Arme paraşutate de americani kurzilor la Kobane au ajuns pe mâna grupului Statul Islamic

Autor: Anna Primac Postat la 23 octombrie 2014 81 afişări

Pentagonul a recunoscut miercuri că o încărcătură de armament largată de forţele americane în oraşul sirian Kobane a deviat şi a ajuns din greşeală pe mâna jihadiştilor din gruparea Statul Islamic (SI) în loc să ajungă la combatanţii kurzi.

Astfel, două din cele 28 de palete cu arme, muniţii şi material medical largat luni dimineaţa kurzilor din Unităţile de protecţie a poporului (YPG) au ratat ţinta şi au ajuns în poziţii controlate de SI.

O primă încărcătură a putut fi distrusă de o lovitură aeriană înainte de a ajunge în mâinile jihadiştilor, însă o a doua "a luat o direcţie greşită şi, fără îndoială, a ajuns pe mâna inamicilor noştri", a declarat colonelul Steven Warren, un purtător de cuvânt al Pentagonului.

Operaţiunile de paraşutare "sunt extrem de complexe" şi "nu este neobişnuit" ca vântul să devieze încărcăturile de ţintă, a adăugat el.

Potrivit purtătorului de cuvânt, materialul pe care insurgenţii din SI ar fi pus mâna "nu le va permite să obţină niciun avantaj" în lupta pe care o desfăşoară la Kobane, un oraş sirian cu majoritate kurdă.

Armele şi muniţiile largate de trei avioane americane de tip cargo C-130 au fost furnizate de autorităţile kurde din Irak.

Kurzii din Kobane solicită de mai multe săptămâni un sprijin mai mare din partea altor state în contextul avansării jihadiştilor, mai numeroşi şi mai bine înarmaţi.

În ultimele săptămâni, Statele Unite şi-au intensificat atacurile aeriene în jurul oraşului pentru a-i sprijini pe combatanţii kurzi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
SUA,
PENTAGON,
SIRIA
/actualitate/arme-parasutate-de-americani-kurzilor-la-kobane-au-ajuns-pe-mana-grupului-statul-islamic-13443167
13443167
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.