Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energie a mărit, de la 1 iunie, cu 40% tariful de servicii de sistem al Transelectrica, creştere care se va regăsi în facturile tuturor consumatorilor, afirmă senatorul USR, Cristian Bordei.
„Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energie, agenţie controlată de PNL, a mărit, de la 1 iunie, cu 40% tariful de servicii de sistem al Transelectrica, creştere care se va regăsi în facturile tuturor consumatorilor, fie că este vorba de consumatori casnici, fie de firme”, se arată într-un comunicat de presă al USR.
Potrivit sursei citate, înainte de 1 iunie 2024 tariful era de 9,17 lei/MWh (fără TVA) şi de luna aceasta a ajuns la 12,84 lei/MWh.
„Mărirea de tarif, de 40%, a fost decisă de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energie (ANRE), agenţie condusă de un om numit de PNL: George Sergiu Nicolescu. Ordinul ANRE a fost publicat în Monitorul Oficial în 30 mai 2024, dar nu a fost comunicat public de către Agenţie. Politizarea agenţiilor care controlează funcţionarea unor domenii economice strategice este principala cauză pentru care românii plătesc tarife tot mai mari pe servicii publice care nu îşi cresc deloc calitatea”, se mai arată în comunicat.
„Creşterea abruptă cu 40% a tarifelor Transelectrica este cea mai nouă dovadă că managementul numit politic de PSD-PNL aduce rezultate catastrofale pentru economie şi pentru români. Creşterea tarifelor Transelectrica, aprobată de ANRE, va duce la o nouă creştere a preţurilor energiei pentru cetăţeni şi pentru companii, exact în cel mai prost moment, când preţurile produselor de bază sunt deja sufocant de mari, iar economia dă semne de scădere.
În orice ţară normală, unde operatorul de transport şi reglementatorul pieţei energiei au conduceri profesioniste, o creştere atât de mare a tarifelor ar fi de neconceput, dar în România politrucilor incompetenţi PSD-PNL este perfect posibil”, spune Cristian Bordei, senator USR.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro