Aroganţă de primar de România: cum a reuşit să scape de plata taxelor şi impozitelor pe viaţă
Unicat în România. Hotărâre de Consiliu Local cu autodedicaţie. Primul efect al acestei hotărâri e că edilul Gheorghe Matei nu va mai plăti impozite pentru cele peste 100 hectare pe care le are în comună
Comuna Răteşti are, în total, trei cetăţeni de onoare, toţi trei gratulaţi din 2011. Unul dintre ei este Tudor Petrică, fostul viceprimar al comunei, beneficiar post-mortem al titlului care nu-i mai aduce, practic, nici măcar o oarecare satisfacţie personală, ca să nu mai vorbim de vreun avantaj material, un altul este Marin Nicolescu, un localnic cu dublă cetăţenie româno-americană, răsplătit pentru „seriozitate şi probitate deosebită” şi Gheorghe Matei, actualul edil şef al comunei, cel mai câştigat de pe urma acestei recunoaşteri, „adjudecată” după o şedinţă maraton, în care acordarea titlurilor s-a făcut pentru toţi trei, la calup, ca să nu bată flagrant la ochi.
În cazul primarului, argumentul care a stat la baza acordării titlului a fost „activitatea depusă, cu numeroase trofee şi premii”, exemplificate într-o expunere de motive făcută de Liviu Roşescu, secretarul comunei Răteşti, dispoziţiile hotărârii fiind duse la îndeplinire de însuşi primatul Matei. Practic, din 2011, edilul şef nu mai datorează localităţii pe care o păstoreşte niciun leu, pentru că - surpriză! - potrivit unei alte hotărâri a aceluiaşi consiliu local, persoanele cărora li s-a conferit titlul de cetăţean de onoare al comunei Răteşti sunt scutite, începând cu data acordării acestui titlu, de la plata taxelor şi impozitelor locale. Altfel spus, primarul Gheorghe Matei a şi centrat, a şi dat cu capul în toată această hotărâre de consiliu local unicat în România şi care din punct de vedere moral lasă semne de întrebare.
„Am într-adevăr 101 hectare”
Iar primarul ar fi datorat bugetului local ceva sume importante, având în vedere averea pe care şi-a agonisit-o în timp. Potrivit declaraţiei sale de avere, edilul deţine împreună cu soţia, în comuna Răteşti, patru terenuri agricole ce însumează peste 100 de hectare, o casă de 288 de metri pătraţi şi două anexe, o camionetă cumpărată în 2004 şi un autoturism Renault Megane, achiziţionat la începutul actualului mandat. „Am, într-adevăr 101 hectare... Nu ştiu să vă spun exact cât aş fi datorat ca impozit pentru ele, nu le-am luat pe toate odată, ci cu bucata, cu bucata, în timp, nu am avut 100 de hectare deodată. Am făcut asta pentru mine, pentru copiii mei, pentru nepoţii mei, ca să-mi fac o fermă. De doi ani nu mai lucrez acest teren, că nu mai e rentabilă producţia pe care o facem acolo, şi l-am lăsat de păşune...”, a mărturisit pentru „Jurnal de Argeş”, Gheorghe Matei.
Cititi mai multe pe www.jurnaluldearges.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro