Craciun fericit!

Women in Power 2023. „Leading Ladies: Celebrating the Strengths of Women in Business”

Autor: Ioana Matei Postat la 04 aprilie 2023 168 afişări

Reveniri atipice din antreprenoriat în corporaţie, obiceiuri de economisire din copilărie transformate în cariere de succes, work-life balance sau, dimpotrivă, prea mult timp dedicat biroului au fost câteva dintre temele discutate în panelul din acest an de la evenimentul Women in Power. La acestea s-au adăugat 12 lecţii de leadership feminin ale celor 12 premiante ale serii, cu care sperăm că am stabilit premisele pentru următoarea generaţie de femei lider din businessul românesc.

„Organizaţiile îşi doresc mai multe femei lider şi nu doar datorită obiectivului legat de diversitate. Este o realitate că odată ce organizaţiile au un board mixt, au şanse mai mari să reuşească şi să se dezvolte mult mai repede decât competitorii lor. Aşa că în momentul în care discutăm cu un client, de cele mai multe ori rugămintea este să avem o listă diversă, de executivi, astfel încât ei să aibă de unde să aleagă. Sunt situaţii în anumite industrii, mai ales dacă îşi doreşte clientul candidaţi dintr-o anumită nişă, când este foarte dificil să găseşti candidate care să corespundă profilului pe care şi-l doreşte clientul”, a spus Cristina Postolache, partener al companiei de executive search şi recrutare Stanton Chase, în cadrul panelului organizat de BUSINESS Magazin la evenimentul Women in Power. Lansat în urmă cu mai bine de 10 ani, odată cu anuarul CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS, acest proiect îşi propune să prezinte exemplele de succes ale femeilor din leadershipul românesc, poveştile personale, perspectivele şi lecţiile învăţate de la femeile din mediul local de afaceri. Nici ediţia din acest an nu ne-a dezamăgit din perspectiva reperelor oferite de invitatele din panel, precum şi de premiantele serii.

Cristina Postolache observa că într-adevăr, femeile lider nu sunt atât de multe raportat la colegii bărbaţi – chiar dacă ele sunt solicitate de către companii. Din rândul calităţilor specifice pe care femeile lider le au, a menţionat disponibilitatea pentru muncă intensă, perseverenţa, determinarea, empatia.  Ele sunt însă mai puţin înclinate să facă o schimbare profesională, aspect care reiese şi din felul în care colegele sale de panel se raportează la rolul lor actual. „Am deja jobul meu de vis, lucrez în industria automotive, este un job cu diferite funcţiuni şi responsabilităţi, cunosc oameni din diferite ţări, am lucrat pe mai multe continente, nu îmi pot imagina un alt loc mai bun unde să am parte de aceste experienţe. Nu am întâmpinat provocări din punctul de vedere al diferenţei de gen, în sudul Germaniei există uneori percepţia că odată ce ai copii trebuie să stai acasă şi să te dedici în totalitate creşterii acestora; chiar şi eu am fost întrebată cum am reuşit să am o carieră având şi doi copii mici, dar cred că genul devine o problemă în momentul în care tu te gândeşti că este o problemă. Deseori ne creăm un dezavantaj singure pentru că suntem atât de autocritice, vedem ceea ce ne lipseşte şi ratăm uneori ceea ce avem, astfel că, dacă ai îndoieli în ceea ce te priveşte poate nu ai suficientă încredere în tine, nu văd genul ca fiind un dezavantaj creat de mediu”, a spus Amanda Zhang, CEO al Mercedes-Benz România. Emma Toma, head of office division în cadrul AFI Europe România, încurajează schimbările ocazionale de job, însă, din punctul ei de vedere, acestea pot fi făcute şi în cadrul aceleiaşi companii:  „Dacă simţi pentru o perioadă lungă de timp că nu mai eşti motivat -  cred că trebuie să faci schimbări din când în când; poţi să faci schimbări şi-n cadrul aceleiaşi companii, pe orizontală şi pe verticală, care să te motiveze din nou în cazul în care nu-ţi mai place ce faci. Teoretic, toată lumea îşi doreşte să fie antreprenor, să nu raporteze nimănui, să fie independent, să facă foarte mulţi bani, că există mitul acesta care spune că antreprenorii fac foarte mulţi bani şi îi fac foarte uşor. Eu cred că e mai greu dacă încerci să faci ceva de unul singur”.

„Cred că cea mai dificilă decizie a fost atunci când în banking am schimbat zona de corporate; sunt două modele de business complet diferite, se conduc diferit şi necesită abilităţi complet diferite”, a spus şi Mădălina Teodorescu, director general adjunct retail al BRD. Ea a mărturisit şi că,  dacă ar fi să o ia acum de la capăt, nu ar lua în calcul o altă profesie: „Cred că am spus-o şi într-un interviu - a fost cumva un joc încă din copilărie, când am învăţat să economisesc, să strâng bani. Şi apoi mi-am dat seama că strânsul banilor necesită un efort şi am găsit o cale mai simplă de a face bani cu bani – aşadar, după economisire a urmat creditarea. Aşa încât mi-am dat seama că dacă tot mă distrez atât de tare cu acest lucru, pot să o fac toată viaţa şi în continuare să mă distrez”. Totuşi, raportându-se la schimbări în general, ea este de părere că, o schimbare poate veni atunci când eşti „pe val profesional”, nu neapărat când nu mai găseşti bucurie în rolul actual: „Nu cred că poţi să ai succes dacă nu-ţi îţi place ceea ce faci; eu sunt pe principiul proactiv, nu reactiv; cred că schimbarea trebuie făcută atunci când suntem la cel mai înalt nivel profesional; nu în momentul în care suntem frustraţi de ceea ce facem. Cred că în  momentele în care îmi adun toată energia, ambiţia de a reuşi, reuşesc să fac o schimbare benefică”. Oana Bâra, head of financing programs la BCR, se consideră şi ea norocoasă din punctul de vedere al profesiei, având în vedere că în domeniul său de activitate nu intervine rutina: „Eu practic  constant am un alt job lucrând pe partea asta de programe, fonduri europene. Aici lucrurile se schimbă în fiecare zi. Mie dinamismul acesta îmi place.  Sunt zile în care intervin provocări, dar la finalul fiecărei săptămâni, pot spune cu mâna pe inimă că îmi place ceea ce fac”. Când trebuie să schimbi jobul? „Eu mi l-am schimbat acum doi ani şi jumătate şi am procedat cumva invers faţă de restul oamenilor – am revenit în corporaţie”, a răspuns Oana Bâra.

„Răspunsul elegant este când nu mai înveţi. Răspunsul real cred că este atunci când termini ideile de implementat. Cred că te duci într-un loc, agreezi care sunt obiectivele, ce ai de făcut, pe ce bani, pe ce durată de timp şi când lucrurile acestea s-au încheiat, poţi să faci o schimbare, nu cred că se mai produce valoare dincolo de un anumit punct. Îmi place genul de colaborare pe mandat”, a răspuns şi Andreea Pipernea, CEO al NN Pensii.  „Dream jobul” ei? „Dream jobul meu este mereu următorul. Eu aş spune că cea mai dificilă decizie e întotdeauna cea care urmează, că pe cele din trecut deja ţi le-ai asumat. De altfel, este deja o informaţie publică că anul acesta va interveni şi pentru mine o schimbare.” În ceea ce priveşte domeniul în care a ajuns să îşi construiască parcursul profesional, cel al investiţiilor financiare, Andreea Pipernea spune că încă din copilărie îşi imagina că va îmbina joburile care „combină mulţi bani, cu mulţi oameni. ”   ■

În cadrul evenimentului Women in Power, BUSINESS Magazin a acordat 12 premii:

1. „Women in Power 2023: Leading Lady pentru excelenţă în leadershipul feminin românesc”: Cerasela Baiculescu, Country Leader, IBM România şi Republica Moldova; Ramona Jurubiţă, Country Managing Partner, KPMG în România; Carmen Sebe, Managing Partner şi CEO, Seedblink; Josephine Payne, preşedinte, Ford Otosan România;  Elena Ungureanu, country manager Visa în România; Irina Pencea, general manager, eMAG. 

2. Premiile speciale ale redacţiei BUSINESS Magazin: Mihaela Bîtu, CEO, ING Bank România; Loredana Apreutese, General Manager, International Alexander Holding şi acţionar în grupul de firme deţinute de International Alexander Holding; Emma Toma, Head of Office Division, AFI Europe România, Alexandra Olaru, Director Legal & External Affairs, Vodafone România; Jagoda Gwardys-Zientara, Chief Operating Officer şi membru în Comitetul Executiv, Carrefour România, Oana Ijdelea, Managing Partner, Ijdelea şi Asociaţii.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.