Agenda acestor zile este susţinută de două subiecte care au devenit mai importante decât războiul din Ucraina.

1. Criza bancară, prăbuşirea Silicon Valley Bank în SUA şi a Credit Suisse în Europa - Pe pieţele internaţionale a izbucnit peste noapte o criză bancară pe care marile bănci centrale, autorităţile de reglementare, guvernele şi statele încearcă să o stopeze ca să nu se extindă, punând la bătaie sute de miliarde de dolari/euro.

Dacă în weekendul trecut autorităţile americane au salvat Silicon Valley Bank, banca companiilor de tehnologie (de fapt, acţionarii au pierdut, dar au fost salvaţi toţi deponenţii şi cei cu depozite până în 250.000 de dolari, care erau asigurate, şi cei cu depozite de milioane, zeci şi sute de milioane şi chiar miliarde de dolari, care nu erau asigurate de schemele oficiale de garantare), iar pe parcursul săptămânii au susţinut celelalte bănci luate în vizor (First Republic Bank, de exemplu, unde JP Morgan, cea mai mare bancă americană, a injectat peste noapte 30 de miliarde de dolari ca să acopere retragerile de bani ale clienţilor).

În acest weekend a fost rândul Băncii Naţionale a Elveţiei să salveze Credit Suisse, a doua mare bancă elveţiană, prin forţarea unei tranzacţii prin care UBS, prima bancă a Elveţiei, cumpără Credit Suisse cu numai 3 miliarde de dolari, faţă de 8 miliarde de dolari cât era valoarea băncii vineri, la închiderea Bursei.

La schimb, Banca Naţională a Elveţiei oferă garanţii de 100 de miliarde de dolari pentru UBS, după ce vineri Credit Suisse a luat 54 de miliarde de dolari ca să acopere necesarul de lichiditate.

Un amănunt interesant, de istorie, este că olandezul Ralph Hamers, cel care este CEO al UBS, şi-a făcut “ucenicia” la începutul anilor 2000 pe piaţa bancară românească, atunci când băncile româneşti se prăbuşeau, fiind directorul operaţiunilor ING Bank în România.

Deci Credit Suisse, repet, a doua mare bancă a Elveţiei şi una dintre cele mai cunoscute bănci din lume, unde miliardarii lumii îşi ţineau banii, valorează numai 3 miliarde de dolari, la active deţinute de 1.400 de miliarde de dolari la finalul anului trecut. Probabil că activele s-au înjumătăţit din decembrie până acum, având în vedere retragerile de bani din banca elveţiană, ceea ce a dus la această tranzacţie de salvare a băncii.

Credit Suisse valorează acum exact cât este capitalizarea de pe Bursa de la Bucureşti a Băncii Transilvania, de 3 miliarde de dolari, banca din Cluj având active de numai 30 de miliarde de dolari.

În 2007, înainte să vină criza financiară, acţiunile Credit Suisse erau cotate la 76 de dolari, faţă de 2 dolari, cât valorau vineri, şi de 0,7 dolari, cât valorează în urma tranzacţiei cu UBS.

2. Scandalul prăbuşirii Euroins în România – Capul de afiş pe piaţa românească este ţinut de prăbuşirea Euroins, cel mai mare asigurător de pe piaţa de RCA, cu o cotă de piaţă de 32%, care lasă în urmă o gaură de 250-400 milioane de euro.

Euroins este deţinut de un grup bulgar, în spatele căruia se află un controversat miliardar bulgar, Assen Hristov, care contestă decizia ASF de a trimite Euroins direct în insolvenţă.

În ultimii 6-7 ani, patru companii de asigurări – Astra Asigurări, Carpatasig, City Insurance şi acum Euroins - s-au prăbuşit, lăsând în urmă o gaură de 1 miliard de euro, care este acoperită de români prin creşterea preţurilor poliţelor RCA şi prin creşterea taxei/comisionului aplicat fiecărei vânzări de RCA.

Deşi au trecut destul de mulţi ani, până acum nu am aflat oficial de ce s-au prăbuşit aceste companii de asigurări, Astra, City Insurance şi Euroins fiind lideri de piaţă. Mai ştie cineva unde sunt dosarele Astra? Ce se întâmplă cu dosarele City Insurance, acolo de unde s-au scos bani din companie cu toate mâinile? Unde a fost Supravegherea ASF – instituţia de reglementare sub ochii căreia aceste companii au crescut, au luat bani, unde acţionarii şi-au devalizat propriile companii?

În tot acest scandal cu prăbuşirea Euroins şi cu creştrea preţurilor la RCA, Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, cel mai mare partid din România şi cel care se pregăteşte ca în luna mai să preia conducerea guvernului în cazul celebrei rotative PNL-PSD, a ieşit public, afirmând că soluţia în această criză este ca CEC Bank şi Eximbank, cele două bănci de stat, să intre pe piaţa de asigurări, astfel încât să acopere golul lăsat de falimentul Euroins şi să ofere preţuri mai mici la RCA.

Ciolacu spune că în aceste momente avem nevoie de „patriotism economic”.

Asta ne mai lipseşte, ca CEC Bank şi Eximbank să intre pe piaţa RCA, o piaţă de care se feresc cum pot marile companii de asigurări prin practicarea unor preţuri mari la RCA, ca să nu vină clienţii.

După Marcel Ciolacu, CEC Bank şi Eximbank au zeci şi sute de milioane de euro de pierdut pe această piaţă, unde pare că toată lumea îşi frânge gâtul.

De-abia aşteaptă Mugur Isărescu ca cele două bănci să intre pe piaţa asigurărilor, şi mai ales pe RCA.

Cu aproape 400-500 de milioane de euro, cât ar fi nevoie ca să-şi refacă indicatorii de solvabilitate şi lichiditate, CEC Bank şi Eximbank, unde Ministerul Finanţelor este principalul acţionar, pot să cumpere Euroins şi să vândă în continuare poliţe RCA mai ieftin decât Groupama sau Allianz, două companii de asigurări multinaţionale.

De ce să mai facă o companie de asigurări de la zero şi să treacă ani de zile până să câştige clienţi? Ca să nu mai spunem că Eximbank are deja o companie de asigurări – EximAsig -, pe care a salvat-o acum mulţi ani de la faliment prin injectarea a milioane de euro, după ce a fost devalizată şi fraudată.  

Înainte să susţină că CEC Bank şi Eximbank trebuie să intre pe piaţa de RCA pentru patriotism economic, Macel Ciolacu ar trebui să găsească răspunsuri la următoarele întrebări:

- Cât este pierderea operaţională din acest business de vânzare de RCA (companiile de asigurări care s-au prăbuşit au fost acuzate că au vândut RCA sub cheltuieli pentru a atrage clienţi)?

- Cât a fost devalizarea de către propriii acţionari a acestor companii care s-au prăbuşit prin scoaterea banilor din propria firmă, prin contracte de reasigurare, prin împrumuturi, prin acceptarea unor tarife mai mari din partea service-urilor etc.?

- Cât înseamnă în bani problemele legate de faptul că avem un cimitir de maşini şi o piaţă de second-hand, de rable care duduie şi care în final înseamnă şi daune mai mari prin producerea mai multor accidente?

- Cât înseamnă infrastructura proastă care implică accidente mai multe, având în vedere că România este ţara cu cel mai prost raport din Europa în acest domeniu?

- Cât înseamnă legislaţia mai laxă în domeniul circulaţiei, care îi determină pe mulţi şoferi să meargă cu viteză, crescând astfel probabilitatea unor accidente şi a unor daune mai mari?

De bine de rău, în sistemul bancar românesc nu am avut incidente majore după falimentele de la finalul anilor '90 şi începutul anilor 2000. Nu înţeleg de ce Marcel Ciolacu ar vrea să impună celor două bănci de stat să intre pe această piaţă unde toţi jucătorii pierd zeci de milioane de euro şi-şi frâng gâtul.

Cum ar putea CEC Bank şi Eximbank să fie mai experimentate în asigurări decât cei care sunt din asigurări?

Fantoma FNI încă bântuie în politica românească.