Alba Iulia, al cincilea oraş din România în care BERD investeşte în modernizarea infrastructurii de transport public. Finanţarea ajunge la 15 mil. euro
Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) acordă un împrumut de 15 milioane de euro municipiului Alba Iulia pentru a cofinanţa împreună cu Uniunea Europeană reabilitarea infrastructurii de transport public a oraşului.
Finanţarea merge în modernizarea a peste 15 kilometri de străzi din oraş, şi va include linii dedicate pentru autobuze şi biciclete, staţii de încărcare a vehiculelor electrice, noi sisteme inteligente de siguranţă şi de gestionare a traficului, precum şi un nou sistem de iluminat public.
“Ne onorează parteneriatul cu o instituţie financiară de calibrul BERD şi deschiderea pe care au manifestat-o faţă de nevoile comunităţii noastre. Pe de altă parte, acest lucru demonstrează atât soliditatea, performanţa şi imaginea eminamente pozitivă de care se bucură municipalitatea din Alba Iulia la nivel european, cât şi dorinţa noastră de a creşte accelerat, chiar dacă resursele locale sunt limitate, la fel ca în cazul celor mai multe UAT-uri din România”, spune Gabriel Pleşa, primarul municipiului Alba Iulia.
Prin această investiţie, Alba Iulia se alătură iniţiativei BERD ‘’Orase Verzi’’, drept al cincilea oraş din România care devine parte a programului care sprijină oraşele în identificarea problemelor de mediu şi a soluţiilor de ameliorare a acestora.
În etapa următoare, BERD va acorda asistenţă municipiului Alba Iulia în dezvoltarea unui plan pentru un Oraş Verde, cu includerea unor măsuri şi investiţii care să abordeze problemele de mediu ale oraşului.
Proiectul BERD « Oraşe verzi » este un program de sustenabilitate urbană, cu un volum de finanţare de 5 miliarde de euro, lansat în 2016 pentru ameliorarea problemelor de mediu cu care se confruntă aglomerările urbane.
În prezent, peste 60 de oraşe din ţările de operare BERD participă la acest program.
Până în prezent, BERD a investit peste 10 miliarde de euro în 514 proiecte în România, preponderent în sectorul privat.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro