În anii ’90, după căderea comunismului şi apariţia capitalismului, s-a deschis o nouă lume: România avea oportunităţi, dar nu avea bani.

Acum România are bani, şi încă foarte mulţi, dar nu are oportunităţi de investiţii, nu creează, nu se creează aceste oportunităţi.

Guvernul, administraţia publică stau pe banii din PNRR şi nu fac nimic cu ei.

Industria din România, care este cea mai importantă ramură economică (România mai are industrie, pentru cei care nu cred), scade continuu de 2-3 ani, şi guvernul PSD-PNL, aflat la guvernare de 4 ani, de-abia acum se gândeşte să facă un plan de relansare a industriei – de 2,5 miliarde de euro, plan care va fi aruncat într-un sertar după ce se termină alegerile, pe ideea că nu sunt bani.

Toate programele/măsurile cu banii din PNRR, din fondurile europene – sute de milioane de euro – sunt întârziate, sunt blocate, sunt amânate din cauza birocraţiei publice fanariote, care a ajuns mai puternică decât guvernul.

Ameninţarea continuă cu majorarea taxelor şi impozitelor de anul viitor pentru consolidarea fiscală, adică reducerea deficitului bugetar, i-a determinat pe mulţi antreprenori, pe multe companii, pe multe multinaţionale, să nu mai facă nimic, să nu mai investească, să nu mai facă angajări pentru că nu ştiu ce va fi la anul şi în anii viitori, aşa că mai bine stau pe bani.

Pentru că are cheltuieli fără număr, fără număr – salariile la bugetari au crescut cu 24%, pensiile au crescut cu 25%, cheltuielile de bunuri şi servicii au crescut cu 25% -, guvernul Ciolacu a majorat deficitul bugetar şi trebuie să facă rost de bani pentru a acoperi acest lucru, plus să reeşaloneze datoriile care au fost făcute în anii anteriori şi care au ajuns la scadenţă.

Săptămâna trecută guvernul s-a mai împrumutat cu 5 miliarde de euro de pe piaţa internaţională.

Pentru că are nevoie disperată de bani, guvernul Ciolacu continuă să plătească dobânzi foarte mari, atât pe piaţa internă cât şi pe piaţa internaţională, pentru a face rost de bani. Aceste dobânzi – de 6-7% fie la euro, fie la lei – “omoară” alte oportunităţi de investiţii. Pentru orice om de afaceri, pentru orice investitor, pentru orice bancă, este mai rentabil şi mai bine să împrumute statul cu 7% decât să plaseze banii în economie, într-o afacere, unde riscul este mare, dar câştigul nu este atât de mare. Spre exemplu, fondurile de investiţii de tip venture, private equity, promit investitorilor un randament de 25-30%, dar cu riscul aferent.

Pentru Romeo Pomponiu, patronul lanţului de magazine Steilmann, a fost mai bine să-şi plaseze banii - 325 de milioane de lei! – în achiziţia de titluri de stat cu o dobândă de 7% pe an (conform informaţiilor gândul.info) decât să rişte banii în altă parte, într-o economie care în loc să fie antreprenorială, capitalistă, este acaparată din ce în ce mai mult de către stat, de către birocraţia statului.

Aşa că, în timp ce statul câştigă teren, în timp ce guvernul Ciolacu, format din PSD şi PNL, trăieşte din ce în ce mai mult pe datorie, companiile private, antreprenorii preferă să-şi ţină banii la bancă ori să-i investească în altă parte. Spre exemplu, fraţii Pavăl de la Dedeman, cei mai puternici antreprenori români, preferă acum să cumpere proprietăţi/active imobiliare/hoteluri în afara României.

Ce pierdem:

- Banii din PNRR, cei pe care i-am tras până acum, stau de câteva luni, dacă nu chiar mai bine de un an, în conturile Băncii Naţionale – 3-4 miliarde de euro – pentru că guvernul, ministerele nu pot să le plaseze în economie din cauza birocraţiei.

-Pe Bursa de la noi sunt bani, dar nu sunt oportunităţi suficiente, aşa că banii românilor se duc pe platformele externe sau pe piaţa crypto. Niciun guvern (de fapt cei care controlează administraţia publică şi companiile de stat) nu crede prea mult în Bursă şi trag de timp cât mai mult în a lista companiile de stat pe Bursă. Cele care s-au listat până acum au făcut-o sub presiunea organismelor financiare internaţionale, sub presiunea Bruxellesului, sub presiunea evenimentelor.

Companiile private care ar putea să se listeze la Bursă, să strângă capital ca să se extindă, să facă investiţii, preferă să stea deoparte, întrebându-se din când în când de ce marile companii din ţările vecine reuşesc să se extindă în afară ţării de origine şi ei nu.

În acest moment cred că românii, din lipsă de oportunităţi, de instrumente financiare locale, preferă să investească pe pieţele externe sau în crypto.

- Companiile care sunt deja listate la Bursă preferă acum să-şi răscumpere propriile acţiuni decât să facă noi investiţii, unde riscul este mare. Dobânda pe care a setat-o statul când împrumută bani, de 7%, este un benchmark în piaţă în evaluarea altor investiţii. Câte oportunităţi poţi să găseşti care să-ţi aducă 15-30% pe an, în fiecare an, timp de 5 ani, sau timp de 7-10-20 de ani, scadenţele pe care se împrumută guvernul de pe pieţele financiare internaţionale?

- Fondurile de pensii Pilon II, acolo unde 8,3 milioane de români au banii de pensie de care nu prea ştiu, sunt deja la limita maximă a expunerii pe Bursa de la Bucureşti, pe principalele acţiuni (dacă nu ştiţi, cei 8,2 milioane de români participanţi în Pilonul II de pensii sunt principalii acţionari ai Băncii Transilvania) şi pur şi simplu nu mai au unde să investească pe plan local. În fonduri private de investiţii nu pot, pe piaţa titlurilor de stat sunt cu limita maximă de expunere, pe Bursă nu sunt alte companii în care să investească pentru că nu vin la Bursă – nici cele de stat, nici cele private -, aşa că investesc în afară în acţiuni, obligaţiuni sau alte instrumente de pe piaţa externă. Adică în loc să finanţeze piaţa locală, finanţează pieţele occidentale, şi nu este vina lor.

- În PNRR sunt 400 de milioane de euro de la Bruxelles, plus încă 400 de milioane de euro, cât trebuie să fie coparticiparea administratorilor privaţi, deci 800 de milioane de euro în total, pentru fondurile de investiţii private care să investească în companii private. Aceste fonduri se trezesc că nu au suficiente oportunităţi în România, că piaţa locală a devenit prea birocratică, prea riscantă cu modificările de taxe şi impozite care se anunţă, care dau peste cap toate business planurile, aşa că preferă mai degrabă să se uite în jur la ce găsesc pe pieţele regionale.

- Băncile din România, atât cele locale cât şi cele cu acţionariat străin, stau pe miliarde şi miliarde de lei (depozitele sunt mai mari decât creditele). Pentru că piaţa bancară nu este atât de dezvoltată, pentru că foarte multe firme sunt nebancabile în acte, pentru că guvernul tolerează din punct de vedere legislativ această situaţie, preferă să plaseze banii în exces fie în titluri de stat, cu o dobândă de 6,5-7%, fie la BNR, cu o dobândă de 5,5%, fie să-şi repatrieze profiturile sau liniile de finanţare de la banca mamă. Pur şi simplu nu mai au ce să facă cu banii în România.

România, economia românească, trăieşte acum o situaţie paradoxală - are bani, dar nu sunt suficiente oportunităţi -, guvernul ucide - prin birocraţie, prin dobânzile mari pe care le oferă ca să-şi finanţeze deficitul şi creşterea datoriei publice, prin ameninţarea schimbărilor fiscale şi creşterii taxelor-  iniţiativa privată care să absoarbă aceşti bani.

În aceste condiţii creşterea economică scade, antreprenorii, companiile private îşi ţin banii deoparte, dar în schimb guvernul cheltuie din ce în ce mai mult, însă din păcate această injecţie de bani nu se vede în economie, ci în creşterea importurilor, adică în susţinerea altor economii.