Alex Milcev a fost numit director al departamentului de asistenţă fiscală şi juridică al EY România
Alex Milcev a fost numit director al departamentului de asistenţă fiscală şi juridică al EY România, după relocarea indianului Venkatesh Srinivasan, care se reîntoarce în ţara natală, pentru a prelua un rol executiv la nivel global în cadrul compania de audit şi consultanţă fiscală. Milcev a înfiinţat departamentul de preţuri de transfer al EY.
Alex Milcev este partener în cadrul EY încă din anul 2006 şi are o experienţă de peste 17 ani în calitate de consultant fiscal al unor importante companii din diverse sectoare de activitate. El a oferit consultanţă clienţilor săi atât pe probleme de fiscalitate internă cât şi internaţională, fiind implicat în proiecte complexe de restructurări, privatizări, raportare fiscală, optimizare fiscală, fiind în acelaşi timp unul dintre experţii de top în domeniul preţurilor de transfer din România.
„Alex este unul dintre arhitecţii care au contribuit la dezvoltarea departamentului de Asistenţă fiscală din cadrul EY”, afirmă Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România.
Alex Milcev este membru fondator al Camerei Consultanţilor Fiscali din România şi membru al Camerei de Comerţ Româno-Americane (AmCham), aflându-se frecvent în poziţia de lector şi vorbitor pe probleme fiscale şi juridice în cadrul diverselor instituţii, precum şi în cea de colaborator al mai multor publicaţii de business. Milcev are 17 ani de experienţă, în calitate de consultant în cadrul unor companii de renume din industria de servicii profesionale. A studiat la Academia de Studii Economice din Bucureşti şi Universitatea din Bucureşti - Facultatea de Drept.
Milcev este membru fondator al Camerei Consultanţilor Fiscali din România şi membru al Camerei de Comerţ Americane în România (AmCham), participând activ la toate iniţiativele mediului de afaceri privind îmbunătăţirea legislaţiei şi practicilor fiscale în România. S-a alăturat echipei EY România în anul 2002, iar în 2006 a devenit partener în cadrul departamentului de Asistenţă Fiscală din Bucureşti. Alex a lucrat o perioadă în SUA pe probleme de preţuri de transfer şi a adus know-how-ul necesar pentru înfiinţarea serviciului de preţuri de transfer şi în cadrul EY în România.
Alex Milcev colaborează îndeaproape cu publicaţii economice şi este invitat în cadrul emisiunilor financiare pentru a comenta noutăţile şi proiectele legislative fiscale şi participă în mod regulat la întâlnirile cu Ministerul de Finanţe în ceea ce priveşte modificarea şi implementarea legislaţiei fiscale.
Fostul director al departamentului de asistenţă fiscală şi juridică, Venkatesh Srinivasan, care a condus divizia timp de 15 ani, va pleca din România pentru a deveni membru al echipei EY Global Compliance and Reporting (GCR) şi lider al GCR Global Talent Hub în cadrul EY Bangalore, India. Venkatesh a ocupat funcţii executive cheie la nivel local şi regional, inclusiv cea de CSE Tax Markets Leader, contribuind de asemenea la dezvoltarea departamentului de Asistenţă fiscală, rezultatul fiind atingerea poziţiei actuale de lider de piaţă.
Alex Milcev a făcut parte din promoţia 100 tineri manageri de top din 2014, un demers al Business Magazin de identificare a tinerilor cu potenţial din mediul de afaceri din România.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro