Afacerile constructorului sucevean Autotehnorom, deţinut de familia Rîpan, au scăzut cu 25,5% în 2023, ajungând la 200,9 mil. lei

Autor: Laurentiu Cotu Postat la 25 aprilie 2024 176 afişări

Autotehnorom, o companie de con­struc­ţii din Suceava deţinută de familia Rîpan, a raportat pentru 2023 o cifră de afaceri de aproximativ 200,9 mil. lei (40,6 mil. euro), în scădere cu 25,5% faţă de anul an­terior, când compania a avut afaceri de 270 mil. lei (54,7 mil. euro), potri­vit calculelor ZF făcu­te pe baza datelor de pe site-ul Ministerului Finanţelor.

Afacerile constructorului sucevean Autotehnorom, deţinut de familia Rîpan, au scăzut cu 25,5% în 2023, ajungând la 200,9 mil. lei

Autotehnorom, o companie de con­struc­ţii din Suceava deţinută de familia Rîpan, a raportat pentru 2023 o cifră de afaceri de aproximativ 200,9 mil. lei (40,6 mil. euro), în scădere cu 25,5% faţă de anul an­terior, când compania a avut afaceri de 270 mil. lei (54,7 mil. euro), potri­vit calculelor ZF făcu­te pe baza datelor de pe site-ul Ministerului Finanţelor.

Autotehnorom a realizat anul trecut un profit net de 5,4 mil. lei (1,1 mil. euro), mai mic cu 18,8% faţă de anul precedent, când con­structorul suce­vean a obţinut un câştig net de 6,7 mil. lei (1,3 mil. euro), conform date­lor publice.

Compania a ajuns anul trecut la un număr mediu de 416 angajaţi.

Autotehnorom este deţinută în pro­por­ţii egale de Ion Vasile Rîpan şi firma Opera­tional Autoleasing, con­trolată, la rân­dul ei, de Ion Vasile Rîpan şi Liliana Rita Rîpan, potri­vit informaţiilor disponibile pe platforma de analiză a companiilor Confidas.ro.

Compania a finalizat în urmă cu aproximativ trei ani un proiect de investiţii de peste 120 mil. lei (aproximativ 25 mil. euro), ce a presupus reabilitarea a 39 de kilometri din dru­mul judeţean 186, din judeţul Maramureş.

Lucrările au fost executate de S.C. Autotehnorom S.R.L. (lider de asociere), împreună cu S.C. Blue Company S.R.L., S.C. Opr Asfalt S.R.L., Obras Publicas Y Regadios S.A. şi S.C. Road Design S.R.L. Finanţarea proiectului a fost realizată în cea mai mare parte din fonduri guvernamentale, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

Unul dintre cele mai valoroase contracte publice câştigate de Autotehnorom a avut o valoare de 208 milioane de lei şi datează din 2020, pentru modernizarea unui drum naţional din judeţul Botoşani. Beneficiar este Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Un alt contract valoros, de peste 100 de milioane de lei, a fost semnat tot în 2020, cu Consiliul Judeţean Suceava, pentru construirea unor drumuri în judeţ. Consiliul Judeţean Maramureş, judeţul Bistriţa-Năsăud, Compania Naţională de Investiţii, municipiul Paşcani sunt alte autorităţi pentru care Autotehnorom a prestat lucrări în baza contractelor de achiziţii publice.

Industria construcţiilor ajunsese să numere, la sfârşitul anului 2022, peste 92.000 de companii cu o cifră de afaceri totală de 163 de miliarde de lei şi cu peste 423.000 de angajaţi, potrivit datelor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) la jumătatea anului şi centralizate de ZF. Datele pentru 2023 nu au fost încă adunate în statistici.

Ca număr de firme, cele mai multe activează în domeniul lucrărilor de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, iar cele mai puţine - în construcţia de poduri şi tuneluri. Pe coduri CAEN, cea mai mare cifră de afaceri cumulată o generează firmele responsabile de construcţia clădirilor, iar cea mai redusă - companiile care derulează lucrări de ipsoserie. În ceea ce priveşte numărul de angajaţi, cei mai mulţi lucrează în firme care construiesc clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale, iar cei mai puţini - în firmele cu lucrări de foraj şi sondaj pentru construcţii.

Pe sectoare ale economiei, construcţiile se află încă în top 20 domenii după cifra de afaceri totală, poziţionându-se pe locul al 19-lea, potrivit unei analize ZF. La vârf se află sectorul energiei în ansamblul său, transporturile pe apă, agenţiile de turism, HoReCa, comerţul cu carburanţi şi serviciile de depozitare, acestea înregistrând cea mai bună evoluţie în 2022, un an marcat de războiul de la graniţă, de inflaţia-record, de majorările de dobânzi şi de problemele de pe lanţul de aprovizionare.

Dacă segmentul de rezidenţial a fost în decline anul trecut, sectorul construcţiilor inginereşti (autostrăzi, poduri, viaducte, pasaje) a crescut spectaculos, cu 31,7%. Se lucrează pe şosele şi pe autostrăzi într-un ritm mai evident şi mai solid decât în anii trecuţi, ceea ce înseamnă că sunt bani pentru ele. Un rol esenţial în această situaţie îl au fondurile europene. Cum vremea a fost bună, construcţiile au rămas pe un plus solid la final de an 2023. În noiembrie faţă de octombrie, construcţiile inginereşti au crescut cu 6,1%, sectorul nerezidenţial cu 5,9% şi cel rezidenţial cu 2,8%. Cu un nou pachet de măsuri fiscale aprobat pe finalul anului trecut de guvern, companiile din construcţii - la fel ca cele din întreaga economie, de altfel - se declareă din nou temătoare cu privire la ce va urma.

laurenţiu.cotu@zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Autotehnorom,
afaceri,
familie,
constructor

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.