Antreprenorii din HoReCa şi agentiile de turism cer Guvernului să renunte la planul de a elimina tichetele de vacantă, măsură ce ar duce la scăderea cu 30-40% a veniturilor din turism şi ar impacta negativ o serie de industrii conexe
Antreprenorii din HoReCa şi agentiile de turism cer Guvernului să renunte la planul de a elimina tichetele de vacantă de anul viitor, aşa cum ar prevedea o ordonantă de urgentă aflată în lucru, atrăgând atentia că o astfel de decizie ar avea un impact extrem de negativ asupra afacerilor din turism.
Reducerea aparatului administrativ, a numărului de funcţionari publici, a numărului de agenţii şi autorităţi naţionale care au supradimensionat şi încărcat, ani la rând, aparatul administrativ - acestea sunt măsuri care pot scuti bani la buget, fără sa distrugă turismul românesc, se arată într-un comunicat al Federatiei Ospitalitătii (FPIOR), care reuneşte 29 de Patronate HORECA.
“Nu ne întoarceţi cu 20 de ani în urmă! Eliminarea tichetelor de vacanţă afectează direct peste 1,3 milioane persoane - şi ne referim aici la numărul de persoane din aparatul bugetar - plus peste 400.000 de angajaţi HoReCa, plus turismul românesc per ansamblu.”, a declarat Corina Martin, Secretar General FPIOR.
La rândul lui, George Lică, preşeditnele Patronatului Eforie spune că 80% din staţiune functioneaza cu tichete de vacanţă.
Federatiei Ospitalitătii atrage atentia că eliminarea tichetelor de vacantă va duce la scăderea cu 30-40% a veniturilor din turism şi va impacta negativ o serie de industrii conexe, cum sunt cele de transport, alimentaţie publică, cultură şi agrement. În plus, reducerea încasărilor va duce la oprirea investitiilor în infrastructura turistică, o serie de hoteluri, aflate în proiect, urmând să nu mai fie construite.
”Aproape 16% dintre angajaţii din sectorul public au beneficiat pentru prima dată în viaţa lor de o vacanţă datorită acestor vouchere”, mai spun reprezentantii Federeatiei.
La rândul lor, reprezentantii Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism spun că, în timp ce alte state investesc masiv în turism şi dezvoltă politici clare pentru a sprijini acest sector, guvernul României preferă ”să taie fără discernământ, ignorând cu desăvârşire consecinţele economice şi sociale ale deciziilor sale. Este un act de nepăsare faţă de cetăţenii români şi o demonstraţie clară a lipsei de viziune şi responsabilitate”.
”Într-o societate normală, voucherele de vacanţă ar fi considerate o investiţie strategică, care stimulează economia, menţine banii în ţară şi contribuie la crearea unui climat economic sănătos”, se arată în mesajul ANAT.
În plus, o astfel de decizie ar afecta şi balanţa valutară, patronatele şi sindicatele din turism apreciind că ”miliarde de euro vor lua drumul Greciei, Turciei, Bulgariei în loc să rămână în ţară„.
În final, reprezentantii industriei turismului cer Guvernului să reducă ineficienta publică şi să elimine risipa, fără să ia măsuri care ”omoară economia şi turismul”.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro