bistrot Français, unul japonez, SushiRoom, şi restaurantul gastronomic românesc La Vinuri.

De asemenea, familia Preotu deţine în cadrul aceleiaşi companii şi două magazine de îmbrăcăminte Petit Bateau, iar în luna mai urmează deschiderea unui magazin de decoraţiuni, Comtesse du Barry, art de vivre. În noul magazin se vor comercializa, printre altele, o serie de produse pentru consumatorii finali şi pentru operatorii de HoReCa: pahare, decantoare şi alte accesorii pentru vin, dar şi produse specifice pentru arta mesei. Pentru 2019, antreprenorul planifică să se extindă şi în zona hotelieră. La nivel de investiţii, Cristian Preotu spune că acestea se ridică anual la minim 500.000 de euro.

Inaugurat în primăvara anului trecut. La Vinuri a fost iniţial gândit ca wine bar, având pe partea de food doar un meniu de tip tapas. Cristian Preotu povesteşte că decizia de a intra pe latura de gastro cu un meniu complet a fost luată în urma întâlnirii cu Costin-Daniel Pălici, noul chef al restauratului. Tânărul a studiat chimia alimentară şi a adus cu sine nu doar experienţa de peste şapte ani în bucătărie, pe care a dobândit-o lucrând în diverse locaţii din ţară şi din străinătate, dar şi un suflu nou, proaspăt şi original. ”Sosirea lui Daniel în bucătăria La Vinuri aduce cu sine o modificare a experienţei oaspeţilor, care vor cunoaşte, astfel, un nou tip de gastronomie românească, interpretată, mai rafinată, ce îşi are punctul de pornire în rădăcinile noastre culturale, dar care poate concura oricând cu cea internaţională“, povesteşte investitorul.

Printre preparatele din meniul restaurantului se numără colţunaşii, pălămida, obrajii de vită, cătina, hribii sau trufele de Transilvania. Costin-Daniel Pălici face chiar incursiuni montane pentru a culege ingrediente şi plante pe care le foloseşte la prepararea reţetelor sale. Majoritatea preparatelor conţin mixuri de zeci de ingrediente şi sunt preparate chiar până la nouă ore, pentru o maximizare a experienţei culinare.

O inovaţie întâlnită destul de rar în România este dată de faptul că oaspeţii localului pot urmări procesul de preparare a reţetelor chiar la barul localului. ”Felul în care abordez preparatele este total diferit. Am simplificat reţete, am integrat tehnici şi elemente din alte bucătării, inclusiv cea moleculară, am adus împreună arome şi texturi surprinzătoare, dând, astfel, o faţă nouă, modernă mâncărurilor“, declară chef Costin-Daniel Pălici.

Proprietarul localului spune că jumătate dintre clienţi sunt străini, deopotrivă turişti şi afacerişti, aspect la care contribuie, în primul rând, amplasamentul locaţiei, situată în vecinătatea hotelurilor Radisson, Hilton, Novotel şi Intercontinental. Întrucât restaurantul se află chiar lângă Ateneu, o clientelă constantă o reprezintă artiştii veniţi să concerteze. Cristian Preotu precizează că traficul restauranului a crescut odată cu introducerea meniului gastro. Cum capacitatea maximă în interior este de 20 de locuri (vara adăugându-se încă 20 de locuri pe terasă), de obicei, spaţiul este plin, iar valoarea medie a unei note de plată este de aproximativ 200 de lei. Celelalte restaurante ale grupului Le Manoir - Le Bistro Français şi SushiRoom, au fiecare o medie zilnică de 40-50, respectiv 30-40 de clienţi.

Ca tendinţe în comportamentul consumatorilor, investitorul spune că în ultimii ani a observat un interes tot mai mare pentru produsele de bună calitate, însemnând că, în ciuda faptului că valoarea unui bon mediu din magazinele grupului a scăzut de la 200 de euro, cât era în 2006-2007, la aproximativ 60-70 de euro, numărul clienţilor a crescut, ceea ce a dus şi la creşterea cifrei de afaceri. Cu toate acestea, pe piaţa românească a observant două mari lipsuri: ”Din interacţiunea mea cu oameni de afaceri români şi străini, remarc, cu consecvenţă, două provocări majore: lipsa personalului calificat - lucru resimţit intens în industriile în care îmi desfăşor activitatea - şi lipsa infrastructurii rutiere - care afectează direct şi indirect toţi jucătorii locali şi, implicit, economia naţională“.

Totuşi, el preconizează că gastronomia românească se va moderniza şi va deveni tot mai căutată. ”Schimbarea va începe din ţară, cu publicul de aici, care, deocamdată, preferă variantele internaţionale, dar sunt sigur că, treptat, bucătarii autohtoni ne vor învăţa să apreciem mai mult reţetele şi produsele locale“, adaugă Cristian Preotu.

Legat de producţia de vinuri, el însuşi colecţionar, investitorul spune că pe plan internaţional anii 2015-2016 au fost foarte buni pentru vinurile de Bordeaux, deoarece condiţiile termice, vremea, solul au dat struguri excelenţi, ceea ce se reflectă în preţuri pe măsură. El adaugă că piaţa este una puternică, care se bucură de o reprezentare pregnantă din partea multor ţări din Lumea Nouă şi Lumea Veche, şi dă ca exemplu vinurile din America de Sud, despre care spune că au câştigat teren şi popularitate, fiind tot mai prezente. În ceea ce priveşte producţia locală, apreciază că vinurile româneşti devin tot mai bune de la an la an, deoarece investiţiile în echipamente de calitate au crescut, iar grija pentru tehnica de producţie s-a intensificat simţitor.

Printre brandurile cu care lucrează, enumeră între numele internaţionale Opus One Winery (California, SUA), Porto Grahams (Valea Douro, Portugalia) şi Querciabella (Toscana, Italia), Champagne Bollinger (furnizorul oficial al casei regale britanice), Chateau Miraval, din regiunea Provence, Franţa (domeniul deţinut de Brad Pitt şi Angelina Jolie, avându-l ca vinificator pe Marc Perrin, proprietar al faimosului Chateau de Beaucastel, din Rhone), iar din cele de pe plan local - Davino, Vitis Metamorfosis, din Dealu Mare, sau Avincis, din Drăgăşani.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.