Aproape 50 de localităţi din Constanţa, fără apă sau energie electrică
Pompierii constănţeni au primit peste 700 de apeluri la 112 care semnalau diverse situaţii de urgenţă. La această oră 46 de localităţi din judeţul Constanţa sunt afectate de fenomenele meoteorologice, respectiv alimentarea cu apă şi energie electrică.
„Până la ora 10:00 în această dimineaţă, dispeceratul ISU „Dobrogea” al judeţului Constanţa a înregistrat peste 700 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 care semnalau diverse situaţii de urgenţă. Peste 200 de pompieri sunt la datorie, se află în teren pentru înlăturarea efectelor negative produse de furtună cu 35 de mijloace tehnice. Suntem susţinuţi şi de echipaje de la Raja, RDS, ENEL, RAJDP, Primărie, SVSU, Poliţia locală”, anunţă ISU Dobrogea.
Pompierii au executat până la ora 10.00 peste 230 de misiuni, finalizate cu succes: 140 de copaci degajaţi, 40 autoturisme avariate, 30 acoperişuri smulse şi degajate, alte situaţii.
„La această oră 46 de localităţi sunt afectate de fenomenele meoteorologice, respective alimentarea cu apă şi energie electrică. În urma fenomenelor meteo extreme produse în cursul nopţii nu au fost înregistrate victime. Situaţia este în dinamică, colegii sunt în teren şi rămânem la datorie până la înlăturarea tuturor efectelor negative. Rugăm cetăţenii să rămână la adăpost, să nu iasă din casă decât dacă situaţia o impune”, se arată în finalul comunicatului.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro