Alina Bica ar fi primit mită 3,5 milioane euro de la Ioan Niculae, prin intermediul lui Dragnea
Alina Bica ar fi primit mită 3,5 milioane de euro de la omul de afaceri Ioan Niculae, prin intermediul lui Liviu Dragnea, ca să intervină în soluţionarea dosarului celui dintâi la DIICOT, fiindu-i promisă şi funcţia de procuror general.
Informaţiile apar pe blogul jurnalistului Robert Turcescu, unde a fost publicat un document al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, conform căruia procurorii DNA fac cercetări cu privire la Alina Bica, într-o cauză disjunsă din cea în care fosta şefă a DIICOT este arestată preventiv.
Procurorii notează că Ioan Niculae, cercetat într-un dosar al DIICOT, a apelat, prin intermediul lui Liviu Dragnea, la Alina Bica pentru soluţionarea favorabilă a dosarului sau tergiversarea
soluţionării până la împlinirea prescripţiei.
Potrivit anchetatorilor, Alina Bica a intervenit la procurorul de caz în scopul tergiversării soluţionării dosarului lui Niculae.
În schimb, Ioan Niculae i-ar fi oferit Alinei Bica suma de 3,5 milioane de euro şi promisiunea ca, împreună cu Liviu Dragnea, să o sprijine pentru promovarea în funcţia de procuror general al
României, se mai arată în document.
Conform sursei citate, Alina Bica ar fi primit mită şi de la Ovidiu Tender, care era judecat într-un dosar pe care îl întocmise chiar fosta şefă a DIICOT.
Astfel, atestă ordonanţa DNA, Tender a apelat la unul dintre consilierii Alinei Bica, Florin Ionuţ Mihăilescu, astfel încât acesta din urmă i-a dus fostului procuror-şef al DIICOT mai
multe documente, pentru ca ea sî le consulte. Alina Bica urma să îl consilieze în sensul formulării unei apărări favorabile omului de afaceri. În urma sprijinului acordat, Bica şi Mihăilescu ar fi primit un teren, cel din urmă primind şi bani direct pe card.
Alina Bica este arestată preventiv în dosarul în care acuzată de abuz în serviciu, după ce a făcut parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP, care, în 2011, a acordat o despăgubire pentru un teren din Capitală supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro