Analiză: zona euro s-a redresat în mod neaşteptat
Redresarea neaşteptată a zonei euro s-a intensificat în mod neaşteptat în luna aprilie, este concluzia specialiştilor care au analizat evoluţia din Uniunea Europeană.
Relansarea economică a zonei euro a accelerat în mod neaşteptat în această lună deoarece industria dominantă a serviciilor din blocul comunitar a înregistrat o creştere a cererii, compensând cu mult scăderea tot mai accentuată din industria prelucrătoare, conform Reuters.
Indicele PMI, realizat de S&P Global şi considerat un bun indicator al sănătăţii economice generale, a ajuns la cel mai înalt nivel al ultimelor 11 luni. Indicele a fost de 54,4 în aprilie, faţă de 53,7 în martie, potrivit datelor publicate vineri.
Această cifră este mult peste pragul de 50 care separă creşterea de contracţie.
„Indicii HCOB Purchasing Managers Indices pentru zona euro arată o imagine de ansamblu foarte prietenoasă a unei economii care continuă să-şi revină. Cu toate acestea, o privire mai atentă relevă faptul că creşterea este distribuită foarte inegal. De exemplu, decalajul dintre sectorul serviciilor, parţial în plină expansiune, pe de o parte, şi sectorul manufacturier, în curs de slăbire, pe de altă parte, s-a adâncit şi mai mult", a declarat Cyrus dela Rubia, economist şef la Hamburg Commercial Bank.
Pentru a face faţă cererii în creştere, firmele au mărit numărul de angajaţi în cel mai rapid ritm din luna mai a anului trecut. Indicele de ocupare a forţei de muncă a sărit de la 53,3 la 54,7 în aprilie.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro