Medaliaţii olimpici cu bronz par „mai fericiţi şi mai puţin predispuşi să simtă durerea eşecului” decât sportivii care se clasează pe locul al doilea şi câştigă argintul, potrivit unui studiu clasic pe care Amy Edmondson îl citează în cartea sa Right Kind of Wrong.

Înarmată cu aceste cunoştinţe despre cum să „reîncadreze” eşecul, profesoara de la Harvard Business School era pregătită să fie pe locul al doilea la ceremonia de decernare a premiului Financial Times şi Schroders Business Book of the Year, care a avut loc luni. În schimb, Edmondson a primit aurul, devenind autoarea primei cărţi de management care a câştigat premiul FT pentru prima oară în 19 ani, scrie Financial Times.

Right Kind of Wrong este, în cuvintele preşedintelui juriului şi editorului FT, Roula Khalaf, o carte „extrem de uşor de citit şi relevantă” despre cum să înveţi din „eşecuri inteligente” şi să fii capabil să îţi asumi riscuri mai calculate. Cartea s-a născut în urma cercetărilor lui Edmondson privind modul în care se pot promova locurile de muncă în care membrii echipei îşi recunosc greşelile şi se îmbunătăţesc, ceea ce este cunoscut sub numele de siguranţă psihologică.

Termenul este adesea interpretat greşit. În cazul Elon Musk, biograful Walter Isaacson, unul dintre medaliaţii cu argint ai premiului pentru carte, relatează cum antreprenorul în domeniul tehnologiei „a început să râdă amar” când a auzit expresia vehiculată la compania sa de social media X. Musk considera siguranţa psihologică drept „duşmanul urgenţei, al progresului, al vitezei orbitale...”

„De aici, am ajuns la concluzia că nici Isaacson, nici Musk nu au citit cu adevărat lucrările despre siguranţa psihologică. Pentru că siguranţa psihologică este, de fapt, în mod explicit despre a fi inconfortabil, a face lucruri inconfortabile în serviciul obiectivelor. A fi capabil să nu fii de acord cu şeful. A fi capabil să vorbeşti despre eşecuri şi greşeli. Să ceri ajutor atunci când eşti depăşit de situaţie”spune Edmondson

Cea mai recentă carte a sa a fost, de asemenea, alimentată de supărarea lui Edmondson faţă de abordarea dezinvoltă „fail fast, fail often” pe care o promovează uneori cei ca Musk.

„Este un sfat bun pentru antreprenori, presupunând că se gândesc la ceea ce încearcă [să obţină] cât mai atent posibil, pentru oamenii de ştiinţă, pentru inventatori. Nu este un sfat bun pentru controlorii de trafic aerian [sau] pentru chirurgi”, potrivit lui Edmondson

Edmondson recunoaşte că admiterea eşecului, ca să nu mai vorbim de a învăţa din el, este extrem de dificilă.

„Suntem fiinţe umane failibile în sisteme failibile”, a mai declarat profesoara de la Harvard Business School.

Demersul ei în domeniul siguranţei psihologice a fost declanşat de un eşec „devastator şi înfricoşător”, când studiul său de doctorat privind erorile medicale în două spitale a avut un rezultat care părea diametral opus aşteptărilor sale.

 În mod contraintuitiv, echipele cu cele mai bune performanţe înregistrau mai multe erori medicale decât omologii mai puţin performanţi.

După mai multe cercetări Edmondson  descoperit că echipele care performau cel mai bine lucrau într-un climat care le făcea „mai capabile şi mai dispuse să raporteze greşelile”, ceea ce a contribuit la îmbunătăţirea acestora.

Edmondson îşi face griji şi în legătură cu tendinţa jurnaliştilor de a extrapola pornind de la concluzii cu puţine dovezi. Dar ea rămâne un adept convins că cercetarea în domeniul managementului nu ar trebui să se limiteze la un turn de fildeş. Lucrările trebuie atât să „treacă cu succes de evaluarea colegială”, cât şi să fie accesibile managerilor, „un fel de bilingvism, dacă vreţi”.

Right Kind of Wrong arată că Edmondson este o interpretă pricepută a ambelor limbi, într-un moment în care există un public receptiv pentru poveşti despre cum să ne revenim după un eşec. Ea sugerează că, în parte ca urmare a pandemiei, „devenim mai conştienţi de incertitudine ... pentru că dacă te-ai întreba [dacă] în decembrie 2019 aveai vreo idee despre ce se va întâmpla, ar trebui să spui că nu”

Prin urmare, este nevoie de „cadre sau idei care să ne ajute să navigăm” în peisajul imprevizibil care ne aşteaptă.