Ape Moderne

Autor: Andrei Hoştiuc, director general adjunct, Apa Nova Postat la 13 decembrie 2022 83 afişări

Proiect Special

Ape Moderne

„Ne asigurăm că folosim tehnologii minim invazive de ultimă generaţie, trenchless, în cadrul lucrărilor, ponderea acestora fiind din ce în ce mai mare faţă de anii trecuţi. Acestea au rolul de a reduce numărul de lucrări cu săpătură deschisă, de a diminua impactul asupra mediului, amprenta de carbon şi, totodată, de a reduce disconfortul asupra riveranilor.” – Andrei Hoştiuc, director general adjunct, Apa Nova

Ape moderne

Cu un sistem de alimentare cu apă aliniat, din toate punctele de vedere, la standardele europene şi o calitate a apei ce respectă în proporţie de 100% normele UE, Bucureştiul beneficiază acum de un nou program investiţional aflat în derulare de un an şi jumătate, dar care nu se opreşte aici. În spatele proiectului se află Apa Nova şi câteva sute de milioane de euro. Ce lucrări sunt derulate, cum e protejat confortul locuitorilor din Bucureşti şi din localităţile limitrofe, pe durata acestora, şi ce beneficii vor avea riveranii în final?

„De mai bine de 18 luni, implementăm unul dintre cele mai mari programe de investiţii din istoria Apa Nova şi probabil unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură urbană realizate în ultimii 30 de ani în România: un proiect care implică modernizarea şi extinderea reţelelor de apă potabilă şi canalizare în Capitală”, spune Andrei Hoştiuc, director general adjunct, Apa Nova. Potrivit lui, valoarea investiţiilor planificate în cadrul acestui proiect este de nu mai puţin de 230 de milioane de euro, principalul obiectiv fiind ca din ce în ce mai mulţi locuitori ai Bucureştiului să beneficieze de servicii esenţiale la cel mai înalt nivel de calitate.

Până la această oră, compania a reuşit extinderea şi modernizarea a 42,25 kilometri de reţea de apă potabilă şi 30,45 kilometri de reţea de canalizare, valoarea alocărilor de fonduri fiind până acum de aproximativ 38,5 milioane de euro. „Anul viitor, avem prevăzută o alocare de 28,5 milioane de euro pentru continuarea implementării acestui program amplu de investiţii.”

Beneficii concrete

Programul investiţional pe care Apa Nova îl implementează are beneficii pentru toţi locuitorii Bucureştiului, prin extinderea infrastructurii de apă şi canalizare, conectarea unor zone periferice la sisteme centralizate, creşterea capacităţii de preluare a apelor uzate si meteorice, adaptarea reţelelor de alimentare cu apă la noile cerinţe de consum, precum şi reducerea întreruperilor de alimentare cu apă ca urmare a avariilor. „Derulăm la această oră lucrări pentru extinderea şi optimizarea sistemului de alimentare cu apă, redimensionarea marilor colectoare de canalizare şi extinderea reţelelor de apă şi de canalizare pe străzile fără utilităţi. De asemenea, estimăm că, în perioada 2023-2024, vom avea în execuţie aproximativ 130 de şantiere, pe care vom încerca să le repartizăm cât mai uniform pe sectoarele Capitalei, în cadrul cărora ne propunem realizarea şi redimensionarea a aproximativ 53 de kilometri de reţea de apă şi 35 de kilometri de reţea de canalizare”, adaugă Andrei Hoştiuc.

Spectrul complicaţiilor pe care compania încearcă să le soluţioneze prin intermediul acestui program investiţional de amploare este unul larg: de la reducerea riscurilor de inundaţie în zonele centrale şi depresionare prin reabilitări, redimensionări şi construirea de sisteme separative la reţeaua de canalizare, modernizarea şi extinderea reţelelor şi, prin urmare, o utilizare mai eficientă a sistemului centralizat sau realizarea de puţuri noi de mare adâncime în Bucureşti, pentru alimentare în caz de forţă majoră. „Implementăm proiecte şi pentru adaptarea infrastructurii de apă la nevoile actuale şi la dezvoltarea urbană prin redimensionarea sistemului de distribuţie a apei în Bucureşti şi în zonele limitrofe. Pe această axă a  programului investiţional, previzionăm o alocare de fonduri de cel puţin 58 milioane de euro, iar în ceea ce priveşte beneficiarii, estimăm nu mai puţin de 645.000 de locuitori ai Capitalei.”

Tehnologii minim invazive pentru confortul întregii populaţii a Capitalei

Deoarece pentru Apa Nova protejarea mediului este o prioritate absolută, componenta reducerii impactului activităţilor companiei asupra mediului este esenţială. „Tocmai de aceea, ne asigurăm că folosim tehnologii minim invazive de ultimă generaţie, trenchless, în cadrul lucrărilor, ponderea acestora fiind din ce în ce mai mare faţă de anii trecuţi. Acestea au rolul de a reduce numărul de lucrări cu săpătură deschisă, de a diminua impactul asupra mediului, amprenta de carbon şi, totodată, de a reduce disconfortul asupra riveranilor.”

Rezultatele implementării lucrărilor Apa Nova vor aduce îmbunătăţiri pentru întreaga populaţie a Capitalei, şi asta pentru că planul investiţional pe care compania îl transpune pe teren are impact la nivel general în sistemele de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare, dar este la fel de important pentru oamenii care locuiesc sau muncesc la periferie, „pentru că ne dorim să-i conectăm la reţeaua centrală”.

În rând cu Vestul

În încheiere, Andrei Hoştiuc spune că, la ora actuală, sistemul de alimentare cu apă al Municipiului Bucureşti este aliniat, din toate punctele de vedere, la standardele europene, iar calitatea apei furnizate către consumatorii bucureşteni respectă în proporţie de 100% normele Uniunii Europene. „De altfel, Bucureştiul are deja un randament al reţelei de apă comparabil cu cel al Berlinului, adică aproximativ un procent de peste 77%, iar aceste lucrări, odată implementate integral, vor îmbunătăţi viaţa tuturor locuitorilor Capitalei şi nu numai.”

230 mil. euro, valoarea investiţiilor planificate în cadrul acestui proiect

28,5 mil. euro, bugetul alocat continuării implementării programului de investiţii în 2023

42,25 km de reţea de apă potabilă şi 30,45 km de reţea de canalizare au fost extinse şi modernizate până în prezent

130 de şantiere va avea în execuţie Apa Nova în intervalul 2023-2024

645.000 de locuitori ai Capitalei vor beneficia de adaptarea infrastructurii de apă la nevoile actuale şi la dezvoltarea urbană prin redimensionarea sistemului de distribuţie a apei în Bucureşti şi în zonele limitrofe

77% este randamentul reţelei de apă a Bucureştiului, acesta fiind comparabil cu al Berlinului

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
proiect,
special,
apa,
bucuresti,
canalizare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.