Alertă de inundaţii în jumătate de ţară: 22 de judeţe sub avertizare hidrologică

Autor: Andreea Tobias Postat la 04 octombrie 2024 56 afişări

Alertă de inundaţii în jumătate de ţară: 22 de judeţe sub avertizare hidrologică

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare hidrologică pentru 22 de judeţe din România, valabilă de vineri pentru duminică. Există risc de inundaţii locale şi creşteri rapide ale nivelului apei pe mai multe râuri.

De vineri, ora 15.00, până sâmbătă la ora 20.00, este cod galben pe râuri din Caraş Severin, Gorj, Mehedinţi, Hunedoara, Vâlcea

În intervalul duminică ora 15.00 - duminică ora 24.00, râuri din Harghita, Covasna, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Ialomiţa, Braşov, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamţ, Suceava, Iaşi, Vaslui, Galaţi şi Botoşani sunt sub alertă cod galben.

Hidrologii anunţă scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna, Dunăre – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte S.H. Gruia, Jiu, Olteţ, Râul Negru (afluent al râului Olt), Argeş, Ialomiţa, Siret şi Prut, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
inundaţii,
alertă,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.