Analiză. Când şi cum se termină pandemia de COVID-19

Postat la 05 aprilie 2020 221 afişări

Analiză. Când şi cum se termină pandemia de COVID-19

Numărul cazurilor confirmate de COVID-19 a depăşit un milion, iar o mare parte din populaţia globului este supusă unor restricţii stricte pentru a încetini pandemia. Toată lumea se întreabă, însă, când se vor termina toate acestea?

Răspunsul depinde în mare parte de incertitudinile referitoare la noul coronavirus care cauzează boala, inclusiv dacă o persoană infectată odată şi vindecată, se poate îmbolnăvi din nou sau cât timp va trece până va apărea un vaccin, scrie Bloomberg.

1. Cum se termină pandemia de COVID-19?

Există un consens potrivit căruia pandemia se va încheia doar odată cu instituirea aşa-numitei imunităţi de grup. Acest lucru se întâmplă atunci când suficientă lume dintr-o comunitate este protejată de un agent patogen. Există două modalităţi de a obţine acest rezultat.

Una dintre modalităţi este imunizarea. Cercetătorii ar trebui să dezvolte un vaccin care se dovedeşte sigur şi eficient împotriva coronavirusului, iar apoi acesta trebuie administrat unui număr suficient de mare de oameni pentru a crea imunitatea de grup.

A doua modalitate este mai sumbră. Imunitatea de grup se poate produce şi după ce o mare parte a unei comunităţii a fost infectată cu un agent patogen şi îşi dezvoltă rezistenţa în acest fel.

2. Ce se întâmplă până la crearea imunităţii de grup?

Multe ţări au optat pentru impunerea unor restricţii stricte de circulaţie a populaţiei pentru a încetini răspândirea virusului.

Scopul principal pentru acest lucru este cel de a evita o explozie a numărului cazurilor de infecţii, ceea ce ar duce la o supraaglomerare a sistemului medical şi incapacitatea de a trata pacienţii, drept urmare o creştere a ratei deceselor.

„Aplatizarea curbei”, aşa cum este numită această metodă, urmăreşte să eşaloneze cazurile pe o perioadă mai lungă de timp şi să le ofere astfel autorităţilor şi furnizorilor de servicii medicale timp pentru a se mobiliza şi a-şi dezvolta capacitatea de testare, pentru a urmări contactele celor infectaţi şi pentru a trata bolnavii, prin extinderea facilităţi spitaliceşti.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
pandemie,
analiza,
cazuri

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.