Cred că mai toată lumea a auzit/a văzut pe video întâlnirea de vineri de la Casa Albă, din Biroul Oval, dintre liderii americani – Donald Trump şi J.D. Vance – cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski, care s-a soldat cu o dispută fără precedent transmisă în direct, care a arătat, de fapt, că între părţile implicate în conflictul din Ucraina sunt divergenţe majore privind viitorul războiului, chiar dacă părţile păreau să fie aliate - americanii cu ucrainenii.

Până când Donald Trump şi Zelenski vor reveni la masa discuţiilor, vor semna tratatul privind exploatarea materiilor rare de pe teritoriul Ucrainei şi se va închide războiul, poate îi invităm mai repede pe investitorii americani să vină să vadă dacă noi avem ceva resurse prin subsolurile, prin munţii ţării, dacă acestea sunt comerciale şi dacă pot fi exploatate şi prelucrate.

Nimeni nu ştie cum şi când se va opri războiul din Ucraina, cum va arăta planul de pace, dar sigur aceste lucruri nu se vor întâmpla mâine şi poate avem o fereastră de oportunitate de câţiva ani. 

De trei decenii guvernul, statul, stă cu nişte hărţi în braţe de pe vremea lui Ceauşescu privind resursele rare pe care le-ar avea România, în loc să le actualizeze şi să vadă dacă din aceste resurse există ceva de exploatat comercial.

Întotdeauna resursele unei ţări, indiferent de tipul lor, sunt subiecte de conspiraţii, de trădări, de corupţie, de o retorică naţionalistă, populistă etc. şi de aceea guvernele nu prea au curajul să se aventureze în acest domeniu.

Înainte de a ajunge să ne fure străinii resursele, măcar să vedem dacă avem ceva, că tot ne alimentăm tot timpul din poezia lui Eminescu – “Munţii noştri aur poartă/Noi umblăm din poartă-n poartă”. 

Dar înainte ca austriecii, americanii, ruşii, francezii, britanicii, evreii etc., adică exploatatorii din întreaga lume să ne ia resursele, măcar să vedem dacă avem ceva, dacă harta plină de resurse, neactualizată de pe vremea lui Ceauşescu, adică de peste trei decenii, este şi valoroasă, dacă resursele pe care le avem sunt şi comerciale, adică sunt suficient de mari pentru a fi exploatate şi pentru a face business cu ele.

De trei decenii noi trăim din nişte hărţi de resurse neactualizate şi credem că suntem bogaţi şi că toată lumea vrea să ne exploateze, să ne fure resursele etc. Aşa că mai bine am închis aceste date, le-am făcut confidenţiale, secrete, să nu se atingă nimeni de ele.

Dar între timp, pentru că aceste date nu au fost scoase public, nu prea s-au făcut licitaţii pentru acordarea unor licenţe de explorare pentru anumite resurse, nu s-a dezvoltat nici industria, ci chiar am pierdut industrie, au plecat oameni din ţară din aceste sectoare pentru că nu au avut de lucru, s-au închis institutele de proiectări, geologii au devenit agenţi imobiliari sau cine ştie ce traiectorie a avut cariera lor profesională. 

Explorarea unor resurse nu înseamnă nimic, ci doar vrei să vezi dacă ceea ce arată anumite date există în realitate, şi cel mai important lucru dacă resursa descoperită este viabilă din punct de vedere economic. Lucrările de explorare durează ani de zile, decenii, şi cel care le face trebuie să investească zeci, sute de milioane şi chiar miliarde de euro/dolari. Iar rezultatul nu este cert. 

Pentru gazele din Marea Neagră explorarea a costat vreo 2 miliarde de dolari şi a depăşit 10 ani, iar exploatarea mai costă vreo 4 miliarde de dolari şi durează patru ani. După aceea vedem unde se duc gazele. 

Am înţeles că acum, mai ales după izbucnirea conflictului din Ucraina, când Europa s-a trezit că nu prea are resurse minerale critice, sub presiunea Comisiei Europene, s-a decis ca Programul Naţional de Explorare - adică să vedem măcar ce avem, să actualizăm harta resurselor - trebuie să fie aprobat până pe 24 mai 2025, după cum a spus la ZF Power Summit Ionuţ Banciu, vicepreşedinte al ANRMPS – Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Minier, Petrol şi al Stocării geologice a dioxidului de carbon, adică adică fosta ANRM - Agenţia Naţională de Resurse Minerale.

Un fond american de investiţii, Amerocap, a primit o licenţă de explorare să vadă dacă în Bihor găseşte magneziu, un minereu critic, pe care Europa îl importă în totalitate de la chinezi. Dacă datele vor indica că zăcământul de magneziu este suficient de comercial, americanii ar trebui să investească 1 miliard de dolari în exploatarea minieră şi dezvoltarea unui fabrici de prelucrare a acestui magneziu. 

Salrom – Societatea Naţională a Sării, controlată de stat – are în lucru două proiecte în valoare totală de aproape 500 de milioane de euro pentru exploatarea grafitului prin redeschiderea unor mine închise în zona Baia de Fier din judeţul Gorj. Aceşti bani ar trebui să vină de la Comisia Europeană, printr-un proiect special la nivelul Uniunii Europene de 100 de miliarde de euro de explorare şi exploatare a 34 de materii prime critice pentru Europa, care sunt importate din alte părţi. 

Cu aceste fonduri imense, cu miliardele de dolari pot fi mobilizate de companiile private, poate am avea o şansă să facem ceva paşi în domeniul explorării, exploatării şi prelucrării unor resurse minerale, fie că sunt critice, fie că nu. De asemenea, sunt binevenite şi companiile private româneşti să intre în acest sector. 

Dacă toată lumea, şi în special curentul suveranist/naţionalist/populist, militează ca minele de cărbuni să nu se închidă, aşa cum vrea Comisia Europeană prin programul Green Deal (care s-a amânat), poate ar trebui să militeze pentru scoaterea la suprafaţă a altor resurse minerale şi exploatarea lor. 

Ironic, aşa ca o glumă, deşi nici bine nu a ajuns la Cotroceni şi deja Călin Georgescu, liderul suveraniştilor, i-a promis indirect lui Frank Timiş că dacă îi dă 25-30 de milioane de euro ca să ajungă preşedinte îi va da în schimb minele de aur pe care le-am avea. 

Actualul guvern ar trebui să îi invită pe investitorii americani care erau interesaţi de resursele rare din Ucraina să vină şi prin România pentru a vedea daă nu avem şi noi ceva resurse comerciale prin hărţile pe care le ţinem închise în sertar, ca să nu ne fure nimeni bogăţiile. 

Bogăţiile devin bogăţii doar dacă sunt explorate, exploatate şi prelucrate. Dacă sunt doar nişte hărţi şi resursele rămân doar în pământ, nu am făcut nimic. 

Degeaba are Rusia resurse dacă ele sunt îngheţate, dacă nu sunt exploatate. Ruşii tot vor rămâne săraci, trăind din imaginea trecutului că sunt o mare putere mondială.

Guvernele Ciolacu 1/ Ciolacu 2 şi-au propus să revitalizeze industria, care scade de trei ani consecutiv din cauza recesiunii din Germania. 

Până îşi vor reveni nemţii, şi mai ales că acum există această fereastră de oportunitate pentru exploatarea în Europa a unor materii primite critice (sunt şi 100 de miliarde de euro alocaţi), poate ar trebui să dezvoltăm mai rapid un plan şi să-i invităm pe americani (ne-ar ajuta şi din punct de vedere al securităţii), pe europeni, pe oricine vrea şi are bani, să vadă dacă avem resurse, dacă acestea sunt suficient de mari pentru a fi exploatate şi dacă prelucrarea lor poate fi dezvoltată în ţară. Nu de alta, dar peste 10-20 de ani, când vom ieşi  la pensie, România va avea nevoie de un PIB mai mare şi de mai mulţi bani.