ANP va facilita, începând din mai, comunicarea online dintre deţinuţi şi familiile lor

Autor: Aurelia Alexa Postat la 24 aprilie 2015 60 afişări

Persoanele încarcerate vor putea să comunice online cu familiile, de acest lucru urmând să beneficieze mai întâi doar cei care sunt la distanţă mare de familie, iar prioritate vor avea deţinuţii cu copii minori, a declarat, vineri, directorul Direcţiei Reintegrare Socială din ANP, Roxana Preda.

Directorul Direcţiei Reintegrare Socială din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Roxana Preda, a declarat, în cadrul unei dezbateri privind situaţia copiilor cu părinţi deţinuţi, că acest proiect, de facilităre a comunicării online, a fost testat în aprilie într-un penitenciar de femei, iar de luna viitoare urmează să fie extins.

Ea a explicat că, deocamdată, această facilitate va putea fi asigurată doar pentru cei ale căror familii locuiesc departe de localitatea în care se află penitenciarul, asta din cauza faptului că la nivelul ANP nu există, deocamdată, dotările tehnice necesare pentru ca toţi deţinuţii să poată comunica online.

Roxana Preda a precizat însă că intenţia ANP este de a generaliza această modalitate de comunicare. Ea a explicat că nu poate avansa o dată până la care acest proiect ar putea fi extins la nivelul tuturor unităţilor de detenţie, deoarece acest lucru depinde de resursele financiare de care va dispune ANP sau de sprijinul extern pe care l-ar putea primi în acest sens.

Reprezentanta ANP a precizat că pentru asigurarea acestui tip de comunicare nu sunt necesare modificări legislative, întrucât acest lucru este prevăzut în Legea 254/2013.

Directorul din cadrul Administraţiei Penitenciarelor a mai spus că asistenţii sociali din penitenciare vor identifica deţinuţii care ar putea beneficia de comunicare online cu familia, aceştia vor fi întrebaţi dacă doresc acest lucru şi se va face o evaluare iniţială.

"Vor fi camere special amenajate şi persoane care să îi asiste şi să îi ajute tehnic", a mai spus Roxana Preda.

Dezbaterea publică cu privire la situaţia copiilor cu părinţi deţinuţi "Este nedrept să punem sentinţe pe visurile copiilor cu părinţi deţinuţi" a fost organizată de Asociaţia Alternative Sociale.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ANP,
DEŢINUŢI,
INTERNET
/actualitate/anp-va-facilita-incepand-din-mai-comunicarea-online-dintre-detinuti-si-familiile-lor-14151140
14151140
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.