Anunţ important făcut de ASF, pe care trebuie să îl ştie toţi oamenii care încă au asigurări la City Insurance

Autor: Dorin Oancea Postat la 02 mai 2022 347 afişări

Anunţ important făcut de ASF, pe care trebuie să îl ştie toţi oamenii care încă au asigurări la City Insurance

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) anunţă că poliţele RCA emise de societatea City Insurance încetează de drept pe 11 mai 2022, chiar dacă perioada de valabilitate a acestora depăşeşte data menţionată.

Tribunalul Bucureşti a admis cererea de deschidere a procedurii de faliment formulată de A.S.F. pe numele societăţii SAR City Insurance S.A. pe data de 9 februarie 2022, iar conform Legii 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, articolul 262 „în termen de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, poliţele de asigurare încheiate de societatea de asigurare/reasigurare încetează de drept; în aceleaşi condiţii, se vor denunţa şi contractele de reasigurare.“

Având în vedere cele precizate, posesorii de poliţe de asigurare RCA emise de City Insurance trebuie să încheie o nouă asigurare, la un alt asigurător, până pe data de 11 mai 2022. În caz contrar, aceştia sunt pasibili de sancţiuni în concordanţă cu legile în vigoare. Amenda pentru absenţa unei asigurări RCA este cuprinsă între 1.000 şi 2.000 de lei. În baza Codului Rutier, Poliţia poate decide, ca măsuri suplimentare, reţinerea certificatului de înmatriculare al maşini sau reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare.

Clienţii City Insurance ale căror contracte de asigurare sunt denunţate automat pe 11 mai 2022, pot solicita returnarea părţii din prima de asigurare proporţională cu perioada de valabilitate rămasă în vigoare. Spre exemplu, dacă poliţa a fost încheiată pe o perioadă de un an şi expiră pe 11 septembrie 2022, clientul are dreptul de a solicita returnarea unei treimi din valoarea primei plătite (proporţional cu cele 4 luni din 12 rămase în vigoare). Clienţii City Insurance pot solicita returnarea părţii din primă şi înainte de termenul de 11 mai, dacă decid denunţarea poliţei din proprie iniţiativă.

Persoanele implicate din postura de păgubit în accidente provocate de asiguraţi RCA ai City Insurance, care nu au cumpărat o poliţă nouă după data de 11 mai 2022, nu vor putea fi despăgubite în baza poliţei City Insurance, chiar dacă datele înscrise pe ea arată că se află încă în perioada de valabilitate. Terţii păgubiţi se pot adresa Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) pentru a fi despăgubiţi din Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii (FPVS), doar în situaţia în care accidentul a implicat şi vătămări corporale sau decese. În caz contrar, terţii păgubiţi nu se pot adresa niciunui organism sau asigurător şi vor fi nevoiţi să se îndrepte împotriva şoferului vinovat pentru recuperarea prejudiciului.

Conform Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA), la data de 11 mai 2022, când se va produce denunţarea automată a contractelor de asigurare, vor mai fi în vigoare 498.255 de poliţe de asigurare RCA emise de City Insurance.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
city insurance,
poliţe,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.