ANALIZĂ a pieţei imobiliare: Banii necesari în 2008 pentru a cumpăra o garsonieră ajung acum pentru o locuinţă cu 3 sau 4 camere

Postat la 19 februarie 2014 41 afişări

Bugetul alocat pentru achiziţia unei garsoniere în urmă cu şase ani este suficient în prezent pentru a cumpăra un apartament nou cu trei sau patru camere sau chiar a unei case la curte, în urma scăderii preţurilor de la declanşarea crizei financiare.

ANALIZĂ a pieţei imobiliare: Banii necesari în 2008 pentru a cumpăra o garsonieră ajung acum pentru o locuinţă cu 3 sau 4 camere

 "Înainte de perioada de recesiune economică, 60.000 de euro era o sumă modestă pentru cumpărarea unei locuinţe într-unul din centrele regionale ale ţării. În martie 2008, moment de vârf pentru piaţa rezidenţială autohtonă, aceasta permitea doar achiziţia unei garsoniere în marile oraşe - şi nici măcar atât în Capitală. În ultimii şase ani însă, lucrurile s-au schimbat radical. La ora actuală un asemenea buget este suficient chiar pentru cumpărarea unui apartament nou cu trei sau patru camere sau a unei case la curte", se arată într-un comunicat al portalului imobiliar imobiliare.ro.

Astfel, potrivit ofertelor listate pe portal, în Bucureşti, în martie 2008, preţul mediu cerut pentru o garsonieră era de circa 82.000 de euro, iar al unui apartament cu trei camere urca la 123.000 de euro. Astăzi însă, cu suma de 60.000 de euro pot fi găsite cu uşurinţă locuinţe vechi cu trei sau chiar camere în aşa-numitele cartiere "muncitoreşti" (Titan, Drumul Taberei, Crângaşi etc.). În Militari, spre exemplu, o unitate locativă cu patru camere şi o suprafaţă utilă de 75 de metri pătraţi, construită în anul 1970, are un preţ de 60.000 de euro.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/analiza-a-pietei-imobiliare-banii-necesari-in-2008-pentru-a-cumpara-o-garsoniera-ajung-acum-pentru-o-locuinta-cu-3-sau-4-camere-12113133
12113133
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.