Andreea Moldovan, mesaj emoţionant: Vă rog mult să respectaţi cadrele medicale şi pacienţii
Cu cât restricţiile vor fi mai puţin ferme, cu atât menţinerea lor se va justifica pe o perioadă mai lungă de timp, spune Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii: „Vă rog mult să respectaţi cadrele medicale, pacienţii, vă rog să respectaţi regulile”.
Andreea Moldovan a precizat că vine în faţa presei în calitate de medic, pentru că cele două imagini pe care le-a văzut luni seara - una cu un pacient cu mască de oxigen care privea de la geamul spitalului spre curte unde personalul medical era hulit şi alta în care personalul medical în combinezoanele „incomode şi crunte” era, de asemenea, hulit - arată mai mult decât bine chinul pe de o parte şi dorinţa exagerată de a huli pe de altă parte.
„Să nu uităm că personalul medical se străduieşte de mult timp să facă faţă unei pandemii pe care nu a mai întâlnit-o niciodată, iar pacienţii nu au nicio vină că s-au îmbolnăvit sau că au făcut forme grave. Valul 3 este deosebit faţă de celelalte două valuri pentru că vine cu o transmisibilitate mai mare şi cu un număr mai mare al pacienţilor tineri cu afectări moderate sau severe, ceea ce este mai mult decât un efort pentru sistemul sanitar. Să nu uităm numărul mare de pacienţi din terapie intensivă, să nu uităm faptul că aceştia au forme grave pe care de multe ori nu le mai poţi întoarce înapoi, cu toate eforturile cadrelor medicale”, a spus Moldovan.
Ea a menţionat şi că nu poate uita mesajele pe care le primeşte, mesaje disperate de a găsi un loc pentru pacienţii care fac forme severe.
Medicul a afirmat că este o situaţie mai mult decât serioasă, o perioadă grea pentru toţi şi trebuie să înţelegem că pandemia încă îşi arată adevărata faţă şi că pericolul încă nu a trecut: „Ceea ce se contestă atât de mult - purtarea măştii - să nu uităm că este acel lucru care ne-a protejat de atâta timp să nu ne îmbolnăvim”.
„Măsurile de restricţie trebuie să le trăim cu toţii, să ne gândim şi să le percepem în permanenţă ca fiind măsuri care de fapt ne ajută şi vine în sprijinul nostru şi nu au un rol punitiv, sunt pur şi simplu măsuri care ne ajută. Le aplică şi alte ţări, le aplicăm şi noi şi cred că depinde de fiecare dintre noi să le înţelegem, să le acceptăm şi să le aplicăm corect. Toate aceste măsuri pe care trebuie acum să le <îndurăm> - între ghilimele pentru că nu consider că este termenul potrivit - sunt măsuri care ne ajută să trecem peste acest val şi să ajungem la un moment dat la acel liman pe care ni-l dorim cu toţii. Cu cât măsurile acestea vor fi mai puţin ferme, cu atât menţinerea lor se va justifica pe o perioadă mai lungă de timp”, a spus Andreea Moldovan.
Perioada grea ne va duce la un moment dat la un orizont de aşteptare scurt în care să revenim la o viaţă normală: „cred că putem să le acceptăm mult mai uşor, să ne gândim cu toţii că e un moment greu acum, dar pe care trebuie să-l trăim tocmai ca să putem ajunge la un moment dat la acea normalitate pe care o dorim”.
În ce priveşte nemuţumirile legate de orarul de închidere a magazinelor, medicul spune că problema este, de fapt, cu mobilitatea persoanelor, foarte important de limitat.
„E o problemă cu orarul de restricţionare a circulaţiei pe străzi. Alte ţări sunt şi mai stricte decât noi. Noi am încercat doar în perioada weekend-urilor tocmai ca să reducem acea mobilitate a persoanelor, acea dorinţă de a ne întâlni în grupuri mai mari sau mai mici. Este important să evităm acum acestei întâlniri. Cred că trebuie să fim conştienţi că este o perioadă grea, că avem nevoie de aceste măsuri ca să trecem cât mai repede şi cât mai uşor prin acest nou val şi cred că depinde de fiecare dintre noi să ajungem la un moment dat să conştientizăm că acţiunile individuale contează la fel de mult ca cele în grup sau de colectivitate”.
La final, Moldovan a spus: „Vă rog mult să respectaţi cadrele medicale, pacienţii, vă rog să respectaţi regulile”.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro