ANALIZĂ: Voiculescu a influenţat politica şi politicienii după 2000 şi a sărit dintr-o barcă politică în alta

Autor: Departamentul Politic Postat la 08 august 2014 38 afişări

Dan Voiculescu este unul dintre personajele care au provocat mereu controverse, începând de la modul în care a făcut avere pe timpul lui Ceauşescu până la implicarea în politică. Dacă misterul averii sale dobândite până în 1990 a rămas parţial neelucidat, influenţa lui asupra politicii şi politicienilor de după Revoluţie i-a sporit nu numai averea, ci şi puterea, fiind implicat în cele mai importante evenimente, în special după 2000.

Cu partidul pe care l-a înfiinţat şi cu trustul său de presă, Voiculescu s-a aliat pe rând cu principalele partide politice, trecând dintr-o barcă în alta, decizia de acum a justiţiei fiind în măsură să îi afecteze viitorul şi puterea de influenţă în politică.

Evoluţia politică de după Revoluţie a lui Dan Voiculescu a fost legată de cea a Partidului Umanist, devenit ulterior Conservator, al cărui fondator este, omul de afaceri folosindu-şi forţa mediatică şi politică pentru a intra şi ieşi, în mai multe rânduri, în şi din alianţe cu PSD sau cu adversarii social-democraţilor, cu scopul de fi la putere.

Voiculescu, fondator al Partidului Umanist, devenit Partidul Conservator

Dan Voiculescu a fondat, în 1991, Partidul Umanist din Romania şi a deţinut preşedinţia formaţiunii până în 2005. Până în anul 2000, partidul lui Voiculescu nu a avut rol semnificativ pe scena politică, obţinând sub 1% la alegeri şi fiind în căutarea unei linii doctrinare. Singurul lucru clar a fost că „omul” era pus în centrul doctrinei Partidului Umanist, care a avut când orientări de dreapta, când de stânga. Astfel, partidul şi-a declarat susţinerea atât pentru micii întreprinzători şi IMM-uri, cât şi pentru categoriile devaforizate. Ascensiunea PUR s-a produs în paralel cu cea a trustului media deţinut de Dan Voiculescu, care în timpul mineriadei din 1999 s-a poziţionat de partea minerilor şi implicit în opoziţie cu puterea de dreapta.

De două ori în Parlament cu PSD şi trădarea din 2004

Pe fondul degringoladei dreptei din anul 2000, PUR a reuşit să intre în Parlament cu ajutorul PSD, sub denumirea Polul Democraţiei Sociale din România, la alegerile parlamentare de la sfârşitul anului. PUR a fost apoi partener al Partidului Social Democrat în timpul guvernării Adrian Năstase. Formaţiunea lui Voiculescu a participat la guvernare până în 2003. Motivul invocat pentru ieşirea de la guvernare a fost decizia PSD de a desfiinţa Ministerul IMM-urilor deţinut de PUR.

Urmează atacuri la adresa PSD, atât din partea PUR, cât şi prin intermediul media deţinute de Dan Voiculescu şi la alegerile locale din 2004 PUR obţine cel mai bun scor electoral candidând pe liste proprii - 6% din voturi. Dar pentru alegerile legislative de la sfârşitul anului 2004 PUR se alătură din nou PSD în Alianţa PSD+PUR. Partidul lui Voiculescu a obţinut 32 de parlamentari pe listele comune cu PSD şi urma să intre la guvernare alături formaţiunea lui Adrian Năstase, pe care îl susţinuse şi în campania pentru alegerile prezidenţiale, inclusiv mediatic.

Însă Năstase a pierdut alegerile prezidenţiale şi, în urma negocierilor purtate de Dan Voiculescu cu Traian Băsescu, proaspăt ales preşedinte, la sediul firmei Grivco, PUR a sărit în tabăra PDL-PNL, permiţând astfel, la limită, preluarea guvernării de către Alianţa DA. Năstase, care a susţinut că Alianţa PSD+PUR a câştigat alegerile parlamentare şi era îndreptăţită să formeze Guvernul, l-a acuzat pe Voiculescu de trădare.

Voiculescu, ”soluţia imorală” pentru Băsescu

Discuţiile oficiale, de la Cotroceni, cu partidul lui Voiculescu pentru formarea acelei majorităţi au fost foarte scurte, ulterior şeful statului declarând că a recurs la ”soluţia imorală” pentru ca Guvernul să fie preluat de Alianţa DA.

Expresia ”soluţia imorală” legată de Voiculescu a devenit celebră şi a marcat conflictul politic din ce în ce mai acut dintre liderul PC şi şeful statului, Traian Băsescu. Preşedintele a afirmat, recent, că formula ”soluţia imorală” s-a referit la el însuşi, care a recurs la o alianţă cu PC pentru a reuşi să formeze o majoritate parlamentară la finele lui 2004 astfel încât PSD să nu ajungă la putere, iar guvernarea să fie preluată de Alianţa DA.

În mai 2005 Partidul Umanist şi-a schimbat titulatura în ”Partidul Conservator”. Voiculescu a renunţat la funcţia oficială de preşedinte al partidului, devenind ”preşedinte fondator”. Trustul media deţinut a fost cedat în 2006 fiicei sale, Camelia Voiculescu, în urma intenţiei lui Dan Voiculescu de a ocupa funcţia de vicepremier în Guvernul Tăriceanu, din partea PC, post din care demisionase George Copos. Tot în 2006 Dan Voiculescu este declarat colaborator al Securităţii de către CNSAS şi nu mai ajunge vicepremier, iar la sfârşitul anului PC iese de la guvernare, dar va continua să sprijine din Parlament Guvernul Tăriceanu.

Voiculescu, artizan al primei suspendări a lui Băsescu

În aprilie 2007, conflictul politic din ce în ce mai puternic dintre şeful statului şi premierul de la acea dată, Călin Popescu Tăriceanu, a condus la declanşarea procedurii de suspendare din funcţie a preşedintelui de către Parlament. Dan Voiculescu a condus Comisia parlamentară pentru anchetarea faptelor preşedintelui ţării şi a întocmit un raport, care în cele din urmă a fost adoptat de Parlament cu 322 de voturi ”pentru” şi cu numai 108 "împotrivă". Deşi Curtea Constituţională nu şi-a dat avizul în legătură cu acuzaţiile la adresa preşedintelui, Traian Băsescu a fost suspendat în urma votului Parlamentului.

La referendumul care a urmat, Traian Băsescu a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte, fapt care a însemnat ruptura totală dintre cei doi actori politici. Dan Voiculescu a devenit, inclusiv potrivit propriilor afirmaţii, principalul adversar politic al lui Traian Băsescu.

În 2008, PC încheie o nouă alianţă cu PSD, condus atunci de Mircea Geoană, câştigând la alegeri prin Alianţa PSD-PC patru mandate de deputat şi unul de senator, plus susţinere pentru funcţia de vicepreşedinte al Senatului pentru Dan Voiculescu.

După 2008, când PDL a câştigat cel mai mare număr de mandate în Parlament, lupta politică s-a acutizat, influenţa şi rolul lui Dan Voiculescu fiind reliefate în politica editorială anti-Băsescu a postului Antena 3.

Voiculescu, lider al USL, îl susţine când pe Ponta, când pe Antonescu

Dan Voiculescu a fost printre artizanii alianţei PSD-PNL-PC în 2010, denumită ulterior USL, care în 2012 a reuşit să demită Guvernul Ungureanu şi care, în vara aceluiaşi an, l-a suspendat din nou pe preşedintele Traian Băsescu. În tot acest proces, rolul mediatic al postului Antena 3 a fost foarte important. Traian Băsescu nu a fost demis din funcţia de preşedinte urmare a referendumului din vara anului 2012, dar USL, inclusiv prin vectorul de imagine Antena 3, a reuşit să capitalizeze curentul anti-Băsescu şi să câştige detaşat parlamentarele din decembrie 2012.

Dan Voiculescu s-a poziţionat în principal ca susţinător al USL, dar a criticat faptul că premierul Victor Ponta a acceptat semnarea pactului de coabitare cu Băsescu. La acea vreme, Voiculescu şi trustul său de presă erau susţinători puternici ai lui Crin Antonescu, ei fiind aliaţi din 2010 în Alianţa de Centru-Dreapta, parte din USL. Mai mult, Voiculescu a obţinut în 2011 şi funcţia de vicepreşedinte al Senatului, cedată de Crin Antonescu.

Voiculescu, din nou cu PSD

Ulterior, odată cu intensificarea conflictului politic Antonescu-Ponta, liderul PC s-a poziţionat din ce în ce mai mult în tabăra PSD. Acest fapt a fost sancţionat, la nivelul declaraţiilor, de către Crin Antonescu, fapt care a consolidat ruptura dintre PNL şi PC, dar a contribuit şi la destrămarea USL.

Ruperea USL de către Crin Antonescu şi PNL a fost sancţionată îndelung de către Dan Voiculescu şi postul Antena 3. Victor Ponta este politicianul susţinut în prezent de către liderul fondator al PC şi de către Antena 3. Rămâne de văzut dacă Victor Ponta, în ipoteza în care ar ajunge preşedinte, l-ar graţia pe liderul PC, deşi până acum a exclus o astfel de opţiune.

La rândul său, PSD s-a poziţionat ca susţinător al lui Dan Voiculescu, inclusiv în procesul ICA. Purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Şova, a declarat recent, la Antena 3, că dacă Dan Voiculescu va fi condamnat în dosarul ICA, va fi vorba de a doua condamnare politică în România, dupa cea a lui Adrian Năstase. Tot la Antena 3, consilierul premierului, Mirel Palada, a apreciat că procesul lui Dan Voiculescu „nu se desfăşoară chiar ortodox", din cauza "adversităţii dintre Traian Băsescu şi Dan Voiculescu”.

Astfel, condamnarea lui Dan Voiculescu devine un eveniment foarte important şi din punctul de vedere al evoluţiilor pe scena politică, mai ales în contextul alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2014.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/analiza-voiculescu-a-influentat-politica-si-politicienii-dupa-2000-si-a-sarit-dintr-o-barca-politica-in-alta-13059659
13059659
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.