Angajatorii, revoltaţi de prevederile economice şi fiscale din noul program de guvernare al PSD-ALDE

Postat la 30 iunie 2017 79 afişări

Reprezentanţii principalelor asociaţii de business au ieşit vineri la rampă pentru a reacţiona vehement faţă de intenţiile Guvernului – exprimate în noul program de guvernare – de a schimba regimul de impozitare, a supraveghea mai atent companiile şi a mări continuu salariul minim pe economie.

Angajatorii, revoltaţi de prevederile economice şi fiscale din noul program de guvernare al PSD-ALDE

„Prin introducerea acestor măsuri se creează o senzaţie de criză şi panică. Aceste lucruri reflectă o disperare a Guvernului vizând deficitul bugetar, cumva firească în condiţiile în care grilele de salarizare prevăd creşteri. Practic, senzaţia de ţară campioană a Uniunii Europene se transformă în senzaţia de ţară aflată în criză”, a declarat Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri, într-o conferinţă de presă comună a Coaliţiei pentru Dezvoltarea României şi a liderilor Camerelor de Comerţ bilaterale şi ai asociaţiilor de investitori străini.

În ceea ce priveşte creşterea continuă a salarilui minim pe economie, liderii de business cred că această măsură va duce la „pustiirea zonelor sărace”. „Dacă întrebaţi în Bucureşti şi în marile oraşe, sigur că majorarea salariului minim nu creează probleme. Dar dacă mergeţi în oraşele mici şi mai ales în zonele sărace, unde firmele cu chiu cu vai plătesc salarii mici, acolo se creează o adevărată pustiire”, a spus Florin Pogonaru.

La rândul lor, experţii invitaţi de către asociaţiile de business au arătat că România va fi în imposibilitatea de a aplica unele convenţii internaţionale, cum ar fi cea de eviotare a dublei impuneri, dacă Guvernul va înlocui impozitul pe profit cu cel pe cifra de afaceri.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.